Cat de mult inghite presa, fara sa mestece?

Ce ziar credeti ca si-a ales Denis MacShane, deputat laburist si fost ministru, ca sa-i spuna Frantei ca nu o mai place? Le Figaro! Dar de ce a incetat un politician englez sa admire Franta? Din cauza fortelor conservatoare, de dreapta si de stanga, care domina de peste 20 de ani scena politica franceza. Din cauza protectionismului economic si a egoismului national. Pentru ca Franta refuza schimbarea si percepe modernizarea ca pe o amenintare. Pentru ca din cauza acestor lucruri reprezinta un pericol pentru unitatea si integarea europeana. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca un politician din Ungaria ar fi publicat un articol asemanator intr-un ziar romanesc!

Sa nu ne impacientam, perspectiva aceasta este indepartata. Mult mai aproape insa ne este tabloidizarea presei scrise si audiovizuale. Cu toate consecintele si efectele perverse cauzate de acest fenomen. Dreptul la informare a sucombat, fiind inlocuit cu dreptul la opinie. Iar dreptul la opinie este, in cele mai multe cazuri, deasupra oricaror reguli si principii. Responsabilitatea a devenit ceva desuet, ba chiar inutil. Cauza are prioritate asupra adevarului iar scopul scuza frecvent mijloacele. Iata de ce publicul este conectat nu la realitate, ci la simpatiile, umorile sau insatisfactiile unor jurnalisti. Alternativa este la fel de rea: viata mondena privita prin gaura cheii, retete de succes discutabile, "eroi" de balci sau ai lumii interlope, scandalul politic.

Singurele stiri despre dezbaterile la Codurile penal si de procedura penala sunt despre… dna Macovei. Ce-a reusit sau nu dna ministru, cine a suparat-o sau ce urmeaza sa faca ministrul Justitiei. Cele doua coduri sunt esentiale atat pentru reforma justitiei, cat si pentru gradul de respectare a drepturilor si libertatilor fundamentale. Nici o dezbatere, nici o opinie de specialitate, nici o reactie a societatii civile. In schimb, unii jurnalisti sunt suparati ca dezbaterile in Parlament dureaza prea mult sau ca dna Macovei nu este ascultata orbeste de senatori si deputati. Presiunea si manipularea sunt in floare. Nu conteaza daca scepticii au sau nu dreptate si nici daca cele doua coduri reflecta sau nu valorile europene. Cei care au pareri critice sunt amenintati cu Comisia Europeana ori sunt prajiti la foc mare de sustinatorii neconditionati din presa ai dnei Macovei. Atat de mult ne intereseaza reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei incat nici un ziar, post de radio sau tv nu a informat publicul in legatura cu steguletele galbene infipte in domeniul justitiei.

De Ziua copilului, unele televiziuni si posturi de radio s-au intrecut in spectacole jalnice. Imagini si stiri oficioase, din care lipseau doar pionierii si soimii patriei. Redactori care se chinuiau sa fie… copii. Nimic despre copiii disparuti. Nimic despre mortalitatea infantila. Nimic despre conditiile in care traieste majoritatea copiilor romani. Nici un cuvant despre copiii abuzati de parinti sau despre cei cu dizabilitati. Nici un interes pentru copiii vagabonzi, care cresc pe strada sau in canale. Nici o dezbatere despre starea drepturilor copilului ori despre cat de bine sau prost ii protejam. In schimb, am vazut reportaje generoase despre vizitele Elenei Basescu la spitale de copii…

Zile in sir, la programele de stiri sau dezbateri de la unele posturi de televiziune drepturile homosexualilor au beneficiat de o atentie mai mare decat cea acordata situatiei din spitale sau extinderii gripei aviare. Singurele voci contestatare au fost a Bisericii Ortodoxe si a dlui Gigi Becali. Pentru ca atat au aratat, televiziunile cu pricina l-au legitimat pe patronul Stelei intr-o noua ipostaza de aparator al valorilor crestine si, de ce nu, al familiei. Astfel de stiri si de dezbateri produc si efecte perverse. Cum homosexualitatea are deja un regim juridic, cu reguli si sanctiuni, majoritatea heterosexuala poate fi acuzata, oricand, de discriminare. Avem, si unii si ceilalti, aceleasi drepturi? Mai departe, nici o curiozitate, macar, fata de manifestarile publice ale comunitatii gay. E bine sau nu ca astfel de lucruri sa fie vazute de copii? In ce conditii se autorizeaza un asemenea eveniment? Daca o minoritate sexuala foloseste costumatia si simbolurile heterosexualilor, acestia din urma au dreptul sa defileze in pielea goala?

"Sursele judiciare" alimenteaza presa cu "stiri" despre dosarele dlui Adrian Nastase. Miliardul pe care Pavalache pretinde ca l-ar fi oferit, mita pe care fostul prim-ministru ar fi dat-o dlui Melinescu (autodenunt Genica Boierica) sau termopanele de la Muzeul National de Arta Contemporana. Nici o mirare jurnalistica fata de usurinta cu care autodenunturi dubioase sunt transformate in dosare penale. E suficient sa te numesti Adrian Nastase ca sa fii cercetat pentru tot felul de lucruri. Daca pentru dnii Patriciu, Tender, Iancu sau Vantu unii muncesc de zor ca sa ne demonstreze ca sunt nevinovati, in cazul lui Adrian Nastase nimeni nu sufla o vorba, aici functionand principiul scopul scuza mijloacele. Altfel s-ar fi gasit jurnalisti care sa descopere, de pilda, implicarea societatii Anca House in inventarierea tamplariei de la corpul E 4, locul in care s-a construit muzeul. Iar Anca House inseamna Anca Petrescu. Sau ca dna Surdescu a facut parte si din completul care a dat castig de cauza parintilor dnei Macovei si din completul care i-a dat dreptate, pe vorbe, celui mai controversat arhitect roman, dna Petrescu. Ori ca Genica Boierica a facut zeci de autodenunturi impotriva unor politisti, magistrati sau politicieni.

Cand presa inghite mult si nemestecat orice rau este posibil.