Când guvernele se formau în cafenele...

Sunt, oare, cafenelele franceze o specie pe cale de dispariţie? Iată o întrebare pe care şi-o pun din ce în ce mai des atât francezii înşişi, cât şi străinii care iubesc Franţa.

Pentru că dacă ar fi să ne luăm după statisticile oficiale, răspunsul ar fi da... Anual cam 6.000 de cafenele de stil tradiţional dispar sau se transformă în altceva, în special în restaurante chinezeşti sau japoneze. La începutul secolului trecut cafenelele aveau o funcţie socială extrem de puternică în toate localităţile Franţei. Oamenii se întâlneau zilnic la bistrou, şi chiar şi în satele foarte mici existau cel puţin câte două sau trei cafenele. Statisticile arată că în 1910, când Franţa număra 42 de milioane de locuitori, existau 52.000 de cafenele. Astăzi, într-o Franţă cu 60 de milioane de locuitori, mai sunt în jur de 60.000 de cafenele tradiţionale. Ce s-a întâmplat între 1910 şi clipa de faţă nu e greu de înţeles: o parte a populaţiei rurale a migrat spre marile oraşe, apoi a apărut televizorul iar oamenii n-au mai ieşit aşa des la cafenea, apoi a venit moda McDonald's-urilor... Iar mai nou a fost interzis fumatul în cafenele ceea ce le-a dat acestora o nouă lovitură, s-ar părea.

Nu este deci exclus ca într-o bună zi să rămână la Paris numai o mână de cafenele-muzeu... În special cele care au o tradiţie atât de bogată şi o istorie atât de colorată încât nu riscă să dea faliment sau să nu-şi mai găsească clienţi. Este cazul cu braseria Lipp, care îşi marchează anul acesta 130 de ani de existenţă şi care a devenit, în cartierul Saint Germain des Prčs, un templu al tradiţiei. Ea face parte dintr-o constelaţie de asemenea stabilimente celebre şi este la fel de cunoscută şi apreciată precum Les Deux Magots, Flore sau Le Procope. Această braserie s-a născut de la bun început sub o stea bună: familia de alsacieni care a înfiinţat-o, în 1880, Léonard şi Pétronille Lipp, nu s-au plâns de lipsă de clienţi într-un cartier în plină efervescenţă. Numele Lipp, scurt şi sonor, parcă face bine auzului. Braseria a devenit repede un loc emblematic, de întâlnire a oamenilor politici şi a artiştilor. Cum braseria se află la o egală distanţă între Senat şi Parlament, senatorii şi deputaţii francezi au adoptat-o şi au frecventat-o cu asiduitate, cu atât mai mult cu cât preţurile ei au rămas întotdeauna abordabile iar calitatea serviciului şi a meniului ireproşabilă. Atâtea secrete politice s-au intersectat în această braserie, încât parizienii, în perioada interbelică, spuneau că guvernele Franţei se formau de fapt la Lipp. Iată încă o particularitate a braseriei: orologiul acesteia merge cu şapte minute înainte. Şi aceasta pentru că atât durează de fapt drumul pe jos până la Senat şi Parlament: şapte minute. În felul acesta, senatorii şi deputaţii, care nu se mai dădeau dezlipiţi de la mese, reuşeau să fie punctuali la întâlnirile lor chiar dacă plecau spre Senat şi Parlament fix la ora la care era întâlnirea.

Din 1925, de la ultima sa renovare, nimic nu s-a mai schimbat în această braserie unde la mare cinste se află berea şi specialităţile alsaciene pe bază de "choucroute" (cum spun francezii), adică varză fiartă în vin alb sau chiar în şampanie. Tradiţia braseriei mai cere ca toţi chelnerii să fie bărbaţi. Tradiţie respectată cu stricteţe, aceştia sunt 23 la număr, şi poartă chiar un număr pe şorţul lor alb, în ordinea vechimii...  

Turiştii care intră astăzi în această braserie, şi pe care chelnerii îi trimit în general în sala de la etaj, sunt, mulţi dintre ei, în căutarea unor fantome culturale: ei speră să-i mai zărească acolo pe Pablo Picasso, pe Antoine de Saint-Exupéry, pe Yves Montand sau pe Marcello Mastroianni. Lista artiştilor şi a politicienilor care îşi făceau veacul la Lipp este însă extrem de lungă... Chiar şi astăzi, multă lume din mediile culturale vine la Lipp pentru că e bine să fii văzut acolo, mai ales că braseria decernează şi un premiu literar, iar unii scriitori au devenit celebri după ce au fost laureaţii acestui premiu. Braseria este, în zilele noastre, o legendă, una dintre legendele Parisului. O adresă sigură la care te poţi duce ca să te scufunzi în trecut şi în marea tradiţie a artei de a trăi franceză. Şi iată încă un detaliu care spune multe despre acest templu al tradiţiei: la braseria LIPP nu a fost niciodată acceptat, pe lista băuturilor, un anumit produs de origine americană numit coca-cola. Este greu de imaginat deci că într-o zi braseria Lipp s-ar putea transforma într-un McDonald's, decât dacă globalizarea va însemna totala ştergere din memoria planetei a tot ceea ce a creat ea frumos, interesant şi apetisant ca stil de viaţă.