Carbon paisprezece

... cat de indragostit sa fii ca sa amesteci carbonul paisprezece cu lacrima unei femei... Tot pe-atat pe cat sa te lasi cucerit de-o picatura de chihlimbar.

Toamna ma rasuceste intre granitele ei. Panze de paianjen ma imbraca in ceata. Culorile de foc se estompeaza intre raceala dintre ceata din mine si ceata din lume. Cu fiecare toamna care vine se mai sting putin focurile padurilor necolindate de nimeni si de nimic. Ma las infasurat de panzele ei ca o prada oarecare. E si mai clad, e si mai frig, e si mai rau, e si mai bine. Si, ca si cand n-ar fi fost de-ajuns, la randul meu ma las invaluit intr-o picatura de chihlimbar. Lumea de maine ma va descoperi ca pe-un vestigiu care a conservat perfect granita dintre anotimpuri si oameni, granita dintre ceata din mine si ceata din ei. La o atenta cercetare se vor descoperi si granitele noastre, panze de paianjen intinse peste tot si nicaieri. Vor fi date peste cap toate cercetarile de pana atunci, inclusiv cele cu carbon paisprezece, cand or fi sa ne calculeze varsta. Asta si pentru ca atunci savantii vor face marea greseala, sa calculeze varsta unei insecte, si nu pe cea a unui sentiment. Sau macar a unei fasii de lume care a despartit odata oamenii si anotimpurile. Asa cum si eu, uneori, incercand sa descopar frumusetea trecatoare, am apelat la carbonul paisprezece sa stabilesc varsta unor femei fara varsta, a unor femei care nu imbatranesc niciodata sau, si mai rau, a unor femei nenascute. Si apoi, cat de indragostit sa fii ca sa amesteci carbonul paisprezece cu lacrima unei femei, cu dara lasata de un rimel sau cu urma lasata de un ruj? Tot pe-atat pe cat sa te lasi cucerit de-o picatura de chihlimbar. Si, odata inchis in aceasta colivie de aur, sa astepti sa fii gasit intr-o buna zi ca o comoara ce abia astepta sa fie descoperita. Sau mai degraba jefuita. Sunt, asadar, obiectul unui jaf! Pradati-ma la drumul mare, toamna e pe sfarsite, nu mai stati pe ganduri, nu sunt predispus in fiecare zi la sacrificiul asta, jefuiti-ma inainte de primul viscol, acum, cand sunt abia iesit din toamna, aidoma unui melc iesit din cochilia lui, jefuiti-ma inainte de a fi invaluit in chihlimbar si cercetat cu carbon paisprezece... sunt prada ultimului jaf romantic la drumul mare...