Pentru a intelege cat de cat ce se intampla acum pe pietele financiare internationale, sa ne amintim putin de referendumul din mica Islanda, desfasurat nu de mult pe o problema care nici n-ar fi trebuit in mod normal sa se fi pus intr-un capitalism normal. Mana de cetateni adulti ai micii Islande – vreo 230.000 de oameni – au fost chemati la urne sa spuna daca sunt (DA) sau nu sunt (NU) de acord sa plateasca fiecare vreo 12.200 euro plus dobanzi pentru vreo 340.000 de britanici si olandezi in contul unor resurse de circa 3,9 miliarde euro detinute de acestia la banca privata islandeza ICESAVE care, in contexul crizei, a dat faliment. Cetatenii islandezi au spus NU in proportie de 60%, argumentul fara echivoc al celor care s-au impotrivit fiind acela comunicat oficial ca "nu a existat niciodata o prevedere legala pentru ca cetatenii islandezi sa-si asume pierderile de la o banca privata".
Sa precizam ca s-a ajuns la referendumul cu pricina pentru ca, la falimentul bancii, strainii participanti au pretins aplicarea cutumei standard ca statul islandez sa preia obligatiile bancii private si sa-i compenseze pe participanti. Statul islandez nu putea face insa asa ceva, pur si simplu pentru ca activele bancare din Islanda depaseau de 10 ori PIB-ul tarii, astfel ca n-a preluat decat partea islandeza a problemei.
Sa notam ca, daca era vorba despre o afacere industriala sau comerciala, investitorii se alegeau doar cu ceea ce lasa falimentul acesteia. Investitorii financiari nu accepta insa sa piarda nimic!
Nu doar mica Islanda are aceasta problema. Si marea Germanie are aceeasi problema, desi bancile germane nu s-au intins peste plapuma PIB-ului tarii. Contribuabilii germani nu vor sa plateasca ei oalele sparte de greci, de irlandezi sau de altii de prin zona euro si refuza, pana la o arunca pe dna Merkel din perspectiva electorala, atunci cand aceasta se angajeaza, prin interventii ale Germaniei, sa apere moneda europeana, desi mai degraba o face pentru a apara pozitiile bancare germane in zona euro.
Dar nu doar mica Islanda si marea Germanie au problema cu pricina! Ci toata lumea occidentala si, prin ea, intreaga omenire!
Investitorii financiari – cei care aleg sa nu faca profit in mod indirect din afaceri, ci direct din plasamente financiare (achizitii de titluri guvernamentale ori instrumente bancare sau pur si simplu speculatii pe curs ori pe dobanzi) – nu admit sa joace dupa reguli capitaliste! Desi sunt cei mai putin utili din punct de vedere economic si social – caci activitatea lor nu inseamna nici aratul vreunui hectar, nici inventarea vreunei masini sau a vreunui computer, nici trimiterea vreunui aparat pe Marte, ci doar redistribuirea, si vai la ce dimensiuni!, a profiturilor facute de altii – investitorii financiari au pretentii pur si simplu necapitaliste: nu-si asuma nici un risc, cu toate ca au activitati de investitii, care in capitalism se fac pe propriul risc! Nu vor sa preia vreo responsabilitate in caz de dificultati economice. Si au impus si mecanismele care sa-i scoata din calcul la suportarea vreunor consecinte. In esenta, totul se rezuma la preluarea debitelor de catre state, respectiv de catre contribuabilii acestora si, desigur, de salariatii si pensionarii lor, care evident nu au nici o implicare si cu atat mai putin vreo vina!
Din aceste preluari de stat a responsabilitatilor decurgand din debite private fara de sfarsit s-a ajuns la datorii publice uriase si, acum, la asa-numita criza a datoriilor suverane, adica a datoriilor statelor, creditorii de ultima instanta! Criza din care nu se va mai putea iesi decat prin explozii inflationiste sau prin razboaie, ambele in care singurul platitor este populatia.
Plata de catre intreaga populatie a obligatiilor unora dintre membrii sai nu este capitalism, ci comunism, si anume un comunism odios, pentru ca in comunism, si pierderile, dar si castigurile care erau se imparteau de catre toti, in timp ce in capitalismul actual, investitorii financiari se aleg cu castigurile si noi, prostimea, doar cu pierderile!