Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-ar putea ca unii să considere că,procedând în acest fel, partidele respective se grăbesc foarte tare şi vor să fure startul. Poate că au dreptate, dar eu cred că, de fapt, strategii de campanie ai partidelor vor să facă un studiu de piaţă, adică să ia pulsul electoratului poate chiar pentru fiecare candidat în parte. Foarte adevărat, până la europarlamentare mai este ceva timp, iar imaginea publică a aspiranţilor la listele finale ale partidelor poate înregistra suişuiri şi coborâşuri neaşteptate, aşa încât nu este deloc un lucru rău ca testarea să înceapă mai devreme şi să continue atent monitorizată. Putându-se, astfel, evita surprize care vor costa mult atunci când se va trage linie şi se va cunoaşte scorul final pentru fiecare partid în parte.
Lucrurile se complică atunci când în discuţie apare un subiect de care, inevitabil, trebuie să ţinem seama dacă vrem să luăm în calcul cât mai multe variante posibile privind personalităţile care ar putea să reprezinte România în viitoarele structuri ale Uniunii Europene. O Uniune Europeană care,în momentul de faţă, se confruntă cu provocări şi incertitudini pe care, cu două decenii în urmă, adică în aşa numita perioadă de pre-aderare, nici noi, aici, în România nu aveam cum să le anticipăm. Probleme care au apărut şi s-au acumulat în anii care au urmat ascensiunii PPE la butoanele de comandă ale organismelor Uniunii Europene. Liderii PPE elaborând şi ordonând să fie puse în aplicare proiecte care, pe parcurs, au confirmat temeinicia faimoasei şi controversatei legi a consecinţelor neintenţionate şi care a favorizat creşterea îngrijorătoare a ratei euroscepticismului în mai multe state membre. Cumul de fapte care face ca, la alegerile pentru viitorul parlament european, electoratul comunitar să aibă aşteptări şi priorităţi foarte diferite decât, să spunem, la alegerile de acum cinci ani.
Revenind la subiectul cu care am început aceste notaţii, ajungem la una dintre cele mai controversate şi din ce în ce mai contestate persoane publice ale României anului 2023. La preşedintele Klaus Iohannis! Aflat pe ultima turnantă a celui de al doilea mandat la Palatul Cotroceni, despre care circulă tot mai insistent zvonul că ar fi posibil să ocupe postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. Această demnitate reprezentând, se spune, o recunoaştere a devotamentului şi a zelului cu care dus la îndeplinire comenzile centrului conducător de la Bruxelles şi Strasbourg ,în primul rând a celor date de Ursula von der Leyer, şefa Comisiei Europene, discipola politică a Angelei Merkel.
Idee pe care promotori de imagine ai domnului Klaus Iohannis o pot susţine invocând bogata agendă a deplasărilor sale pe toate continentele acumulată în cei nouă ani din dublul mandat prezidenţial. Deplasări,ce-i drept, foarte multe şi foarte dese, dar de pe urma cărora, cu tot regretul, nu prea avem şi argumente pentru a spune cu ce profit pentru România şi pentru români s-au soldat ele. Degringolada aderării României la Spaţiul Schengen fiind, ca să spun aşa, bomboana pe colivă. De unde derivă, numaidecât, şi întrebarea: acest anti-palmares are drept cauză opacitatea sau chiar reaua voinţă a interlocutorilor preşedintelui Klaus Iohannis sau, mai curând,se datorează faptului că domniei sale îi lipseşte capacitatea de a fi un bun negociator, un pledant avizat şi convingător al Interesului Naţional şi al opţiunilor României Europene?
În acest caz, ce l-ar putea recomanda ca şef al diplomaţiei Uniunii Europene, mai ales în condiţiile în care, încă de la debutul mandatului,titularul acestui portofoliu se va confrunta cu dosare deosebit de complexe, a căror abordare necesită o capacitate de analiză şi un talent de negociator de excepţie? Calităţi care domnul Klaus Iohannis a demonstrat,cu vârf şi îndesat, că îi lipsesc. Sau poate că tocmai asta ar putea să îl recomande pe omul politic Klaus Iohannis ca fiind numai bun pentru a ocupa această funcţie-cheie în viitoarea Comisie Europeană? Vreau să spun, zelul şi abnegaţia cu care a dus la îndeplinire, fără să crâcnească, toate comenzile primite de la anumiţi diriguitori ai politicilor comunităţii europene.
Dar să nu ne pripim, până în iunie 2024 mai este vreme şi nu putem şti ce surprize ne vor rezerva europarlamentarele. Mă refer la configuraţia viitorului Parlament European şi la raportul de forţe din cadrul acestuia şi în funcţie de care se va decide şi dacă este sau nu este necesară o prestaţie de tipul celei a lui Klaus Iohannis. Putând, astfel, să facă din ipoteza pe care am discutat-o doar încă un subiect de discuţii la gura sobei. Având noi, românii, la activ un precedent foarte semnificativ.
Mă refer la ceea ce s-a întâmplat, cu vreo zece ani în urmă, atunci când duduia mass media cu ştirea că mai mult ca sigur Traian Băsescu va fi uns într-o înaltă funcţie a NATO. Duduiau şi, după aia, cu ce s-a ales Amiralul Dezastrului Naţional? Cu un post călduţ de oarecare europarlamentar, drept premiu de consolare...
