Casa, dulce casa

AM VAZUT MAI MULTE FOTOGRAFII ale apartamentelor date noi de o primarie din provincie catorva familii fara locuinte. In numai trei ani, le-au facut de nefolosit. Parca ar fi participat la un concurs Cine distruge mai repede. Functionarul de la serviciul social, care se ocupa de cazarea homlesilor, spune ca e o prostie sa miluiesti astfel niste semeni lipsiti complet de simtul proprietatii si al raspunderii. Sunt insi care nu au dimensiunea cadoului ce li se face. Daca le aduci o paine iti sunt sincer recunoscatori. Percep dania drept ceea ce este. Daca insa le dai o casa, traiesc cu convingerea ca societatea, omenirea le datora oricum casa si ca prin chiar acest lucru, ca societatea si-a platit tarziu din datorii, oferindu-le gratis o casa, ea isi merita distrugerea. Nu o pot exprima, dar intreaga existenta a acestor oameni lor e dovada unor convingeri distructive de structura. Solutia pare a fi o preparatie, un antrenament de cateva luni pentru locuirea intr-o casa cu functiuni bine statuate de civilizatie. In fapt, oricat ne-am bate capul, multe feluri de vietuiri nu mai pot fi aduse intr-o matca decenta. Comportamentul social face forme specifice de cancer relational care nu se trateaza cu plocoane si ajutoare. Cand functionarul care a realizat fotografiile a vrut sa discute cu pegra din bloc despre mizeria groasa in care traiesc, ajutatii le-au imputat binefacatorilor ca n-a venit nimeni sa le hraneasca plozii, sa le varuiasca odaile si sa ia gunoiul. Parc-ar fi vrut sa spuna: "Case ne-ati dat, da’ restul, unde-i restul?!"

IN CAPUL STRAZII Blanari, uneia din cladirile vechi, inundate de zeci de grupuri de vagabonzi si clanuri minoritare, primaria i-a betonat intrarea. Evacuata in mai multe randuri, ruina a fost de fiecare data reocupata cu vehementa unui drept reinstaurat. Uneori, am impresia, trecand prin fata oprelistii din beton, ca aud dincolo o forfoteala umana. Or fi ramas inauntru cativa indaratnici, or fi acolo cazuri de canibalism?

UNA DIN ULICIOARELE Centrului Vechi a fost facuta, ca la turci, o berarie continua, in ideea ca, din doi romani, unul o sa zica "La urma urmei, de ce n-as bea o bere?" Numai ca din douazeci de romani care descopera ulita blocata de mese doar unul ramane la o bere, ceilalti mocnesc o injuratura. Obiceiul negustorului otoman de a i se vara trecatorului in suflet nu-i foarte productiv si la noi.

BUCURESTIUL NU-I URAT, Bucurestiul e imputit, neingrijit, pare un oras in care oamenii au obosit sa se lupte cu soarta. Sunt insa si strazi unde locatarii isi repara si-si spoiesc casele. Vechile locuinte boieresti si de functionari isi arata stilul cu un soi de mandrie indelung reprimata. In cateva locuri, multimea caselor restaurate te duce cu gandul la capitale europene populate de o lume spalata si urbana.

CE ENORMITATI pot sa rosteasca sfetnicii tv, cand e sa-i invete pe invitatii lor cum merita sa traiesti! "O sa vedeti - ii spune un doctor de casnicii esuate unui pacient bleg parasit de o curva - ca viata continua si la cincizeci de ani". Ei, nu zau?!