Camasile lui Eminescu

POETUL S.C. DIN ISRAEL, suferind el pentru toate momentele de neadevar si ingratitudine din cultura romana, ma intreaba de ce il tinem pe Eminescu de sarac, cand se stie ca avea peste o suta de camasi pe care si le schimba zilnic cu o cadenta de senior?

In ce ma priveste, i-am raspuns, nu tin minte sa fi citit undeva povestea cu cele o suta de camasi. Sau daca am citit-o, camasile ieftine pe care le port dintotdeauna nu mi-au permis sa ma sesizez de intelesul ei. E probabil o chestiune de compatibilitate la numar, la material si la epoca. Daca n-ai nici o camasa mai de Doamne ajuta, sau ai numai una, pe care o imbraci zilnic, cifra te scandalizeaza. Daca ai mai multe camasi, nu conteaza magazinul de la care le-ai cumparat, o suta poate sa insemne excentricitate, manie sau altceva, dar nu neaparat bunastare. Stiu insa multe povesti despre incaltarile nenorocite ale lui Eminescu, despre faptul ca n-a avut niciodata botinele care sa dea si o ratiune financiara, nu doar una artistica, patimii pentru camasi. La camasi, la numarul lor si la calitatea panzetului, multi i-au fost deasupra. Un pantofar de case europene mari si foarte mari vorbeste despre bataturile clientilor sai in termenii diferentelor de clasa. Discutia despre garderoba lui Eminescu trebuie dusa in cuvintele diferentei de destin, nu de garderoba.

EGALITATEA DIN COMUNISM. Am fost egali in ura fata de comunism. Eram neputinciosi in acelasi fel. Aveam acelasi orizont coborat al sperantei. Ne stiam solidari in cel putin un examen social ratat. In tot ce eram, ne solidariza un "asta nu". Nu eram o natie de dezbinati. Eram cat se poate de imbinati, dar printr-un liant de care n-aveam cum sa fim mandri.

LIMBAJUL DIPLOMATIC - sa vorbesti despre saracie, cu dictionarul bogatiei. Sa nu spui "suntem mai putin saraci ca altii", ci "nu suntem la fel de bogati ca altii". Sa nu spui "la alegeri am suferit un esec", ci "am participat cu mai putin succes".

INTR-O SINGURA SAPTAMANA, am cunoscut trei oameni cu venituri foarte mici care vorbesc despre faptul ca "nu arunca nimic din ce-ar mai putea fi intr-un fel sau altul folosit", ca de un revers stimabil, numai de ei descoperit, al saraciei. Balconul e incarcat de troace, casa s-a umplut de obiecte a caror recuperare costa mai mult decat cumpararea unora noi, dar pentru ca n-au nici o nadejde la cumpararea de obiecte noi, le tezaurizeaza pe cele de nerecuperat. In anii ’90-’92 am carat din Statele Unite tot felul de dracii electrice lucioase, in stare de functionare, pe care lumea de acolo le lepada, deoarece li se trecuse rostul. Nu le-am intrebuintat niciodata. Imi amintesc plin de ciuda cum m-am chinuit adunandu-le si tarand geamantanele prin aeroporturi, insa nu ma indur nici azi sa le duc la gunoi. Daca le duc, precis le iau altii.

UN BATRAN, IN PARC, JUCAND SAH: "Am avut toata viata noroc". "Pai, daca ai avut atata noroc, de ce stai cu amaratii ca noi?". "Am avut noroc, dar daca nu m-a invatat nimeni sa-l recunosc… A trecut pe alaturi si s-a dus."