x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cât de aproape-mi eşti?...

Cât de aproape-mi eşti?...

de Mihaela Rădulescu    |    11 Sep 2010   •   00:00
Cât de aproape-mi eşti?...
5912-131253-untitled1.jpgNu ştiu cum funcţionează la alţii, dar mie apropierea mult prea mare de o persoană necunoscută îmi provoacă nelinişte, panică şi chiar nervi, dacă se mai adaugă elemente "picante". Am fost încântată să descopăr un studiu care făcea dreptate angoasei mele şi în care autorul, antropologul Edward T. Hall, spunea cam aşa:

- între 15 şi 45 cm e zona de inti­mitate, rezervată iubiţilor, copiilor noştri, familiei. Din păcate, distanţa asta include prea mulţi străini în transportul în comun... La aceeaşi minimă distanţă - în cazul fericit în care nu suntem striviţi de alţii - stăm la cozi în România, de parcă ne-ar fi greu să ne detaşăm, să ne înşiruim fără să simţim coatele, sânii, sacoşa, respiraţia, mirosul, parfumul, gâfâitul sau fără să auzim detalii halucinante din conversaţia telefonică a vecinului de coadă. Încă înrăiţi de cozile comuniste la care stăteam profesionist, nu concepem să lăsăm distanţe între noi, ne mână mereu suspiciunea că va intra cineva în faţă şi că ne vom pierde rândul dacă ne scuzăm politicos, cu nişte paşi late­rali, pentru o discuţie telefonică.

- între 45 cm şi 1,35 m e zona de prietenie, de dialog cu prietenii apropiaţi. Evident, şi distanţa aceasta suportă modificări neplăcute la oamenii needucaţi şi mai ales la cei care beau prea mult şi simt nevoia să te ia de mână, să te simtă apropiat fizic, să-ţi transmită nu numai gândul imediat, dar şi damful bahic.

- între 1,20 m şi 3,60 m este zona socială, numai bună pentru desfăşurarea activităţilor la muncă, la reuniuni, la birou.

- mai mult de 3,60 m reprezintă distanţa necesară pentru ca o persoană să se poată adresa unui grup, unei mulţimi de oameni, ca să se simtă în siguranţă.

Toate acestea reprezintă încă una dintre ramurile respectului faţă de cei lângă care trăim şi încă o dovadă a încrederii în noi înşine. Printre atâtea cerinţe ale trăitului în societate, dar într-una civilizată, respectarea distanţelor dintre noi e doar începutul unei curăţenii sociale. Dacă reuşim să mai eliminăm şi mitocănia, înjurăturile, urletele copiilor needucaţi, ţipetele stridente ale celor care vor să fie lideri, dar au rătăcit argumentele, avem şanse să ne trăim zilele mai senin şi să ne privim viaţa cu mai multă bucurie.

×
Subiecte în articol: de pus pe gând