x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cartea chineză

5
Autor: Adrian Năstase 26 Noi 2013 - 15:48
În 2005, când Traian Băsescu a devenit preşedinte, relaţia cu Beijingul a fost abandonată în mod deliberat. Nu doar pentru a se urma drumul unei singure axe, ci şi pentru motive ideologice, China fiind pentru regimul Băsescu un fel de “imperiu al răului”. În timp ce SUA, Germania, Franta încheiau contracte fabuloase cu Beijingul, România îşi refuza accesul la o sursă importantă de finanţare şi de proiecte de infrastructură, rămânând prizoniera unor conditionalităţi umilitoare.

Această abordare a fost cu atât mai stupidă cu cât premizele generate de contactele politice din perioada 2001-2004 erau dintre cele mai favorabile - chiar dacă România, în aceeaşi perioadă, reuşise şi integrarea în NATO sau finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană. Pe atunci, în urma vizitelor mele în China - inclusiv în perioada epidemiei de SARS, când doar premierul Franţei şi cu mine am trecut graniţa chineză - România era considerată de premierul chinez “cel mai apropiat şi mai sincer prieten al Chinei din Europa”.

În afara contactelor politice, au fost discutate atunci proiecte importante, cum ar fi : dezvoltarea în România a unui parc industrial şi tehnologic, construirea unei fabrici de medicamente, deschiderea unei sucursale a Băncii Chinei, participarea constructorilor chinezi la realizarea Centurii Bucureştiului, a autostrăzii Nord-Sud, a Canalului Siret-Dunare, a podului de la Brăila, implicarea firmelor româneşti în proiecte hidroelectrice în China, fiind încheiate contracte importante de către Eximbank, Institutul de metale neferoase rare, Pharmaser, Kwerner, Antibiotice Iasi şi multe altele. Din păcate, acele proiecte, lăsate la cheie în 2004, nu au fost continuate de echipele lui Traian Băsescu. În acest context, chiar vizita premierului Boc, din 2011, la Beijing, nu putea fi decât un fiasco.

De aceea, actuala vizită a premierului Chinei la Bucureşti are semnificaţia de a închide o paranteză de aproape 10 ani în care România “a ignorat” în mod stupid relaţiile cu China. Proiectele anunţate la începutul acestei săptămâni, unele reluand idei mai vechi, altele mai noi, în condiţiile schimbării de generaţie la nivelul liderilor chinezi şi demonstrând dorinţa unei legături consolidate cu Europa, în principal cu partea sa centrală şi de est, demonstrează şi capacitatea României de a pune împreună liderii politici din această zonă a Europei pentru proiecte comune cu valenţe strategice.

Sigur, nu trebuie sărit de la o extremă la alta. România, în concepţia mea din totdeauna, trebuie să aibă o politică externă îndreptată spre toate azimuturile, pentru promovarea şi realizarea intereselor sale, atât prin relaţiile sale speciale cu SUA şi UE, dar deschizând, mai larg, porţile şi spre China, Rusia, Orientul Mijlociu.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de