Caragiale, despre oportunismul politicianului roman

29 martie 1889. Vine la Putere cel de-al treilea guvern conservator, cel condus de Lascar Catargiu. Un guvern de doar sapte luni, prin nimic deosebit, in materie de improvizatie, de celelalte doua. Primul guvern, al lui Theodor Rosetti, durase sapte luni.

29 martie 1889. Vine la Putere cel de-al treilea guvern conservator, cel condus de Lascar Catargiu. Un guvern de doar sapte luni, prin nimic deosebit, in materie de improvizatie, de celelalte doua. Primul guvern, al lui Theodor Rosetti, durase sapte luni. Al doilea, tot al lui Theodor Rosetti, durase doar patru luni. Scurtimea isi avea una din cauze in incapacitatea Opozitiei Unite de a administra tara dupa batalia dusa in Opozitie. Intr-un efort dramatic de a asigura o minima stabilitate, guvernul conservator al lui Lascar Catargiu admite in administratie pe cativa dintre liberalii cei mai dusmani la vremea cand conservatorii erau in Opozitie.

Momentul il infurie rau de tot pe Caragiale. Obisnuit ironic, surazator ironic, de asta data el ii arde in Constitutionalul din 9 august 1889 prin pamfletul Scoala succesului, varianta in gazetarie a schitei Tempora... din literatura. Titlul nu e dat intamplator. Scoala succesului vrea sa zica, in Romania eternului politicianist, scoala oportunismului. O scoala la care au predat - zice Caragiale - seful liberalilor, I.C. Bratianu, si Lascar Catargiu, seful conservatorilor. Principiile de temelie ale acestei scoli?

Le deconspira Caragiale:
"Nu-mi pasa cine ai fost, nu-mi pasa ce esti - fii al meu si esti bun! Ba chiar, cu cit ai fost mai patat, mai neomenos, mai lipsit de merit, si mai incarcat de ponoase, esti cu atit mai bun pentru mine - , fiindca oamenii de treaba sunt putini si cu oamenii de treaba nu poti face totdeauna treburi, mai la urma fiindca n-avem oameni, ne lipsesc oameni, ne trebuiesc oameni, mai ales oameni ca d-ta".

Concluzia trasa din aceasta smecherie politicianista, iscalita de toti politicienii si de toate regimurile - folosirea compromisilor - , vine scurta si aspra, ca o lovitura de bici:

"Asta este scoala succesului in tara noastra: ieftina pentru cei mai multi, scumpa pentru mai putini, sigura pentru oricine vrea s-o profeseze". Ca orice scoala gratuita, care, pe deasupra, nu cere un alt efort decat cel de a semna o adeziune, Scoala succesului in Moldo-Valahia e luata cu asalt de catre elevi, in cautare de o diploma. Pentru a o urma si a o absolvi nu ti se cer calitati, ci, dimpotriva, defecte. Defecte de ordin moral.

Caragiale:
"Principii? - fleacuri!
Omenie? - fleacuri!
Chiverniseala, pricopseala si ciupeala - astea sunt principiile.
Lipsa de omenie si de caracter, asta e pecetia timpului nostru.

A nu gandi la nimic, a nu simti nimic, a nu iubi si nu voi nimic in afara de chiverniseala personala, si a nu te da in laturi de la nimic ca s-o ajungi - iata maxima cea mai nalta a vietii noastre publice, maxima pe care guvernele celor doi batrani patrioti au profesat-o cu cea mai calduroasa staruinta".

Drept exemplu, fara a-l numi totusi pe George Vernescu, gazetarul il da pe "barbatul de o parte inalta treapta sociala - un om aminteri foarte bun si foarte onorabil - care a strivit o data ca conservator pe liberali si apoi a strivit ca liberal pe conservatori".

Destinul acestui barbat, despre care gazetarul spune ca-i cunoscut de toata lumea, e spus in tonuri ironice: "Acesta a fost o adevarata maciuca si in mana conservatorilor si in a colectivistilor, in contra acestora cu aceia, in contra acelor cu acestia. El a lovit pe rand si in unii, si in altii si s-a bucurat pe rand si cu unii, si cu altii; fara perdea, pe fata si intotdeauna jocul s-a facut cu acompaniament de fierbinti tirade patriotice.

Pentru patrie era conservator cand conservatorii erau la putere si a dat in liberali, a fost colectivist si a dat in conservatori cand ei erau in opozitie. Ma prinz ca nu doreste astazi, pentru binele patriei, nimic alta decat sa zdrobeasca pe colectivisti.

Din aceasta mai rezulta inca ca marele barbat este si impartial in naltu-i patriotism: nu tine nici cu unii nici cu altii, cand nu sunt la putere".

Pentru astfel de oameni "de inalta nastere, crestere si onorabilitate", Caragiale foloseste cerneala. Altora, de rangul al doilea, denumiti "niste bieti Racaciuni sau Radulesti-Buzau", li se rezerva nuiaua. Caragiale atinge, in descrierea acestora din urma, virulenta pamfletara: "Speriati de saracie, momiti de castig fara munca, neavand nici un sprijin moral in constiinta, in inteligenta nici o schintee conductoare pe cararile incurcate ale vietii, ei se dau cu trup cu suflet celui dintai care-i plateste bine. Si cine poate plati mai bine, in asa caz, decat guvernul?".

