Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sar scântei peste Atlantic. Cauza discordie între Statele Unite şi Uniunea Europeană: austeritatea bugetară. America şi-ar dori o bătălie în două etape: mai întâi să forţeze consolidarea ieşirii din recesiune şi abia în al doilea rând, în perspectiva anilor 2012-2015, să treacă la concentrarea masivă de eforturi pentru echilibrări bugetare. Şi, desigur, ar vrea să impună această strategie lumii întregi. Uniunea Europeană, în schimb, vârf de atac fiind Banca Centrală Europeană, acordă întâietate însănătoşirii bugetelor bolnave. Pentru ca, apoi, să arunce în luptă bugete sănătoase şi să pecetluiască ieşirea din recesiune.
România n-a avut încotro şi, fără prea mult zel, a decis să fie de partea Uniunii Europene. Nu neapărat din cauza solidarităţii de club, ci mai degrabă împinsă de împrejurări. Semnatarii Acordului de împrumut încheiat în primăvara anului trecut, aflat încă în derulare - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială - ne-au pus în faţa unei oglinzi ce ne-a arătat, ceva mai clar decât reuşisem noi să vedem, că ţara se confruntă cu o problemă gravă, extrem de gravă, care, dacă nu va fi rezolvată repede şi bine, va duce negreşit la întârzierea ieşirii din recesiune. Şi, în acelaşi timp, ar putea ameninţa stabilitatea financiară a ţării. Deşi diagnosticul este violent contestat în cercuri largi ale vieţii politice, ne confruntăm în mod evident cu ruperea echilibrului - în bugetul consolidat al României - între balanţa veniturilor şi cea a cheltuielilor. Deficitul bugetar, calculat ca pondere în PIB, a fost de 5,4% în 2008 şi de 8,3% în 2009. Periculos de mare, deci. Convenţia cu semnatarii Acordului, de care depinde eliberarea următoarelor tranşe, este ca în 2010 deficitul bugetar să coboare la 6,8% iar în 2011 la 4,4%. Scăderea de la 8,3% la 6,8% şi, apoi, la 4,4% ar asigura o schimbare de tendinţă în mişcarea deficitului, de la urcare la coborâre, ceea ce ar garanta că putem să evităm un derapaj incontrolabil.
Sigur, aşa ceva e uşor de convenit dar greu de făcut. Am simţit deja pe spinarea noastră cât de mari sunt suferinţele provocate de reducerile de salarii, de îngheţarea pensiilor şi de creşterea unor taxe, în primul rând a taxei pe valoarea adăugată. Dar o altă ieşire din corzi decât prin tratamente dureroase nu există. Mai cu seamă în condiţiile în care, în România, recesiunea actuală s-a suprapus peste vechi boli cronicizate. Când, sub impactul efectelor directe şi indirecte ale crizei globale, consumul nostru a început să scadă, creşterea economică şi-a pierdut principalul susţinător. Şi, în plus, am pierdut susţinerea investiţiilor străine fără ca executivul să le suplinească în vreun fel. Loviturile cele mai dure le-a încasat bugetul. Aşa că ar fi un nonsens, acum, să sperăm că am putea ieşi din recesiune înainte de a rezolva problemele bugetului în suferinţă. Pentru că, înainte de orice, important este să ne bazăm pe o politică bugetară coerentă, cu un raport armonizat între venituri şi cheltuieli.
Sunt voci, în dezbaterile politice de la noi, care se opun cu înverşunare acelor decizii ce mizează cu prioritate pe reducerea în continuare a deficitelor publice. Mai mult, aceste voci susţin sus şi tare - inspirate poate şi de ideile de peste Atlantic - că programele de austeritate nu fac altceva decât să întârzie ieşirea României din recesiune. Ce nu ştiu însă cei care pledează pentru deficite mai mari este că, în bugetul ţării, cheltuielile nu pot fi nici măcar cu un leu în plus peste următoarea sumă: cât se adună în partea de venituri + cât ne putem împrumuta. Numai că pieţele de bani, astăzi, mai mult decât în trecut, s-au făcut ale naibii şi ca să ne dea credite vor garanţii de la FMI că am luat în serios însănătoşirea bugetului.
Să vedem însă ce susţin americanii. Într-un editorial din New York Times, intitulat "Prostia cu austeritatea", Paul Krugman scrie că "vulturii deficitului au câştig de cauză în cele mai multe părţi, şi nicăieri mai mult decât în Germania, unde guvernul a anunţat creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli pentru a economisi 80 de miliarde de euro". Şi mai departe: "Dar politicienii germani par hotărâţi să-şi dovedească forţa impunând durere şi suferinţă, iar politicienii din toată lumea le urmează exemplul". E greu de contrazis un laureat Nobel, susţinut de mulţi alţi laureaţi Nobel, mai ales că logica lui e corectă. Numai că - şi mă refer la România ca să nu adun exemple din toată lumea - dacă la capitolul venituri nu se adună sumele scontate, nu pot fi efectuate toate cheltuielile. Se ajunge, vrând-nevrând, la deficite bugetare. Iar acum, în recesiune, deficitul bugetului României s-a dus sus de tot, aproape de trei ori peste cota maximă admisă. Unde s-a ajuns? La cel mai nedorit rezultat: nu vin nici destui bani la buget, nici economia nu este încurajată. Alegerea se impune de la sine.
Cum ne putem apăra? Numai prin stăvilirea deficitului bugetar. Adevărul dureros, vorba lui Krugman, este că umbrela bugetară nu se poate deschide prea mult. Mai ales că PIB-ul se menţine jos, însoţit de niveluri încă scăzute ale producţiei, productivităţii şi competitivităţii. Aşa că între "porumbeii" americani, care ar vrea să ciugulească mai întâi din palma creşterii economice şi vulturii germani, ce ţin sus şi tare să înghită deficitele, suntem nevoiţi să admitem că actualul tip de fiscalitate nu are cum să încurajeze competitivitatea după care tânjim. Motiv ce ne face să ne dorim schimbări profunde în materie de filozofie bugetară. Ce avem acum constituie rezultatul unei încrengături de mentalităţi vechi şi noi, de conjuncturi, de confruntări de idei, de decizii de multe ori contradictorii. Dovadă că producerea unor schimbări structurale, care să stimuleze afacerile şi munca performantă, a devenit inevitabilă. Până una-alta, e timpul să ieşim din capcana lingvistică în care a căzut societatea românească. Şi care produce multă confuzie. Tot se bate toba cu austeritatea, concept cu multe conotaţii morale. Conceptul economic cel mai corect este ajustare: a potrivi bugetul la realitatea economică a ţării. Fără să avem, în această privinţă, vreo alternativă.
Citește pe Antena3.ro
