Ce se-ntampla cu liberalii ?

Marturisesc ca nu stiu, cum nu mai inteleg ce se intampla cu Romania, cu noi toti, in ultima vreme. Probabil ca din cand in cand ni se uraste cu binele si tinem neaparat sa aratam tuturor cat de originali, de neimblanziti in apararea dreptului nostru legitim la prostie, mitocanie si ironie de balci suntem. Un sondaj

Reader’s Digest situeaza Bucurestiul pe penultimul loc intre orasele lumii la capitolul politete. "Ei, da-i in ma-sa", am auzit comentarii, "de unde-au mai scos-o si pe-asta?". Facem, apoi, un spectacol demn de Heliogabalus ca sa-l alegem pe "Cel mai mare roman" (aflam ca primii zece de pe lista "se vor duela" si mai departe!), inregistrand placid toate cretinismele, toate manipularile, toate prejudecatile, toate nostalgiile de extrema dreapta sau stanga - ma mir ca Ceausescu a cazut primul sub linie - , de parca un gigantic tavalug ar fi nivelat orice competenta, inteligenta, responsabilitate, aducandu-le la numitorul comun al manelei si-al bancurilor cu Bula (unul dintre romanii mari, dupa parerea votantilor, care l-au onorat cu pozitia 59, sau asa ceva).

Cineva mi-a reprosat ca n-am umor, ca nu-mi dau seama ca e doar un eveniment mediatic, un inofensiv joc de societate. E adevarat, in ultimul timp mi-am pierdut rabdarea si umorul. N-am destul umor sa ma joc gratios cu numele lui Ion Antonescu, sa-l var inofensiv printre cei zece mari romani din toate timpurile, n-am destul umor ca sa ridic din umeri daca Ceausescu ramane al unsprezecelea pe lista, nu vreau si nu pot sa mai accept ca, in definitiv, astia suntem, o tara de tot rasul, "un proverb pentru neamurile celelalte". Mi s-a spus: e democratie, e o tara libera, oricine are dreptul la o parere. Daca cineva vrea sa-i puna pe Bula si pe Becali pe lista marilor romani, sa-i puna, dom’le, e dreptul lui. Dac-am fi in America, felul asta de a vedea lucrurile ar avea o justificare. Dar dati-mi voie sa o spun mereu si mereu: intr-o tara cu oameni care nu au exercitiul si educatia democratiei, aplicarea oarba a principiilor ei naste monstri, duce la cel mai jos populism, in care dreptul la opinie se confunda cu egalitatea de opinie. Democratia manelelor si a lui "vorbi si Ion, ca si el e om" nu e democratie, ci dispret gros, mitocanesc pentru valoare si competenta, tirania kitschului si-a tembelismului populist.

Iar acum, liberalii, care pentru mine erau o lumina in politica noastra. Unificarea lor a fost un proces indelungat si chinuitor, pe care l-am urmarit cu sufletul la gura. Majoritatea personajelor politice pe care eu le pretuiesc erau de acolo. Doctrina lor mi se parea justa, incluzand ruperea definitiva de trecut si primatul valorii individuale. Cativa ani, in epoca post-Quintus, liberalii au atras in randul lor cei mai multi oameni de valoare din societatea romaneasca. Si deodata, cand ne asteptam sa dea dovada de mai multa maturitate, cand era in crestere in sondaje si-ncepea sa-si faca simtita influenta in economie, politica externa etc., partidul lui Tariceanu izbeste cu mamaliga-n geam la un mod pur si simplu stupefiant. Atitudinea fata de obligatiile prezentei noastre in NATO, sanctionarea ministrilor lor de baza (intre cei mai valorosi din actualul guvern), framantarile interne in legatura cu Alianta D.A., scandalul politizarii armatei de catre ministrul Atanasiu - toate intr-o saptamana, au un efect catastrofal asupra imaginii acestui partid care-a luat-o razna inexplicabil.
E o criza acuta, care nu bucura pe nimeni si care trebuie urmarita cu atentie.