Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un tânăr român, să zicem de 25 de ani, merge la Bruxelles să primească un premiu. E luat cu maşina de la aeroport, tratat cu tot fastul, invitat la recepţii.
Un tânăr român, să zicem de 25 de ani, merge la Bruxelles să primească un premiu. E luat cu maşina de la aeroport, tratat cu tot fastul, invitat la recepţii.
Toată lumea se poartă frumos cu el, tânărul se simte şi el european. După discursurile oficiale, după înmânarea premiilor, la momentul de socializare, lumea se strânge grupuri-grupuri pentru discuţii cordiale. Se face schimb de amabilităţi şi de cărţi de vizită. În această atmosferă mai mult decât plăcută pentru tânărul român, cade bomba. E luat, cât se poate de direct, la întrebări: "Ce ţară e asta, România? Ce ţară e asta?" "Cum adică?", replică stângaci tânărul. "Ce ţară e asta? Ce preşedinte e ăsta al vostru?
L-am văzut cu mai multe ocazii la Bruxelles. Vine şi se face de râs cu graţie. Se comportă ca un sălbatic, nu respectă protocolul, jigneşte, are un simţ al umorului cel puţin îndoielnic". Tânărul român nu ştie exact ce să răspundă. Indiferent de ce va spune, acasă va fi înjurat ca la uşa cortului fie de lăudătorii preşedintelui, fie de contestatarii acestuia. Îngaimă câteva scuze: "Aşa e stilul românilor. Suntem latini, nonconformişti, veseli".
"Nu există aşa ceva! Pur şi simplu, după ce toţi s-au aşezat la masă, preşedintele vostru e singurul care aruncă în ceilalţi cu mâncare, pune pe el şi nu ştii ce alte grozăvii e în stare să mai facă. Următoarea întrebare: Ce prim-ministru e ăsta? Ce prim-ministru e ăsta!?" Încă o întrebare grea. Şi răspunsul ăsta va fi urmat de înjurături la Bucureşti, indiferent ce va spune. Încearcă să-l scuze şi pe prim-ministru: "E un politician cu o altă abordare faţă de a preşedintelui, se îmbracă elegant, încearcă să fie european...". "European!? Se face de râs la fel de mult ca şi preşedintele, numai că nu prin comportament, ci prin ceea ce spune şi ceea ce propune. Suntem absolut şocaţi de cum face politică, de cum gândeşte. Totul nu este decât o gafă!" Tăios! Dar interogatoriul continuă. "Ce ţară e asta? Ce economie e asta? Cum adică 19% TVA? De ce nu 100%? Sau 200%? Cum adică 19%!? La toate produsele? Cum adică!?" Din nou au dreptate, dar tânărul român încearcă din nou să răspundă: "Suntem o ţară în curs de dezvoltare, e normal să avem taxe mari". "Nu! Tocmai că nu!
E un semn că economia nu merge, că vă amăgiţi singuri! Dar ce e aia taxă unică de impozitare de 16%!? Cum adică? Ce înseamnă asta, să plătească şi cei cu venituri mari, şi cei cu venituri mici acelaşi impozit? Cum vine asta într-o ţară în curs de dezvoltare?" La asta, tânărul român crede că are, în sfârşit, un răspuns fără echivoc: "E o măsură care a salvat economia românească". Replica e însă tăioasă: "Nu! E măsura care v-a îngropat economia! Dacă nu aţi fi aplicat-o, acum aţi fi stat mult mai bine. Taxa unică de impozitare se aplică numai atunci când îndepliniţi anumiţi parametri, iar la voi încă nu se pune problema de aşa ceva".
Interogatoriul a continuat: ce ţară e asta în care câmpii întinse zac necultivate, în care diferenţa dintre importuri şi exporturi este enormă, ce ţară e asta în care nu se construieşte infrastructură? Ce ţară e asta în care nimănui nu-i pasă de mediu, iar peste tot e plin de gunoaie şi praf şi se taie copaci? Concluzia a fost simplă: "Câţi ani au trecut de când aţi scăpat de comunism?". "18" "18? Dacă ne raportăm la momentul când s-a terminat războiul, adică 1945, înseamnă că voi ar trebui să fiţi acum cam cum eram noi prin 1963. Cu alte cuvinte, în plină bunăstare, nu cu jumătate de populaţie în sărăcie, cu salariul minim de 100 şi ceva de euro." "Da, dar voi aţi beneficiat de planul Marshall! Ne-ar fi convenit şi nouă să primim bani de la americani şi să ne dezvoltăm în 15 ani" "Nu! Noi am muncit pe brânci ca să ne dezvoltăm şi să folosim cum trebuie banii americanilor. Voi dacă aţi fi primit bani i-aţi fi furat cent cu cent. Ţările noastre au fost în ruină, călcate în picioare de război şi ne-am ridicat muncind toţi. Din păcate, voi sunteţi şi veţi mai fi încă mult într-o ruină mai ceva ca aceea produsă de război.
