Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pot să spun pe loc de la cine am reţinut pentru toată viaţa o vorbă deşteaptă sau din cartea cărui autor mi-au rămas pentru totdeauna în memorie cutare zicere despre artă şi viaţă.
Oricât m-aş strădui însă, din cei cinci ani de facultate nu-mi amintesc nici un curs care să-mi fi înfierbântat imaginaţia, nici o întâmplare spirituală profund stimulatoare, nici o provocare creatoare majoră. Cursurile "de citit", pasionante poate la lectură, sunt adesea foarte obositoare şi neatractive la recitare. Cred că unii profesori ştiau că nu pot fi urmăriţi în timp ce-şi recitau lecţiile şi ne duşmăneau. Câţiva se purtau cu amfiteatrul de-a dreptul clinic: vorbeau singuri, indiferenţi la reacţia adesea acuzată a sălii.
Când am intrat la Litere, târziu şi cu mari aşteptări, la 27 de ani, aveam convingerea că universitarii de aceea se şi cheamă ei conferenţiari şi profesori, fiindcă au ceva în plus faţă de dascălii din liceu.
De fapt, le lipsea ceva. Cu rare excepţii, le lipsea talentul de a fi apropiaţi de studenţi şi a se face ascultaţi. Clasa în liceu e mică şi elevul e controlat direct, nu contează dacă profesorul ştie să se facă urmărit sau nu. Un amfiteatru însă înseamnă însă o mare de capete. Lecţia pentru o sută de studenţi e, în esenţă, şi un act teatral. Logic ar fi ca la facultăţile care produc în principal profesori să se predea în condiţia de curs de bază, oratoria.
O parte din profesorii mei de la Litere nu avea ce căuta la catedră. George Macovescu citea mohorât dintr-un manual bigot de Teoria literaturii, din anii stalinişti ai lui 1953, ascuns în spatele unor ochelari negri, ca să nu se vadă că le zice din carte, nu din cap. Vicu Mândra avea el un dar, însă hipnotic. Nu vorbea, ci adormea amfiteatrul morfolind un fel de litanie fără pauze, fără accente, fără noimă. O asistentă, de la Literatură universală, îşi proptea un colţ de bancă între picioare şi se balansa cu privirea în tavan, într-un chip care le făcea pe fete să chicotească şi să se uite unele la altele cu nişte expresii pline de echivoc.
În cinci ani de studenţie, la facultaea care pregătea profesori de scris româneşte şi citit corect şi eficient nu am avut nici o lecţie de scris, de tehnica redactării şi de desluşirea structurilor compunerii. Facultatea nu scoate, e adevărat, scriitori, dar tot omul trebuie învăţat cum se întocmeşte un text cu virtuţi de comunicare.
Visez tot mai des că sunt student la o a doua facultate, una "serioasă" cum ar fi Matematică sau Chimia, că am ajuns cu şmecherii, ca la Litere, până în anul al treilea şi că decid să mă retrag, întrucât urmează o sesiune grea, iar eu am lipsit de la cursuri, iar profesorii sunt imposibil de păcălit. În somn, îmi spun: Omule, eşti bătrân, ce-ţi mai trebuie încă o diplomă? Ce vrei să dovedeşti? E clar că n-ai fost născut pentru Matematică şi Chimie. Gata, s-a terminat cu examenele. Nu trebuie să mai dai socoteală nimănui pentru ce n-ai învăţat la Filologie. S-a prescris totul.
