Ce ne învaţă criza financiară internaţională

Această criză ne aminteşte iarăşi despre riscurile liberalizării financiare cînd instituţiile nu sînt adecvate sau cînd pie­ţele nu funcţionează bine.

Semnificaţia actualei crize financiare este imensă, iar implicaţiile sale pe planul politicilor economice sînt multiple – una dintre ele fiind că trebuie să învăţăm din crizele precedente. Am auzit recent pe un oficial de la o bancă centrală spunînd că profunzimea şi proporţia acestei crize puteau cu greu să fie prevăzute acum un an. Vocea sa nu este una singulară. Dar această remarcă este surprinzătoare, întrucît este treaba unui bancher central să se focalizeze asupra sănătăţii sistemului financiar şi nu numai asupra stabilităţii preţurilor.

Unii se folosesc de complexitatea pieţelor financiare ca laitmotiv în explicarea acestei crize. Dar acest argument este dificil de acceptat. Nu toate inovaţiile financiare sînt sănătoase. Unele produse financiare sînt mai bune decît altele; unele sînt greşite din momentul conceperii lor. De aceea este firesc să se judece natura diverselor produse financiare şi să se reglementeze industria financiară ca întreg.

Una dintre problemele apărute se referă la politici aplicate. Ca re­gu­lă, utilizarea pro-ciclică a politici­lor monetare şi bugetare trebuie evitată. Se poate spune că stabilitatea preţurilor ar trebui să joace rolul de vioara a doua atunci cînd este în joc stabilitatea financiară, dar trebuie să ne amintim efectele injectării de lichidităţi în sistem atunci cînd inflaţia este în creştere. Această criză ne aminteşte iarăşi despre riscurile liberalizării financiare cînd instituţiile nu sînt adecvate sau cînd pieţele nu funcţionează bine.

Mai trebuie reexaminate şi structurile de piaţă. Asistăm fără îndoială la un eşec masiv al cadrului de reglementare şi supraveghere în unele ţări cu economii avansate. Managementul riscului, la nivel macro şi micro-economic, a eşuat lamentabil în ţări care pretind că sînt exemple de bună practică în finanţe şi bănci. Cei care tot spun că lucrurile stau mai bine în Europa decît în Statele Unite  ar trebui să se gîndească încă o dată la fragmentarea naţională a structurilor de reglementare şi supraveghere din UE, o fragmentare care intră în conflict clar cu logica pieţelor unice. Unii susţin că începutul crizei fiind în sectorul reglementat al sistemului financiar, zona sa nereglementată ar trebui lăsată în pace. Dar acest argument este ridicol: băncile au făcut uz de breşe şi reglementări slabe pentru a dezvolta sectorul nereglementat, creînd un “sector bancar umbră”.

Criza curentă este o incriminare fermă a structurilor stimulatoare din industria financiară, care au încurajat asumarea nechibzuită a unor riscuri în detrimentul prudenţei necesare. Unele operaţiuni bancare au devenit activităţi de tip “cazino” prin crearea şi vînzarea de noi tipuri de titluri de valoare. Această schemă asimetrică de compensare trebuie corectată, iar cultura băncilor de investiţii trebuie să se schimbe în beneficiul economiei ca întreg. Dar schemele greşite de compensare funcţionează şi în alte industrii.

Structurarea politicilor fiscale trebuie şi ea să se schimbe. De exemplu, este chiar straniu să vezi SUA care economisesc atît de puţin, iar defi­citul lor este finanţat de economiile emergente. Ajungem astfel la chestiunea coordonării politicilor pe fondul globalizării. Avem structuri adecvate guvernării globale? Dacă nu gestionăm corespunzător glo­balizarea, naţionalismul în creştere (mai ales sub forma protecţionismului) şi populismul ar putea inversa evoluţia spre pieţe mai deschise. Căutarea securităţii energetice şi hranei pe care să ne-o permitem ar putea să înrăutăţească lucrurile.

Această criză financiară, împreună cu  cea alimentară aduc în prim-plan o altă problemă: există un grad optim de deschidere a unei economii? Concluzia este următoarea: deschiderea totală nu este neapărat avantajoasă din punct de vedere economic şi social.

Viziunea potrivit căreia piaţa este o soluţie la orice problemă a fost rănită fatal de această criză. Este momentul să fim pragmatici şi deschişi la minte. Comerţul deschis, pieţele şi competiţia sînt bune. Dar avem nevoie de reglementări eficiente şi politici publice serioase dacă dorim ca majoritatea cetăţenilor noştri să beneficieze de avantajele pieţei libere.

PS. Textul de mai sus este traducerea articolului apărut în European Voice, 14 mai, a.c