Ce stat avem?

Credeam ca este larg impartasita constatarea privind functionarea statului roman, la mai bine de douazeci de ani de tranzitie post-comunista. Locul Romaniei in constelatia tinerelor democratii din "Noua Europa' ar trebui sa indemne la moderatie, luciditate in abordarea acestei teme; nu in cele din urma, pentru a trage concluziile care se impun in materie de politica publica, de reforme.

Nu as fi scris randurile ce urmeaza daca nu as fi auzit voci oficiale declarand finalul episodului, de pana acum, Cuprumin drept dovada ca avem un stat puternic, a capacitatii de a "nu negocia in genunchi'. Oare cum suna aceste asertiuni cand nu cu mult timp inainte de a fi facute se celebra tranzactia considerata incheiata ca un succes. Opinia mea este ca avem de-a face cu o mostra de incompetenta, superficialitate in tratarea chestiunii respective, care nu necesita multe comentarii. Si este regretabil ca un guvern nu beneficiaza de oameni care sa judece cum se cuvine constructia unor asemenea tranzactii; afirm aceasta intrucat cand sunt in joc interese majore ale economiei romanesti culoarea unui guvern trebuie sa conteze putin.

Fiindca afirmatiile oficiale evocate mai sus par sa vrea sa contureze o alta imagine privind functionarea statului, simt nevoia sa punctez cateva aspecte; ele ofera repere pentru cei care sustin teza "puterniciei' dovedite de statul roman in afacerea Cuprumin.

In primul rand trebuie spus ca puterea unui stat isi are originea in forta economiei; o economie slaba nu are cum sa permita un spatiu de manevra important, fie diplomatia superinteligenta. Nu ma refer aici in principal la dimensiunea si populatia unei tari (ce conteaza in geopolitica), ci la forta industriala si tehnologica, care permit productie cu valoare adaugata inalta, mentinerea de nise de competitivitate. Pe o perioada de timp mai lunga forta economiei este de pus in relatie cu calitatea politicii publice. O politica publica performanta mentine avantaje competitive, sau poate conduce la surmontarea unor decalaje in timp. Oare cum stam din acest punct de vedere? Desi s-ar putea spune ca admiterea Romaniei in NATO si UE sunt pietre de hotar in devenirea ei ca membru al familiei democratiilor liberale.

Putem fi mai concreti in examinarea calitatilor si defectelor statului roman. Cand de ani de zile deplangem metehnele unei administratii publice si cand se clameaza de la stanga la dreapta esichierului politic (fie in mod onest, fie cu ipocrizie) nevoia unor reforme radicale pare straniu sa sustinem teza existentei unui stat puternic. Daca este puternic (nu in acceptia autoritarismului) de ce persista naravuri atat de rele? Sunt dovezi elocvente privind slabiciuni ale statului, care privesc textura institutionala a deciziei publice, functionarea institutiilor publice.

Risipa enorma in bugetul public, ineficienta cheltuirii banului public, coruptia endemica, gradul jalnic de absorbtie a fondurilor europene, nivelul foarte scazut al incasarilor fiscale, arata cu degetul intr-o anumita directie. Politizarea extrema a administratiei publice, care a blocat reforma guvernantei in companiile de stat este simptomatica pentru un stat slab, capturat de interese statornicite, unde "cautarea de renta' este devenita regula a functionarii administratiei publice, a relatiei intre public si privat. Culmea este ca ce numim capusarea sectorului public este facuta nu numai de firme private (legate prin tot felul de fire de "prieteni' politici si unii sus-pusi din administratia publica), dar si de inalti functionari publici, chiar de demnitari.

Intr-o tara in care exista respect fata de cetateni, fata de banul public, este inacceptabil ca demnitari sa ajunga sa aiba venituri lunare echivalente cu peste 10-15.000 de euro prin prezenta in consilii de admnistratie; fisa postului dicteaza sa reprezinti interesele statului, nu numai din biroul unui minister. Cum se poate cere cetatenilor sa fie loiali, sa-si respecte obligatiile fata de stat (sa-si plateasca obligatiile fiscale), sa accepte privatiunile unor programe de austeritate cand exista acest dispret, aroganta ale unor reprezentanti ai autoritatilor? Ce sa mai spunem de numirile la CNVM, la Comisia pentru Supraveghrea Asigurarilor, la cea pentru pensii private, care denota iresponsabilitate, dispret pentru functionarea unor institutii unde pregatirea profesionala trebuie sa faca legea.

Cand finantatorii externi impun unei tari membre a UE, in acordurile incheiate, liste de privatizari (cu nume si calendar) avem iar o dovada a unui stat slab. Privatizarea masiva a fost necesara cand trebuie sa se creeze o masa critica pentru economia de piata si poate fi adesea o solutie pentru a misca intreprinderi ce "dorm', sunt ineficiente. Dar nu orice privatizare (pierderea controlului) are sens, mai ales in domenii strategice –de pilda in domeniul energiei. Peste tot in lume resursele naturale capata o prima de valoare in lumina constrangerilor ecologice, a ascensiunii economice a Asiei, a crizei alimentare. Romania are putin capital autohton cu alonja internationala si trebuie sa judece bine cum isi valorifica resursele naturale (inclusiv energetice). Este, de pilda, regretabil ca Romgaz nu face parte din consortiile care exploreaza platforma Marii Negre.

Daca am fi avut un stat puternic, capabil sa depolitizeze functionarea companiilor de stat (adica sa se produca o revolutie manageriala, asa cum s-a intamplat in Franta si in alte tari, in sectorul public, cu cateva decenii in urma), nu am fi oferit creditorilor straini argumentul ca nefiiind capabili sa gestionam companii de stat iesirea singura din impas este privatizarea. As mai spune ca in domeniul utilitatilor publice privatizarea este indoielnica.

Romania are nevoie de stimularea economisirii interne pentru a redesena modelul sau de crestere economica, care a fost vulnerabil prin indatorare externa excesiva si alocare defectuoasa a resurselor. Romania are nevoie de capital autohton serios si viguros, care sa participe la distributia castigurilor si care sa fie interesat sa reinvesteasca in economia interna. In lumea de azi, in Uniune, formula "prin noi insine', faimoasa in perioada interbelica are capacane. Dar parafrazand, eu cred ca are sens sa gandim si sa operationalizam o politica publica de genul "si prin noi', adica care sa exprime importanta prezentei capitalului autohton in economia tarii. Aici nu este vorba de nationalism economic, ci de pragmatism, luciditate. Acesta este fondul problemei, care nu trebuie caricaturizat prin analogia cu sloganul "Nu ne vindem tara' din primii ani ai tranzitiei. Criza din lumea industrializata cere intoarcerea la ratiune.

Si modul in care a fost tratat dosarul despagubirilor este o dovada de slabiciune. Nu este firesc ca acest dosar sa fie pe masa fostului guvern din 2011 si sa nu existe o reactie alerta, mai ales tinand cont de implicatii pentru bugetul public. Ce sa mai spun de gafa monumentala privind aplicarea impozitului pe pensii. Dosarul Schengen, functionarea MCV in cazul Romaniei pot si ele sa fie inscrise in registrul ce defineste un stat slab.

Deci, afacerea Cuprumin este numai o parte mica din ceea ce contureaza un stat slab, nu puternic. Aceasta situatie trebuie sa devina o obsesie a tuturor celor ce vor sa schimbe lucrurile in bine in Romania.