Ce se întâmplă, Doctore?

Ieri, la Râmnicu Vâlcea, s-a petrecut ceva care întrece orice imaginație. Pe fondul unor mai vechi dispute și animozități, doctorul Constantin Ploscaru l-a înjunghiat pe colegul său de breaslă, Eugen Bărbulescu. Fapta petrecându-se în sala de operații a Spitalului Județean de Urgență, în prezența mai multor persoane, printre care se afla(potrivit unor relatări de presa vâlceană) însuși directorul spitalului.

Potrivit acelorași surse de informare, la această oră victima se află internată și primește îngrijirile cuvenite, iar făptuitorul a fost reținut pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tentativă de omor. Rămâne, așadar, să așteptăm rezultatul anchetei și,mai departe, decizia justiției. Ceea ce nu înseamnă și că discuțiile privind acest caz cu totul neobișnuit trebuie suspendate până când vom cunoaște verdictul definitiv și irevocabil al justiției.

Dimpotrivă, tocmai faptul că un asemenea eveniment s-a petrecut în plină zi și în prezența mai multor persoane-inclusiv a directorului SJU Vâlcea, trebuie să dea foarte serios de gândit. Este vorba,în primul rând, despre o tentativă de omor pe care a comis-o o persoană ( îi spun așa, fiindcă după cele întâmplate îmi este foarte greu să îl mai numesc:<>) care are ca menire apărarea și, în situații-limită, salvarea vieții semenilor săi!

În al doilea rând, este vorba despre împrejurarea că un medic- în cazul de față doctorul Constantin Ploscaru – alege violența maximă, asasinatul, ca singură cale pentru a rezolva un diferend, un conflict spontan. Ceea ce nu ține decât de orgoliul său exacerbat (n, că era să scriu<>) și de refuzul său deliberat de a căuta o soluție rațională și folositoare atât sieși cât și celeilalte persoane angrenate în discuție. Alegere care, iarăși, spune îngrijorător de multe lucruri despre mentalitatea și apucăturile unui asemenea individ.
Cât privește faptul că doctorul Constantin Ploscaru era cunoscut (și nu de azi- de ieri) ca având un comportament agresiv și vulgar, știute fiind nenumăratele plângeri și reclamații pe care le-a depus împotriva colegilor de profesie, și acesta nu poate fi luat decât ca o circumstanță agravantă. În nici-un caz, însă, ca un argument pentru a se justifica pasivitatea și, poate chiar resemnarea, cu care au fost tratate deviațiile sale comportamentale, atât de multe și de dese. O dată mai mult vedem cât de nocivă este tendința unor colectivități de a se resemna în fața unor asemenea situații invocând ca pretext foarte ieftinul precept:<> Care <>, cu acte sau fără acte, își face din resemnarea colectivă argument al infailibilității și al supremației sale auto/proclamate. (S-ar mai putea da, întru susținerea acestei idei și alte exemple de inși tratați cu atâta indulgență și care,mai apoi, au făcut zile fripte colegilor lor, dar,deocamdată, mă opresc aici.)
Cazul doctorului Constantin Ploscaru este demn de a fi studiat cu toată atenția cu atât mai mult cu cât , după cum tot colegii din presa vâlceană au relatat, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a făcut numeroase demersuri către Consiliul Național al Medicilor, către Ministerul Sănătății, precum și către alte foruri cerând ca acesta să fie supus unei expertize psihologice. Din păcate,toate aceste demersuri au fost respinse și de aceea este nevoie ca, măcar acum, și în regim de maximă urgență, să se cerceteze cine anume și sub ce motive/pretexte a dat această soluție. Totodată, luând în considerare faptul că mai sunt încă multe cazuri în care chiar și expertizele de acest gen au fost făcute superficial sau pur și simplu au trecut în mod deliberat cu vederea gravele probleme psihice ale celor investigați, cred că ar trebui să fie reanalizate reglementările în vigoare și prevăzute sancțiuni mai aspre față de încălcarea sau ignorarea lor.

Ar mai fi de spus două vorbe și despre împrejurarea că doctorul Constantin Ploscaru a fost multă vreme apreciat, stimat și, poate chiar temut, dat fiind faptul că în mapa sa profesională se găseau multe operații reușite, performanțe în materie, ca și o serie de lucrări științifice de certă valoare. Uitându-se sau doar trecându-se prea ușor cu vederea faptul că, în aceeași mapă profesională, se mai găsea și o sancțiune severă primită cu ceva vreme în urmă, de către doctorul Constantin Ploscaru, datorită faptului că un tânăr pacient a murit din cauza relelor tratamente aplicate de către acest ins care, totuși, prestase Jurământul lui Hipocrat.

Că, pentru motivele mai sus amintite(și, poate, nu doar pentru asta) doctorul Constantin Ploscaru devenise un <> care trebuia să pună foarte serios pe gânduri factorii de decizie de la nivel local și central o dovedește și avertismentul temeinic argumentat pe care confratele nostru George Smeoreanu l-a lansat încă acum trei ani. Atunci când, după ce făcea un detaliat inventar al abuzurilor și al stărilor conflictuale pe care le săvârșește personajul cu pricina, conchidea:<> Numai că, așa după cum, din păcate prea bine se cunoaște din păguboasa experiență a lui >, jurnalistul a spus-o și tot el a auzit-o…

Iată, pe scurt, doar câteva argumente pentru ca lumea noastră medicală și,alături de ea, societatea civilă să discute foarte atent implicațiile morale și profesionale ale cazului petrecut în aceste zile la Râmnicu Vâlcea. Și nu doar să discute, ci să și decidă ce trebuie de făcut ca acest caz nenorocit să rămână, definitiv, de domeniul trecutului.

 

Citește pe Antena3.ro

Ucraina a atacat pentru prima oară Rusia cu rachete ATACMS. Reacția Moscovei