Când statul generează risc sistemic

Atunci când poliţistul scrie în raport că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei de mers la starea carosabilului, oare cine-i, de fapt, de vină: viteza ori carosabilul? Iar când ninge abundent şi se blochează drumurile, de ce îşi ridică autorităţile mâinile către cer? Şi de ce tot Dumnezeu e responsabil când se topesc primăvara sloiurile de gheaţă şi se inundă locuinţele?

Fără să explice limpede că de vină nu e bunul Dumnezeu, ci statul, care provoacă risc sistemic, asiguratorii scumpesc an de an poliţele şi le e foarte greu să găsească reasigurator. Din cauza managerului-stat infrastructura fie e proastă, fie-i construită în condiţii de nesiguranţă, iar asigurările pe care le încheie oamenii îi feresc mai mult de proasta administrare, decât de fenomene neaşteptate, ceea ce implică însă un cost suplimentar, generat de riscul “politic”. 

Şoselele noastre sunt supraaglomerate cu maşini puţine! Statisticile relevă că România se află pe locul cinci în Europa la capitolul cel mai aglomerat trafic rutier, dar, în acelaşi timp, avem şi cel mai scăzut număr de automobile raportat la populaţie. Aşadar, RCA, când devine nerentabilă pentru asiguratori şi e scumpită pentru tot felul de motive precum vârsta “înfierbântată” a şoferului, să ştiţi că adevăratul vinovat e cel care administrează şi planifică reţeaua rutieră: statul. Şi pentru că nu a fost conceput un sistem de drumuri care să treacă prin centrele mari şi apoi să se ramifice către cele mici, ci s-au construit şosele care să înfrăţească satele şi comunele patriei, rezultatul e că atunci când ninge ambulanţa nu mai ajunge la cei suferinzi. Iar în aceste condiţii cine riscă să-i asigure pe cei care mor cu zile?! 

Statul, care generează risc sistemic, fireşte că nu-şi asumă nicio vină. Chiar dacă astfel nu sunt afectate doar asigurările auto, de locuinţă sau de sănătate, ci şi cele de viaţă. Ele “suferă” şi de pe urma faptului că sunt subvenţionate medicamentele de la buget. Cu alte cuvinte, pentru că avem nu doar cele mai ticsite drumuri din Europa, ci şi cele mai scumpe medicamente, oamenii se îmbolnăvesc din cauza corupţiei şi clientelismului, ceea ce afectează inclusiv asigurările de viaţă, pentru că ei mor mai repede.

Şi readucând în discuţie ideea că asiguratorul nu poate zugrăvi anual o locuinţă care se inundă, mai bine îl strămută pe proprietar, e bine de reiterat că asigurările acoperă o necesitate marginală, în condiţiile în care statul e corect gestionat. Dacă riscurile devin sistemice din cauza proastei administrări, acest lucru are impact asupra preţului asigurărilor şi reasigurărilor, pentru că unii mor sub îngheţ iarna, fiindcă nu-i poate salva ambulanţa. Cu precizarea că drumurile sunt acele elemente de infrastructură care trebuie folosite de maşini şi când ninge, nu doar de vehiculele cu şenile pe timp de război. Nu de altceva, dar acum e pace, şi în cazul în care infrastructura nu arată ca a sârbilor după bombardament, se vede că-i prost planificată. Iar asigurările au fost create - o spun încă o dată - pentru cazuri excepţionale, nu pentru vicii de sistem.