„Ce palme are Caragiu ăsta!”

„Drăgălaşilor, actorii lu' tata, ia mai grăiţi voi o silabă, mai bâlbâiţivă niţel, să tragem mai multe duble la scenele astea în care Tomiţă Caragiu îmi dă palme. Dă nebunul ăsta nişte palme tari, de nici nu mă mai bărbieresc, că a speriat părul din barbă şi nu mai creşte pe obraz. Caragiu ăsta le ia pe toate în serios, că m-a făcut cu bujori în obrăjori de la scatoalcele lui”. Ca de obicei, Jean Constantin găsea vorbele lui care făceau deliciul tuturor din echipa de filmare. În serialul de televiziune „Comisarul de poliţie”, Ciripoi era jucat cu atâta convingere de Caragiu, încât îl pălmuia zdravăn pe Jean Constantin, hoţoman şiret care nu voia să-i toarne pe colegii de furtişaguri. Extraordinar ieşea orice rol, orice replică, în interpretarea unui munte de talent şi farmec purtând numele lui Tomiţă Caragiu. Cine poate uita cupletele extraordinare de la televiziune, rămânând vorbe definitive în rostirea poporului, „c-aşa-i în tenis”.

În lada de zestre a artei româneşti au rămas pentru totdeauna creaţiile marelui Caragiu, Constantin Tănase în „Actorul şi Sălbaticii”, rolul furtunos din „Un tramvai numit dorinţă”, teribilele anchete pe care căpitanul Caragiu le făcea cu trioul genial al escrocilor din B.D., Bibanul, Puiu Călinescu şi Jean Constantin. Şi a venit seara blestemată de martie 1977 când s-a cutremurat pământul de s-a răsucit singură şi cheia în broască. La ora aceea, Caragiu îşi plimba căţelul, împreună cu prietenii şi discipolii care-l iubeau, de exemplu Mălăele, dar în acea seară a întârziat în casă aşteptând cu înfrigurare un telefon de la nevasta lui plecată undeva cu amantul la munte, cum zicea lumea. O actriţă de mâna a şaptea, plantată de Caragiu în diverse roluri, deşi ea ducea tava ca orice figurantă de vărsa şi cafeaua din ceaşcă. Coborâse de la etajul de sus şi prietenul lui drag, Bocăneţ, marele realizator de divertisment în televiziune, şi au depănat amintiri la o ceaşcă de cafea. Au ales cea mai rea soluţie, ieşind pe casa scării, acolo unde e sinucidere curată. Când în muntele de dărâmături colegii de teatru şi iubitorii de Caragiu scormoneau cu unghiile să-l găsească pe marele actor, nevasta striga să-i caute cutia cu bijuterii.