Aici, gazetarul Caragiale e neam bun cu prozatorul Caragiale. Ca, de altfel, si in concluzia din final, cazuta ca o piatra din timpul unui act de lapidare: "Fericita scoala a succesului, multi adepti ai fost sa ai tu la noi!".

NIMIC NU SE PIERDE
	5 ianuarie 1934. Dupa asasinarea lui I.G. Duca, Regele Carol al II-lea apeleaza la Gheorghe Tatarescu pentru a forma Guvernul. O solticarie menita a submina PNL sub semnul obsesiei de a face pulbere toate partidele politice din Romania In imagine: Gheorghe Tatarescu, in Gara Sinaia, dupa depunerea juramantului la Peles

BARFE

Cum s-au stricat nemtii in Romania Marturiile despre ocupatia nemteasca a Bucurestilor (din primul razboi mondial) deseneaza o atmosfera terifianta, apropiata de teroarea sangeroasa. In acest peisaj, fac figura aparte Memoriile Marucai Cantacuzino. Asemenea altor surate din lumea buna, Maruca e constransa de barbat sa plece din Capitala. Ea crede insa - si o afirma fara complexe - ca se speriase degeaba: "Capitala nu avu de suferit nimic sub aceasta ocupatie, nemtii s-au comportat ca niste oameni civilizati, multumindu-se sa instaureze ordinea si disciplina in orasul innebunit de alarmisti. Plini de consideratie pentru romanii care pastrau fata de ei o atitudine demna, si de dispret, in forul lor interior, fata de cei care le faceau curte". Memoriile Marucai au fost tiparite abia in anul 2000. Nu stim daca, revenind in Bucuresti din refugiu, si-a zis prin saloane concluziile asupra ocupatiei nemtesti. Daca ar fi ramas in Capitala, si daca ar fi putut, ca Arghezi, sa scrie la Gazeta Bucurestilor, mai mult ca sigur ar fi ajuns la inchisoare. Despre nemti are o parere atat de buna, ca nu se sfieste sa afirme: "Nu numai ca nu au comis nici un abuz de putere, ca trupele lor nu s-au dedat la nici un exces, mai mult, starea orasului, a drumurilor si a aprovizionarii populatiei s-au imbunatatit". Greu de pariat pe aceste marturisiri ale Printesei. Multe afirmatii stau sub semnul nevoii personajului de a fi altfel decat ceilalti. Putem acorda credit insa celor scrise de Maruca despre influenta ocupatiei nemtesti asupra nemtilor insisi: "Se mai povesteste si ca Mackensen, referindu-se la unele afaceri in care erau amestecati si ofiteri germani, ar fi zis, parasind Romania in 1918, ca venise aici cu o armata de militari cinstiti si se intorcea in Germania cu o turma de porci".

LUMEA PRIN CARE TREC

O noua revista Luand loc la masa de la Biblioteca, imi plimb privirile, ca de obicei, pe cotoarele publicatiilor puse pe raftul Retinute. Din fiecare iese, ca frunza din gura porcului de pe tava, fisa de biblioteca. Gazeta Sporturilor, Romania libera, Scanteia, Gazeta Bucurestilor. Titluri cunoscute. Iata si unul pe care nu-l stiam: Adevarul Radio, anul 1937. Il iau de pe raft. E o publicatie inchinata de Editura Adevarul SA Radioului si vedetelor acestuia. Un fel de program tv scos azi, ca supliment gratuit, de mai toate cotidianele. Are subtitlul Radiofonie, televiziune, stiinta pentru toti. De televiziune nefiind vorba in propozitia perioadei interbelice, Radiofonie e scris cu majuscule. Rasfoiesc numarul din 22 august 1937, ales la intamplare. Pe coperta, un domn cu o vioara in mana, situat deasupra unei orchestre, unde domnul apare din nou. Cu tot cu vioara in mana, dar de data asta in picioare. Explicatia: "Orchestra E. Schonfeld, de la Terasa «Cercului Militar», care concerteaza adesea la microfonul nostru. In medalion: d. E. Schonfeld, seful orchestrei". E o revista dedicata Radioului si nu postului de Radio Bucuresti. Radioului ca fenomen european (se publica Programul posturilor europene pe saptamana 22-29 august 1937), impreuna cu precizarea nitel amenintatoare: "Reproducerea partiala sau integrala a programelor este interzisa". Radioul ca fenomen tehnic e si el cultivat. Pagina sapte e dedicata unui Curs de transformatori, iar pagina 30, prezentarii detaliate a unui aparat cu galene. Sunt prezente si mondenitatile. De la pagina trei ne face cu ochiul subiectul Regii la radio. Carol al II-lea e plasat in capul paginii, improprietarit cu o fotografie dubla ca marime fata de cea a Regelui Angliei, George al VI-lea. Politicul lipseste cu desavarsire. Sunt curios sa vad cum se reflecta in revista alegerile din 1937 si, mai ales, rezultatele lor. Nici unghie de referire!

UN SECOL IN IMAGINI
	1930. In Rusia bolsevica lichidarea taranilor mijlocasi atinge punctul culminant. In imagine: un convoi de asa-zisi chiaburi (kulaki) plecand in deportare. Ei sunt obligati sa poarte lozinca: Sa distrugem clasa kulakilor imediat!