x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ce turbioane misterioase de energie se înalţă din Bucegi

Ce turbioane misterioase de energie se înalţă din Bucegi

de Florin Condurateanu    |    04 Apr 2018   •   07:30
Ce turbioane misterioase de energie se înalţă din Bucegi

Diverse studii au concluzionat că pe planetă există puţine centre energetice pline de taine, cu doar câteva mai multe decât degetele ambelor mâini, iar mai bine de jumătate se află în România. Patru se găsesc în altarele dacice, având în centru un altar aşa zis şef, la Şinca Veche, celelalte situate în bisericuţa săpată în stâncă la Nămăieşti, la Dragoslavele, pe Creasta Vulturilor. Un pol energetic puternic este şi pe vârful Ceahlăului, muntele de pe care în zilele senine se vede marea, dar şi codrii Ipoteştilor, prin ele hoinărind Eminescu. Dar vestite sunt şi vârtejurile misterioase de energie ce ies din pământ, înălţându-se spre cer, aceste turbioane fiind localizate în Bucegi. De altfel, cercetători străini ne-au călcat pragul investigând zona Bucegilor, de unde izvorăsc nu numai şuvoaiele de energie, ci şi nişte ape de o puritate nemaiîntâlnită. Americanii au încercat să ia exclusivitatea îmbutelierii acestor ape numite chiar apă vie, se pare purificate de vecinătatea turbioanelor de energie. O ţară cu vârfuri de tehnologie a trimis un elicopter de ultimă generaţie cu 10 cercetători excepţionali să investigheze aceste “gheizăre” de energie inexplicabilă şi, spre uimirea tuturor, aparatul sofisticat s-a prăbuşit fără nici un motiv în zona turbioanelor din Bucegi. Marele profesor de medicină George Litarczek a simţit la un anumit moment chemarea de a merge la fiecare sfârşit de săptămână pe platoul Bucegilor, unde ceva din interiorul lui îl îndemna să se aşeze pe câte o bucată de stâncă şi să stea în contemplare 1-2 ore. Acest inexplicabil imbold l-a simţit celebrul medic după o întâmplare stranie din viaţa lui. Profesorul Litarczek, deschizătorul de şcoală în terapie intensivă anestezie, cu sute de foşti studenţi ajunşi şefi de clinici în ţară şi în străinătate, a luptat peste 60 de ani să-i întoarcă de pe hotarul morţii pe oamenii în moarte clinică. Îi ajuta cu inimă/plămân artificiale, cu rinichi artificial şi profesorul zâmbea neîncrezător când îi auzea pe cei reveniţi din moarte clinică cum povesteau că au simţit cum le iese sufletul din corp şi priveşte de sus. În urma unei operaţii suferite de el, o hemoragie teribilă l-a împins în moarte clinică. În sala de urgenţe profesorul Litarczec a simţit cum sufletul îi părăseşte pieptul, se urcă în tavan, de unde strigă la foştii lui discipoli, acum profesori: “Faceţi injecţie în inimă, masaţi-mi inima!”. Actualii şefi de la Fundeni asta făceau şi l-au readus la viaţă. În emisiunea mea, profesorul Litarczek povestea că sufletul lui a aterizat lin în piept: “Regret zâmbetul superior cu care ascultam relatările întorşilor din moarte!”. De ce o fi simţit apoi inexplicabil vestitul medic să urce în Bucegi şi să se aşeze pe piatra muntelui?

 

×
Subiecte în articol: muntii bucegi