Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Întreaga existenţă curge într-un flux de tipul dăruire – primire. Până şi microorganismele din natură funcţionează astfel; se spune că 30 la sută din energia lor este proprie, iar 70 la sută o primesc de la vecini şi apoi o returnează. Ne hrănim cumva unii din alţii şi unii prin alţii şi asta face să fim dependenţi de lumea înconjurătoare, să avem nevoie efectiv să primim energie, cum la fel de mare nevoie avem să dăm energie, să eliberăm această energie către lume. Cele două aspecte ne asigură supravieţuirea, poate sănătatea şi locul în existenţa noastră materială. Când întrerupem fluxul darurilor, adică nu primim şi nu dăm, sau unul dintre cele două aspecte care ne asigură existenţa, ne simţim deprimaţi, excluşi, singuri, dezenergizaţi, simţim o pierdere a sensului vieţii şi chiar a dorinţei de a trăi. Energia curge prin dăruire şi primire în vieţile noastre, iar această curgere se petrece în toate situaţiile, în toare relaţiile, în orice facem, în întreaga lume vie. Relaţiile în care nu mai are loc schimbul benefic – a dărui şi a primi – tind să se rupă. Cel care dăruieşte permanent, dar nu primeşte nimic în schimb se simte deprimat, frustrat, trăieşte o stare de stres profund, pe când celălalt, care nu dăruieşte, devine din ce în ce mai nemulţumit, vrea tot mai mult, e tot mai egoist şi percepe că totul i se cuvine. De aceea, echilibrul nostru fizic nu poate fi găsit acolo unde unul dă şi altul primeşte, ci acolo unde dăruirea şi primirea cunosc reciprocitatea. Reciprocitatea e o stare corectă a existenţei, care face ca energia să curgă, să hrănească, deopotrivă fiinţa ta, cât şi fiinţele care te înconjoară.
Când vorbim despre iubire necondiţionată trebuie să ne gândim la starea profundă, luminoasă a întregii existenţe, din care curg darurile pentru a fi primite şi trimise apoi mai departe, spre a hrăni viaţa. Viaţa în trup pare a fi supusă unei condiţionări, pe care o regăsim exprimată în a doua poruncă adusă de Iisus; ”Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”! A da iubire înseamnă a primi iubire, iar dacă iubirea noastră e ciuntită, e urâtă, e posesivă, e plină de nemulţumiri şi de răutate, atunci aceasta-i iubirea de sine. Primim ce dăm şi asta înseamnă că existenţa noastră e condiţionată, că vom resimţi în interior, în gânduri, în suflet, dragostea pe care...o dăruim. Să fim bine înţeleşi; legea divină ne condiţionează să iubim. Noi nu putem face aceasta fără riscul de a ne bloca, de a deveni nemulţumiţi, de a aştepta să primim, de a trăi egoist şi a ne dezenergiza din pricina aşteptării sterile. Asta se întâmplă pentru că noi avem nevoie – în primul rând – să ne concentrăm pe dăruire; ” A DĂRUI” e cheia primirii. Noi primim energie, vitalitate, bucuria de a trăi, iar relaţiile, activităţile, viaţa de zi cu zi înfloresc când dăruim. Dacă nu primim înseamnă că avem nevoie să ne echilibrăm, ne-am concentrat egosit, am aşteptat să primim, dar n-am mai dăruit corect. În acest principiu universal, în nerespectarea lui - a dărui şi a primi - se regăsesc cauzele crizelor, a celor economice, cauzele crizelor în cupluri, în activităţi, în tot ce se încheie lamentabil. Legea Darurilor este – cred – o lege supremă a existenţei vii, executorie, cu efecte dramatice atunci când este încălcată, căci încălcarea ei ne dă lipsă de vitalitate, de forţă, deprimare. Când simţim că nu primim, trăim nemulţumirea, aşteptarea, frustrarea, tensiunea şi neliniştea de a fi izolaţi, avem nevoie să reluăm ciclul dăruirii noi înşine. Nu să aşteptăm ceva, ci să dăm ceva; de la cuvinte frumoase şi până la o pâine, de la a răspunde nevoii reale a cuiva şi până la a face mici servicii celorlalţi înseamnă să dăruim. Dăruirea face ca energia să curgă din nou şi să ne creeze legătura cu lumea înconjurătoare, care se pierde din cauza egoismului şi a faptului că nu hrănim existenţa. În locul geloziei, al frustrării, al aşteptării sterile, al pretenţiilor, al ranchiunii şi al urii ce însoţesc lipsa de energie, cauzată de faptul că nu dăruim suficient, noi putem începe prin a observa ce anume au nevoie oamenii de lângă noi şi a răspunde acelor nevoi. Graţie acestei reparaţii, vom simţi din nou bucuria de a trăi, ne vom relua legăturile cu oamenii din jurul nostru şi pentru că dăruim se pot reanima şi lucrurile, şi activităţile, şi relaţiile aparent moarte. Condiţionarea există ca lege universală, divină, dar noi nu putem condiţiona, fiindcă prin condiţionarea deja existentă, putem doar să iubim şi să dăruim; când nu iubim şi nu dăruim, ne pricinuim pagube energetice majore, care ajung până la lipsa dorinţei de a trăi şi ruperea relaţiilor. Dăruind, viaţa se întoarce la noi: hrănim existenţa proprie, hrănind existenţa celorlalţi!
Citește pe Antena3.ro
