Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Erorile trecutului apropiat se răzbună. La periferia Uniunii Europene, din Grecia şi până în Spania, bugetele s-au îmbolnăvit. Şi iată că în acest lanţ e prinsă şi România.
Boala bugetului României nu e tot atât de avansată ca aceea a bugetului Greciei. Dar doi indicatori au căzut în capcana unor periculoase tendinţe de expansiune: datoria statului şi deficitul dintre venituri şi cheltuieli. Iar pentru a rezolva această problemă gravă, extrem de gravă, Guvernul are prea puţin timp la dispoziţie. Foarte puţin. În joc fiind acordul de împrumut cu Uniunea Europeană, FMI, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali.
De ce spun că problema este extrem de gravă? Fiindcă deficitul bugetar tinde spre 10% din PIB, în ţară nu sunt resurse ca să-l finanţăm, iar pe plan extern nimeni nu mai acceptă să finanţeze deficite care o iau razna. Acordul cu Uniunea Europeană şi compania e unica soluţie; dar condiţia este ca Guvernul să dovedească, până la jumătatea acestei luni, că reduce deficitul până la 6,8%. După ce în 2009 sărise la 8,3%.
Dintr-o listă de măsuri posibile, fiecare cu grade diferite de efecte benefice, dar şi de contraefecte perverse, Guvernul a ales calea cea mai grea. Atrăgându-şi furia populaţiei şi criticile dure ale Opoziţiei. Acum a venit un moment de cumpănă. Guvernul - în încercarea de a convinge populaţia, clasa politică şi cercurile de afaceri că a optat pentru măsurile cele mai eficiente - e nevoit să-şi asume răspunderea.
Dacă votul va fi negativ... vom lua totul de la capăt: alt Guvern, alte măsuri de echilibrare bugetară şi o altă tentativă de a repune pe rol acordul de împrumut, care va fi, fără îndoială, întrerupt.
Dacă însă Guvernul va obţine un vot favorabil, măsurile propuse primind acordul Parlamentului pentru scăderea veniturilor, tranşa de la FMI va sosi în România, dând undă verde şi altor împrumuturi externe.
De-o fi una, de-o fi alta... lucrul cel mai rău care ni s-ar putea întâmpla ar fi creşterea TVA urmată de o inflaţie dură. Iar dacă o astfel de capcană va fi evitată, nu vă grăbiţi să spuneţi că vine vremea apăsării pe accelerator pentru ieşirea imediată din recesiune. De altfel, nici nu cred că ar fi în interesul României să ieşim din recesiune în acest an. Vi se pare şocantă afirmaţia? Poate chiar este. Dar cu problemele pe care ţara le are în momentul de faţă - şi am în vedere, în primul rând, dificultăţile întâmpinate în a frâna creşterea deficitului bugetar - recesiunea, alungată cu măsuri de forţă majoră, ar putea să revină oricând. Soluţia e alta: să fie rezolvate mai întâi marile probleme de disciplină financiară; şi să fie asigurată o conlucrare eficientă a politicilor monetară, fiscală, salarială şi de restructurare economică. Prognozele optimiste, de care nu ducem lipsă, n-au cum să ne ajute. Şi nici un PIB cu plus, dar bolnav, nu ne-ar folosi în vreun fel. Important este, întâi şi întâi, să fie întărită disciplina financiară, mai ales cea legată de cheltuielile bugetare.
După nouă ani de creştere economică, aproape un ciclu decenal complet, căderea, la un moment dat era inevitabilă. Aşa sunt legile economiei. După ce aduni câţiva ani buni de creştere economică, negreşit vine un moment de contracţie. Ca să înceapă, apoi, o nouă creştere. Poate că ciclul de creştere îl mai aveam şi acum dacă nu ne lovea foarte tare criza financiar-economică globală. Dar criza, lovindu-ne, ne-a învăţat că n-am fost pregătiţi să facem faţă unei contracţii economice puternice.
Cred că e rostită prea puţin limpede şi prea puţin apăsat ideea că numai încurajarea investiţiilor ar fi o garanţie că se vor naşte noi locuri de muncă în sectoarele rentabile; şi că, în acelaşi timp, piaţa internă ar putea veni cu un plus de ofertă. Acum însă, din nefericire, investiţiile nu dau nici un semn de înviorare. Este de înţeles căderea din construcţia de locuinţe, unde atât producţia, cât şi prestările de servicii sunt descurajate de preţurile incerte şi de neîncrederea manifestată de instituţiile de creditare. Dar de ce în celelalte sectoare, chiar şi în infrastructură? Fără un efort de stimulare a investiţiilor, din alocaţii bugetare şi din fonduri private, interne şi străine, şi fără o restructurare profundă - a companiilor statului, a bugetului, a plăţii muncii - România nu va mai putea să obţină decât o creştere bolnavă.
Poate că o reducere a ritmului de creştere a PIB-ului, în 2009, a fost chiar necesară. A corectat deficitul extern, a temperat consumul excesiv şi a grăbit restructurarea multor companii private. Dar ne-a ajuns un an? Am văzut că nu. An de recesiune va fi şi 2010. Fără noi ajustări, esenţiale, va fi însă greu să scăpăm de recesiune în 2011.
Citește pe Antena3.ro
