Caşcavalul miroase a praf de puşcă

Dumitru Dragomir şi-a uimit ursitoarele, reuşind printr-o descurcăleală fără cusur să cîştige chiar şi atunci cînd destinul părea să-i fie potrivnic. Nu ştiu dacă în copilăria-i nebăgată în seamă reuşea să dea cu mîna stîngă pentru a lua cu zece drepte. Ştiu însă că, după ce s-a făcut băiat mare, a punctat decisiv în catalogul şmecherilor de profesie.

Dumitru Dragomir şi-a uimit ursitoarele, reuşind printr-o descurcăleală fără cusur să cîştige chiar şi atunci cînd destinul părea să-i fie potrivnic. Nu ştiu dacă în copilăria-i nebăgată în seamă reuşea să dea cu mîna stîngă pentru a lua cu zece drepte. Ştiu însă că, după ce s-a făcut băiat mare, a punctat decisiv în catalogul şmecherilor de profesie.

În interes propriu, Mitică a interpretat cu talent egal umilinţa, dar şi rolul satrapului neiertător. Cînd era chemat la Bărbulescu (miliţian-şef al Capitalei), după vreun rezultat prost al Victoriei, îşi lua întotdeauna cu el nişte hapuri şi cîte un subaltern pe post de paratrăsnet. În biroul secretarei cerea un pahar de apă şi înghiţea pastilele inofensive, prezentîndu-le drept antidot pentru un iminent atac de cord. Secretara era lucrată astfel în simţirea ei de femeie credulă. În consecinţă, atunci cînd anunţa sosirea inculpatului îşi avertiza discret şeful că nu e cazul să apese prea tare pedala reproşurilor pentru a nu deranja pînă la accident pitpalacul bietului suferind. Astfel Mitică scăpa de perdaf, furia lui Bărbulescu fiind redirecţionată către paratrăsnetul de serviciu. Subalternul picat la mijloc accepta jocul din două motive. În carieră nu era dependent direct de Bărbulescu. Era, în schimb, partener de caşcaval şi de alte foloase ademenitoare cu Mitică. Cu umilul Mitică, cel care devenea brusc satrap atunci cînd vreun subaltern îi strica, prin deciziile sale, relaţiile de prietenie avantajoasă cu cîte un greucean din fotbal. Am impresia că Robi Urs ştie ce înseamnă furia şefului în astfel de situaţii. Un fost şef al Stelei povestea cîndva (poveste pentru care nu bag mîna în foc deoarece nu am dovezi, aşa după cum nu am dovezi nici pentru povestea meciurilor trucate) că a aflat cum plînge profesorul Urs după ce acesta a dat, pe vremea cînd era şef de comisie, o decizie defavorabilă clubului său.

Dragomir este actor perfect şi atunci cînd mimează dezinteresul total pentru mărunţişul salarial care i s-ar cuveni ca preşedinte al ligii. Generozitatea sa bine jucată mă impresionează pînă la lacrimă. Sînt sensibil, dar mă tratez. Şi, atunci cînd îmi revin, mă întreb: dacă Mitică renunţă la cele cîteva mii de euro pe lună, cîştig la vedere, care or fi interesele ţinute departe de ochii lumii? Oare să fie vorba despre vreun barem de arbitraj în conflictul creat între Vîntu, Voiculescu şi Teszari pe marginea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1? Caşcavalul miroase a praf de puşcă. Spre tîmpla arbitrului poate porni glonţul din orice direcţie.