Ce ţară e asta!?"
Toată lumea se poartă frumos cu el, tânărul se simte şi el european. După discursurile oficiale, după înmânarea premiilor, la momentul de socializare, lumea se strânge grupuri-grupuri pentru discuţii cordiale. Se face schimb de amabilităţi şi de cărţi de vizită. În această atmosferă mai mult decât plăcută pentru tânărul român, cade bomba. E luat, cât se poate de direct, la întrebări: "Ce ţară e asta, România? Ce ţară e asta?" "Cum adică?", replică stângaci tânărul. "Ce ţară e asta? Ce preşedinte e ăsta al vostru?
L-am văzut cu mai multe ocazii la Bruxelles. Vine şi se face de râs cu graţie. Se comportă ca un sălbatic, nu respectă protocolul, jigneşte, are un simţ al umorului cel puţin îndoielnic". Tânărul român nu ştie exact ce să răspundă. Indiferent de ce va spune, acasă va fi înjurat ca la uşa cortului fie de lăudătorii preşedintelui, fie de contestatarii acestuia. Îngaimă câteva scuze: "Aşa e stilul românilor. Suntem latini, nonconformişti, veseli".
"Nu există aşa ceva! Pur şi simplu, după ce toţi s-au aşezat la masă, preşedintele vostru e singurul care aruncă în ceilalţi cu mâncare, pune pe el şi nu ştii ce alte grozăvii e în stare să mai facă. Următoarea întrebare: Ce prim-ministru e ăsta? Ce prim-ministru e ăsta!?" Încă o întrebare grea. Şi răspunsul ăsta va fi urmat de înjurături la Bucureşti, indiferent ce va spune. Încearcă să-l scuze şi pe prim-ministru: "E un politician cu o altă abordare faţă de a preşedintelui, se îmbracă elegant, încearcă să fie european...". "European!? Se face de râs la fel de mult ca şi preşedintele, numai că nu prin comportament, ci prin ceea ce spune şi ceea ce propune. Suntem absolut şocaţi de cum face politică, de cum gândeşte. Totul nu este decât o gafă!" Tăios! Dar interogatoriul continuă. "Ce ţară e asta? Ce economie e asta? Cum adică 19% TVA? De ce nu 100%? Sau 200%? Cum adică 19%!? La toate produsele? Cum adică!?" Din nou au dreptate, dar tânărul român încearcă din nou să răspundă: "Suntem o ţară în curs de dezvoltare, e normal să avem taxe mari". "Nu! Tocmai că nu!
E un semn că economia nu merge, că vă amăgiţi singuri! Dar ce e aia taxă unică de impozitare de 16%!? Cum adică? Ce înseamnă asta, să plătească şi cei cu venituri mari, şi cei cu venituri mici acelaşi impozit? Cum vine asta într-o ţară în curs de dezvoltare?" La asta, tânărul român crede că are, în sfârşit, un răspuns fără echivoc: "E o măsură care a salvat economia românească". Replica e însă tăioasă: "Nu! E măsura care v-a îngropat economia! Dacă nu aţi fi aplicat-o, acum aţi fi stat mult mai bine. Taxa unică de impozitare se aplică numai atunci când îndepliniţi anumiţi parametri, iar la voi încă nu se pune problema de aşa ceva".
Interogatoriul a continuat: ce ţară e asta în care câmpii întinse zac necultivate, în care diferenţa dintre importuri şi exporturi este enormă, ce ţară e asta în care nu se construieşte infrastructură? Ce ţară e asta în care nimănui nu-i pasă de mediu, iar peste tot e plin de gunoaie şi praf şi se taie copaci? Concluzia a fost simplă: "Câţi ani au trecut de când aţi scăpat de comunism?". "18" "18? Dacă ne raportăm la momentul când s-a terminat războiul, adică 1945, înseamnă că voi ar trebui să fiţi acum cam cum eram noi prin 1963. Cu alte cuvinte, în plină bunăstare, nu cu jumătate de populaţie în sărăcie, cu salariul minim de 100 şi ceva de euro." "Da, dar voi aţi beneficiat de planul Marshall! Ne-ar fi convenit şi nouă să primim bani de la americani şi să ne dezvoltăm în 15 ani" "Nu! Noi am muncit pe brânci ca să ne dezvoltăm şi să folosim cum trebuie banii americanilor. Voi dacă aţi fi primit bani i-aţi fi furat cent cu cent. Ţările noastre au fost în ruină, călcate în picioare de război şi ne-am ridicat muncind toţi. Din păcate, voi sunteţi şi veţi mai fi încă mult într-o ruină mai ceva ca aceea produsă de război.
Ce ţară e asta!?"
