CeauSescu si Congresul al IX-lea al PCR

Congresul al IX-lea al PCR a asigurat suprematia lui Ceausescu, inaugurand o efemera perioada de "liberalizare" Congresul al IX-lea al PCR a avut loc in luna iulie 1965. Ceausescu devenise liderul partidului dupa moartea lui Gheorghiu-Dej in martie 1965, insa continua sa fie flancat de baronii defunctului dictator. In primavara, Ceausescu a organizat o serie de intalniri cu activul de partid din principalele ministere si din uniunile de creatie. Aparea destul de clar ca era vorba de un lider dinamic, care promitea sa se delimiteze de excesele predecesorului sau. Mai ales la intalnirea cu activul Ministerului de Interne, Ceausescu a insistat pe tema respectarii legalitatii socialiste, o aluzie transparenta la samavolniciile rivalului sau Alexandru Draghici. Noul lider poza intr-un marxist deschis, un fel de comunist national. In fapt, cum am scris inca in 1985, in articolul meu "Socialismul lui Ceausescu" aparut in revista americana "Problems of Communism", observatorii avizati puteau nota tendinta pronuntata de personalizare a puterii. Fatada era una a deschiderii, a relaxarii, substanta era insa a unui stalinism abil camuflat.

Nostalgicii lui Ceausescu au incercat sa acrediteze teza celor doua perioade: prima, a unei veritabile liberalizari interne, si o a doua, cind Elena ar fi impus aberatiile cultului personalitatii. In fapt, dezghetul temporar era expresia incercarii lui Ceausescu de a-si consolida puterea, prin distantarea de metodele cele mai compromise ale epocii stalinismului dezlantuit. In plus, cum s-a dovedit in aprilie 1968, condamnand crimele lui Dej impotriva unor personalitati comuniste (deci nu impotriva elitei politice si culturale a tarii, ori impotriva taranimii), Ceausescu isi intarea pozitia in raport cu Apostol, Bondaras si Chivu Stoica. La Congresul al IX-lea, Ceausescu a reusit sa-si consolideze imaginea de militant al miscarii comuniste mondiale. Intre delegatii straini, se remarca prezenta lui Leonid Brejnev, primul secretar al CC al PCUS si a lui Deng Xiaoping, secretarul general al PC Chinez (numarul trei in ierarhia de la Beijing). Schimbarea numelui partidului din Partidul Muncitoresc Roman in Partidul Comunist Roman era o alta metoda de a sublinia demersul inovator al noului lider. Raportul de activitate prezentat de Ceausescu (pregatit de o comisie care ii includea pe Dumitru Popescu si pe Paul Niculescu-Mizil), insista pe importanta conducerii colective. Ulterior, desi propaganda oficiala a batut atata moneda pe semnificatia Congresului al IX-lea, textul acestui raport a devenit tot mai greu accesibil. Reformismul mult trambitat al anilor de inceput ai domniei lui Ceausescu a fost abandonat, mai ales dupa 1968. Simplu spus, hrusciovismul lui Ceausescu a fost unul pur tactic.

In ultima zi a Congresului, anuntandu-se structura noilor organe conducatoare, s-a constatat ca formula de conducere traditionala, mentinuta in proiectul de statut, fusese schimbata peste noapte. Biroul Politic, format in perioada ultima a lui Dej din noua membri, era inlocuit printr-un organism largit, numit Comitet Exe-cutiv. Acesta selecta un grup restrans, de fapt varful real al partidului, numit Prezidiul Permanent. Intrau astfel in Comitetul Executiv si in Secretariat oamenii lui Ceausescu, exponentii bazei sale politice care era birocratia de partid. Se crea iluzia unei reale largiri a conducerii partidului. Sloganele oficiale vorbeau despre PCR ca exponent al intereselor intregului popor. In acelasi timp, desi insista pe drepturile nationalitatilor conlocuitoare, Ceausescu proclama teza "omogenizarii natiunii socialiste". Colectivismul autoritar si etnocentrismul coexistau in discursul epocii cu o anumita deschidere spre ideile reformiste. Intre cei care vor ajunge rapid in varful piramidei, deci membrii grupului aparatului de partid, sa-i amintim pe Virgil Trofin, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdet, Petre Lupu, Ion Stanescu, Vasile Patilinet si altii care lucrasera sub indrumarea lui Ceausescu pe vremea cand acesta era seful Directiei Organizatorice a CC al PMR. Nu erau alesi in Prezidiul Permanent doi din fostii membri ai Biroului Politic al lui Dej: Petre Borila si Alexandru Moghioros (era mentinuti formal in Comitetul Executiv). Discontinuitatea cu epoca incheiata in martie 1965 se manifesta prin o relativa inmuiere a presiunilor ideologice asupra intelectualitatii. Pe de alta parte, pentru a preveni orice sperante exagerate privind o liberalizare interna, in toamna anului 1965, la Facultatea de filosofie a Universitatii din Bucuresti a fost organizata o actiune represiva impotriva unor studenti pe baza unor acuzatii de pura sorginte stalinista. Cativa profesori au primit sanctiuni de partid pentru "lipsa de vigilenta" si alte presupuse culpe.

In fapt, putin timp dupa Congresul al IX-lea, devenea limpede ca Ceausescu strangea in mainile sale toate instrumentele puterii. Cateva saptamani mai tarziu, el avea sa rosteasca raportul privind noua constitutie, cand tara isi schimba numele din "Republica Populara Romana" in "Republica Socialista Romania". In decembrie 1967, la conferinta nationala a PCR, Chivu Stoica anunta ca renunta in favoarea lui Ceausescu la pozitia de presedinte al Consiliului de Stat.