x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cât ne costă că ne-am vândut evreii

Cât ne costă că ne-am vândut evreii

de Ionuț Bălan    |    18 Iul 2016   •   08:28
Cât ne costă că ne-am vândut evreii

Evreii au fost aduși în Moldova – și chiar au deținut demnități publice în timpul lui Ștefan cel Mare – pentru că aceia care conduceau acea parte a României au realizat că mixul rațiune-emoție se face, de regulă, foarte prost la noi. Adică prevalează fie una, fie cealaltă, așa cum s-a întâmplat în vremea lui Alexandru Ioan Cuza și a trebuit să vină Carol de Hohenzollern- Sigmaringen ca să echilibreze mixul.

În momentul de față nu mai avem, din păcate, nici evreii care aduceau echilibrul în Moldova, nici germanii ce o făceau în Transilvania și apoi - împreună cu evreii - în Vechiul Regat. Am preferat să-i vindem la bucată începând cu anii 50, ne-am bucurat că le-am cumpărat pe mai nimic mașinile și casele, și am ajuns la fel de dezechilibrați ca înainte să fi venit ei în țările române.

Dovada elocventă a dezechilibrului este dată de felul în care e făcut la noi marketingul corporatist și politic. Acest mix nu induce credibilitate. Iar lipsa de încredere, ușor de observat la tot pasul, reprezintă principalul impediment în funcționarea societății românești.

Privind retrospectiv, evreii, ca urmare a interesului lor mare pentru educația copiilor, le-au asigurat un avantaj comparativ în societate și i-au făcut principalii participanți la diviziunea muncii, pe baza căreia funcționează economiile de piață.

Prin contrast cu alte minorități, care “investesc” puțin spre mai deloc în copiii lor și îi lasă să fie crescuți de societate.

Iată de ce unii sunt principalii promotori ai capitalismului, iar ceilalți ai socialismului, dar iată și de ce, în prezent, România e mai mult socialistă decât capitalistă.

×