Cea mai mare idee a umanitatii

Pe multe strazi din Viena, oras habsburgic, simbol al unei burghezii asezate, birocratice si producatoare a unei mari culturi, dai de tarabe cu material de propaganda comunista, in fata carora baieti si fete in blugi, cu bilute de metal in buze si parul coafat à la Bob Marley, beau Red Bull si impart fluturasi trecatorilor.

Am avut odata un prieten batran si bolnav. Se-ntampla ca acest om sa fi fost in anii ’50 un cinic critic proletcultist, transformat insa, ca fluturele din omida, in anii ’70 intr-un mare prozator, azi din pacate uitat. L-am cunoscut pe acest om uluitor de inteligent in cea mai neagra perioada ceausista. Il vizitam uneori pe seara si ramaneam la el pana-n zori, ascultandu-l cu gura cascata si-ncercand sa nu pierd legaturile fulgeratoare pe care le facea intre cele mai diferite lucruri.
Dar era imposibil. Fluxul lui verbal, o barfa consistenta si atotcuprinzatoare, era ca o defilare de masti grotesti, vopsite gros si strident, intr-un carnaval ensorian. De cele mai multe ori, ca un abia intrat in lumea literara, nici n-aveam habar despre cine vorbea intr-un moment sau altul, cine era Paler Cu Doua Fete, cine Platonica Pardon, etc. Fireste, de multe ori comentam "situatia", cum ii ziceam atunci cu totii. Dezastrul total al Romaniei acelor ani de mizerie, frig si foame. "Niciodata Romania n-a avut o administratie atat de proasta", spunea amar si indignat prietenul meu.
Dar cand noi, invitatii la cinele lui de taina, incercam sa-i raspundem ca nu administratia era problema, ci sistemul, comunismul insusi, care producea in mod necesar (ne era atat de limpede) catastrofe economice, sociale, morale etc., il vedeam deodata pe batranul cumplit de daramat fizic indreptandu-si spinarea si privindu-ne cu ochi fanatici: "Comunismul ramane totusi cea mai mare idee a umanitatii", ne spunea intr-o tacere deodata de mormant. "N-are importanta, la scara istoriei, ce se-ntampla acum. Ajunge sa ai o idee mare si sa astepti o suta de ani: ea se va realiza in ciuda a orice". Noi, cei doi-trei invitati, nu ne credeam urechilor.
Cum, acest om pe care-l iubeam si-l admiram, unul dintre cei mai inteligenti scriitori din contemporaneitate, inca mai putea crede in comunism in ciuda a tot ce traiam si stiam deja de decenii, in ciuda criminalului regim stalinist, in ciuda Gulagului, in ciuda aservirii Europei de Est, in ciuda Cubei, a Kampuchiei si a Coreei de Nord? Dupa zeci de ani de sclavie fara precedent istoric pentru sute de milioane de oameni? Dupa distrugerea Romaniei de catre Ceausescu, in care el nu vedea, orbire tragica, decat o "proasta administratie"? Plecam in zori, cu capul in jos, cu sentimentul terifiant ca, intr-adevar, comunismul, in felul lui, e o idee nemuritoare... Cum nemuritor ramane raul din om, in ciuda tuturor religiilor si a tuturor eforturilor de civilizare.

La Viena, anul acesta, s-a defilat de 1 mai cu steaguri rosii si portrete ale lui Lenin. Ati inteles bine, la Viena, nu la Moscova sau la Beijing. Si in campusul Universitatii din Viena (si nu al celei de la Pnom Pehn) nu poti intoarce ochii fara sa dai de mari afise electorale, infatisandu-l pe acelasi Lenin - ca in banc: "cu fruntea lui inalta, cu ochii lui albastri, atintiti in zare..." - sub care scrie cu litere mari: "Votati comunistii!"... Si pe multe strazi din Viena, oras habsburgic, simbol al unei burghezii asezate, birocratice si producatoare a unei mari culturi, dai de tarabe cu material de propaganda comunista, in fata carora baieti si fete in blugi, cu bilute de metal in buze si parul coafat à la Bob Marley, beau Red Bull si impart fluturasi trecatorilor. Batranului critic si prozator, Dumnezeu sa-l ierte, i-ar fi tresaltat inima din piept sa-i vada. "Am avut sau n-am avut dreptate?", ar fi spus.

Ce sa ne mai mire atunci, oameni buni, ca un tanar de 45 de ani ca Ion Iliescu inca apara cu ghearele si cu dintii cuceririle socialismului "stiintific"? Ca in numele comunismului si cu metodele lui a nenorocit Romania mai rau inca decat a putut s-o faca inaintasul lui, Ceausescu cel Batran? Ca victimele sale - in sensul cel mai propriu al cuvantului: oameni omorati, impuscati sau batuti pana la moarte in timpul revolutiei si-al mineriadelor - sunt cu mult mai numeroase decat cele pentru care a fost judecat nea Ceasca? Ce sa mai spunem de faptul ca in timpul domniei sale, matusalemice tesatura sociala a poporului nostru s-a sfasiat pana aproape de limita unui razboi civil? Baietii de la Catavencu i-au zis Ghinion Iliescu si mare dreptate au avut: fara el si fara despoticul, coruptul, oportunistul sau partid, azi n-am mai fi in situatia sa cersim intrarea in Europa si sa ne pomenim cu usa trantita in nas. Nu, nu e de mirare ca un parlit de cominternist a-ncercat sa ne readuca in raiul socialismului, ci ca a fost urmat slugarnic de oameni cu studii si orizont, care stiu cu ce clestisor se sparge crusta homarului si care si-acum tremura-n fata batranelului pe care cu mari opinteli l-au dat jos. Nu doar primul revolutionar si miner al tarii, ci si marii cinici de care-a fost mereu inconjurat ar trebui sa fie judecati pentru ruinarea noastra morala, pentru erodarea credibilitatii noastre in lumea civilizata.

Pana atunci, "cea mai mare idee a umanitatii", deocamdata invinsa, dar nu si infranta, pandeste mai departe, rabdator, un moment oportun, o asezare favorabila a astrelor pentru ca, prin sange, minciuna si inrobire, sa fericeasca din nou omenirea.