Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fără îndoială că 2010 va fi un an greu: vor continua închideri de fabrici, disponibilizări de personal, vor fi lovite multe venituri. Rămâne însă o mare speranţă: că în acest an vom avea parte de relansarea economiei. Fie şi numai cu o creştere de 1,3%, cum sună prognozele oficiale.
Ar merita totuşi, în 2010, să fie forţat şi un salt calitativ al PIB-ului, care să fie adăugat sporului cantitativ. Fapt posibil numai dacă am obţine o creştere economică sănătoasă. Bazată pe concurenţă, pe competitivitate şi pe eficienţă. Altfel, fără restructurare, fără organizarea inteligentă a muncii şi a sistemului intereselor, a da drumul la creştere... pentru creştere ar însemna să ne încărcăm cu un nou focar de inflaţie.
Sigur, mai mult PIB înseamnă mai multe valori adăugate. Un plus deci, chiar şi numai de 1,3%, de producţie de bunuri şi servicii. O creştere economică mai mare. Şi mai multe resurse de redistribuit. Dar mai mult PIB n-ar însemna neapărat condiţii de viaţă mai bune.
Dacă producţia de bunuri şi servicii ar continua să fie în multe, în foarte multe companii orientată cu spatele la populaţie şi la piaţa de consum, cum ni s-a întâmplat de multe ori, plusul de valoare adăugată n-are cum să ne aducă bunăstare. Dimpotrivă, bunăstarea s-ar împuţina şi mai mult.
Companiile - îndeosebi cele de stat, care-şi permit luxul să fie nerentabile - ar obliga populaţia şi societăţile comerciale competitive, aşa cum au făcut-o ani de-a rândul, să le subvenţioneze indolenţa, nepriceperea şi risipa; iar cele cu capital privat ar risca falimentul.
Soluţia? Numai strădania de a transmite societăţii un mesaj clar: "Priviţi, noi facem ceva concret ca să ne schimbăm, să producem mai bine, mai ieftin. De ce să cumpăraţi produse din import, când ale noastre sunt superioare celor străine?"... Dar ca să vândă ce produc, în regim concurenţial, e nevoie de muncă pentru a îmbunătăţi efectiv produsele. Şi să nu mai strige, pe toate ecranele televizoarelor, cum fac în acest început de an, că vor fi aplicate produselor româneşti scumpiri cum n-am mai văzut.
Într-un alt plan, nici dacă preţurile vor creşte mai încet n-ar fi de ajuns pentru a ne schimba standardul de viaţă. Căci nu vom avea o creştere economică sănătoasă atât timp cât munca va fi rău organizată. Şi nici cât timp calitatea produselor româneşti va fi îndoielnică. Iar dacă vor creşte doar veniturile, fără să fie intensificată munca - în expresia ei normală: produse mai multe şi mai bune, pe care piaţa să le accepte, chiar să le caute - câştigurile în plus nu vor produce decât... inflaţie.
Societatea românească are nevoie într-adevăr de mai mulţi bani pe piaţă. Dar de bani adevăraţi, făcuţi din productivitate mare şi de muncă eficientă. Altfel, banii noi se vor duce în preţuri. Şi vom obţine doar pagube.
Dar până când politicile monetară, fiscală, salarială şi de restructurare, care sunt complementare, nu vor fi potenţate reciproc, nu va fi nici o şansă de ieşire din recesiune. Combinarea optimă a acestor politici, prevăzută expres în acordurile cu Uniunea Europeană, FMI şi Banca Naţională, este condiţia esenţială a unei creşteri neinflaţioniste, dublate de oferte de noi locuri de muncă, importante şi pentru coeziunea socială.
Şi încă un "amănunt": nu suntem singuri în lume. Iar lumea nu va putea scăpa din corsetul actualei crize până când nu va fi refăcut măcar parţial circuitul banilor; şi mai cu seamă, până când băncile lumii nu vor da drumul la credite. Până atunci, aici, în România, nici companiile nu vor avea banii necesari pentru a impulsiona afacerile, nici populaţia nu va avea cu ce să plătească un consum în creştere neîncetată, care să impulsioneze creşterea.
