Când guvernezi cu aroganţă

O mare enigma: de ce acum si nu atunci cand au fost luate masuri ex­trem de dure, cand viata a milioane de romani a fost bulversata? Multe lu­cruri sunt greu de explicat. Re­vol­te­le din intreaga tara (sa nu ne lasam in­selati de numarul relativ mic al celor care ies in strada) reflecta o ne­mul­tu­mire generala care, in ultimul an, a crescut pana la cote de nesuportat.

Cei aflati acum la putere isi pun, ne­dumeriti si cu o spaima vizibila, intrebarea: ce se petrece? Si de ce acum? De mai bine de doi ani, re­gi­mul Basescu (Guvernul Boc, artifici­a­la majoritate parlamentara, structurile de conducere din toate ins­ti­tu­­tiile statului) a abuzat de putere. Si a uitat un fapt elementar si anume ca rab­darea oamenilor are o limita. Ca o tara nu se guverneaza cu aroganta si dispret. Ca nu sunt vesnici in sca­u­ne­le lor, intr-o zi devin si ei 'popor'. Si nu sunt deloc atat de importanti pe cat se cred.

Ceea ce se intampla astazi in Ro­ma­nia demonstreaza ca la noi intotdeauna istoria rabufneste in ultima cli­pa. Atunci cand e aproape prea tar­ziu. Indiferent cum se vor termina aceste miscari de strada, e clar ca s-a redeschis o rana ce parea cicatri­za­ta: falia dintre conducatori si cei c­on­dusi. Primii si-au inchipuit ca sunt infailibili, ultimii au acceptat ca asa e firesc. Pana cand au inteles ca nu se mai poate.

In Romania nu e revolutie. Nici nu va fi data tara peste cap. Multi se uita, comenteaza, se tin departe. Asa s-a intamplat intotdeauna, oriunde in lume. Dar exista acel ceva, inefabil, misterios si surprinzator care naste intrebarea: dar de ce?
Masurile de austeritate au fost luate de actualul regim sub umbrela arogantei si dispretului: e criza, alta solutie nu exista. Reducerea salariilor, inghetarea pensiilor, concedie­rile masive, taxele transformate in biruri de nesuportat au fost aplicate fara prea multe explicatii si fara nici un dram de compasiune. Dar cu un orgoliu al certitudinii (nu ne invatati voi pe noi, nu va pricepeti) care a jignit si a umilit. Un grup de oameni detinea monopolul adevarului: Nu exista alta solutie!

Oare? Actualul regim a avut numai certitudini si o imensa doza de dispret la adresa celor pe care ii guverneaza. Aceasta a fost deviza lor: noi conducem, noi spunem ce e bine si ce e rau, noi stim si voi nu.

Bajbaielile si neputinta celor de la putere, reactiile lor penibile din aceste zile dovedesc ca ei chiar nu inteleg ce se petrece. Si nu pot altfel pentru ca niciodata n-au stiut ce inseamna sa carmuiesti o tara. Nici nu le-a trecut prin cap ca a fi conducator presupune recunostinta fata de destinul care ti-a oferit o asemenea sansa, umilinta si compasiune pentru cei pe care-i guvernezi. Sa stii sa asculti si sa nu abuzezi de puterea care, brusc, ajunge in mainile tale.

Altfel au stat lucrurile in Romania. Dispret, ura, dedesubturi murdare, abuzuri, dispret si rautate dusa la extrem, cinism si badaranie, incompetenta si manipulare – iata ingre­dientele care au caracterizat culisele puterii din Romania acestor ani. Nici pic de umilinta, nici un dram de onoare, nici urma de bun simt, deloc compasiune. De fapt, toate aceste lu­cruri s-au intalnit in Romania postdecembrista, o tara in care lipsa de onoa­re si lipsa de suflet au consti­tuit reperele succesului in politica. Actuala putere a impins la extrem toate aceste 'calitati', intr-o vreme in care lu­mea pare ca se prabuseste si, ghini­o­nul Romaniei, conducatorii nostri s-au lasat din nou cuprinsi de nebunia puterii.

Poate ca actualele proteste se vor stinge de la sine. Poate ca vor fi ina­bu­site cu bastoane si gaze lacrimoge­ne. Sau poate ca vor fi terfelite si compromise in dispretul 'oamenilor de bine' (vezi etichetele aplicate de li­derii PDL celor iesiti sa protesteze).

N-ar fi exclus ca noi toti, de frica, din instinct de conservare, din co­mo­ditate (romanii sunt trestii ganditoare, dar mereu in bataia vantului) sa acceptam in continuare dispretul si aroganta celor care ne conduc. Dar nimeni nu e perfect. Nici con­du­ca­to­rii (vremelnici, desi nu le vine a crede), nici poporul (care nu e cons­ti­ent permanent ca exista, isi aduce amin­te doar uneori). S-ar putea ca, in clipa de fata, sa fie 'uneori'.