x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Capitan la 15 ani

Capitan la 15 ani

de Radu Tudor    |    13 Apr 2006   •   00:00
Capitan la 15 ani

"Pe de alta parte, in timpul campaniei electorale, el a declarat ca a colaborat cu Securitatea in perioada cat a fost comandant de nava. Ceea ce inseamna ca timp de peste 15 ani Traian Basescu a fost intr-o relatie inca nelamurita public si definitiv cu Securitatea. Ar putea sa apara surprize legate si de perioada Anvers?

Documentele lansate pe piata de Mugur Ciuvica il pun din nou in dificultate pe seful statului. Dupa escapada bahica pana la rasarit alaturi de Gigi Becali, Traian Basescu incepe sa piarda credibilitate in ochii electoratului cu pretentii. Poate pentru oamenii simpli el va continua sa fie "beton", "cool", "marfa", "baiat de baiat". Dar elitele incep sa vorbeasca in termeni din ce in ce mai critici despre cel pe care l-au crezut un om providential pentru Romania.

Descrierea facuta de Elena Udrea la Antena 3 separa clar apele intre cele doua tabere, a celor avizati si a baietilor de cartier: "Ce va asteptati de la un om care a dat un cap in gura unui arab?". In sinceritatea ei de blonda, Elena a reusit sa-i dea un cap mediatic in gura plina de sprit a presedintelui.

Dincolo de incontestabilele sale calitati si instincte politice dovedite, Traian Basescu are iesiri temperamentale necontrolate, care i-ar putea fi daunatoare pentru viitorul sau politic.

Adresele MApN catre instanta au caracter secret si secret de serviciu. Potrivit Legii 51 privind siguranta nationala, orice persoana care intra in posesia unor documente secrete este obligata sa le predea autoritatilor, in caz contrar urmand a suporta rigorile legii. Acesta a fost de altfel si motivul retinerii de catre procurori in luna februarie a.c. a unui jurnalist din Vrancea, care a detinut informatii clasificate din interiorul MApN. Acest aspect ar putea fi invocat si in cazul lui Mugur Ciuvica. Dar el are precedentul Armaghedon, cand a fost retinut de procurori. La vremea respectiva, operatiunea autoritatilor a fost considerata un abuz grosolan. Reluarea unor astfel de practici la adresa lui Ciuvica l-ar aduce brusc pe Traian Basescu in acelasi rand cu Adrian Nastase. Si presa nu l-ar ierta nici pe el, cum nu l-a iertat nici pe fostul premier.

In privinta documentelor, acestea sunt adrese interne ale Ministerului Apararii Nationale, care a raspuns unei solicitari a Judecatoriei Sectorului 2. Nu putea refuza justitia, trebuia sa dea un raspuns franc.

Directia Siguranta Militara - ramura interna a Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA) - este detinatoare, din ianuarie 1990, a arhivei ce a apartinut Directiei a IV-a Contrainformatii Militare a Departamentului Securitatii Statului. In aceasta arhiva sunt mii de dosare ale cadrelor militare din MApN si MAI care au fost supravegheate sau care au colaborat cu ofiterii de contrainformatii militare. Sunt in acelasi timp si mizerii, turnatorii ale unor militari sau civili impotriva colegilor din unitatea militara din care faceau parte. Dar si dosare serioase, de spionaj. Cum este cel de agent sovietic al generalului Nicolae Militaru.

Institutului de Marina "Mircea cel Batran" apartinea de Sectia Invatamant a Comandamentului Marinei Militare. Avea indicativul UM 02192. Toti studentii aveau nevoie de un aviz pentru navigatie in apele internationale, in vederea obtinerii licentei. Avizul il dadea ofiterul CI. Norma de informatori care trebuiau recrutati din randul studentilor era de 1 la 10. Tabelul din arhiva de la Pitesti mentioneaza ca studentul Traian Basescu era informator din anul 2, adica din 1973.

Pe de alta parte, in timpul campaniei electorale, el a declarat ca a colaborat cu Securitatea in perioada cat a fost comandant de nava. Ceea ce inseamna ca timp de peste 15 de ani Traian Basescu a fost intr-o relatie inca nelamurita public si definitiv cu Securitatea. Ar putea sa apara surprize legate si de perioada Anvers? Cine stie, unii din sefii de atunci sunt inca in sistem si ar putea la-muri acest episod.

Dar presedintele are si un argument solid de partea sa. Acela ca in evidente nu apare cu nume conspirativ. Care-l primeai automat cand semnai un angajament cu "baietii" si te apucai de proza informativa. Apar deci indiciile unei colaborari, dar nu exista un angajament si nici dosarul propriu zis. Misterele Balcanilor.

Esenta este alta. In momentul in care vor fi desecretizate notele informative elaborate de Traian Basescu incepand din 1973, vom sti daca actualul presedinte a facut sau nu politie politica. Si daca va mai fi sau nu presedinte.
×
Subiecte în articol: editorial