Când mass-media prezintă Adevărul, un bătrân urât, ca pe un tânăr frumos!

Spre deosebire de politică sau de economie, care nu sunt științe fundamentale, dar care-s importante pentru realizarea echilibrului social. De altfel economia nu se numește economie și atât, ci economie politică.

Iar problema intervine atunci când tinerii fug de matematică/fizică și preferă să se facă, în număr prea mare, filologi și istorici. Astfel, diviziunea muncii suferă și odată cu ea societatea.

Mai grav este însă când politica și economia, care lucrează cu ierarhii, cu scări de valori, le inversează și nonvalorile devin virtuţi. Ziariștii sunt în sine niște semidocți, nu-s nici măcar istorici sau filologi, știu câte ceva din toate, dar nicio meserie de la cap la coadă. Și totuși ei sunt importanți pentru că asigură transparența în societate. Când ierarhiile devin strâmbe, ei ar trebui să le reașeze, ca a patra putere în stat. Din păcate, de la un moment încolo, publicațiile nu s-au mai raportat strict la câștigurile și audiența venite de la public și în loc să se finanțeze în corelaţie cu votul pieţei, prin vânzarea produsului către cititor, au primit publicitate de la corporațiile pe care le-au ajutat politicienii să se pună în fruntea economicului.

Cu acest prilej ajungem din nou la anecdota lui Robert Tompkins potrivit căreia atunci când  este găsit Adevărul, înfățișat de un bărbat bătrân și urât, și e întrebat: „Spuneţi-mi, ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?”, acesta îi spune reporterului: „Spune-le că sunt tânăr şi frumos!”.

Suntem în secvența în care societatea are nevoie mai mult ca niciodată de științe fundamentale, care să-i asigure saltul tehnologic și bunăstarea, de rezultate ce nu pot fi interpretate/politizate, dar adevărul e ocolit cu obstinaţie. În loc să se atingă astfel echilibrului economic, se caută „haine” convenabile, sociale, pentru enormităţi politice, precum quantitative easing sau wage-led growth.