Cei care au sucit gâtul lebedelor

La televizor, se perindă fel de fel de candidaţi. Televiziunea n-are atâtea camere de luat vederi ca să-i înregistreze pe toţi. De aceea, fiecare se descurcă cum îl taie capul. Unii s-au filmat acasă, în bucătărie, cu spatele lipit de dulapul de oale. Alţii, mai inventivi, au ales aleea unui parc sau colţul unei străzi. Cei mai mulţi preferă vorbitul de unul singur.

Aşezaţi sub înscrisul Studioul electoral, ca la masa de anchetă la o circă de poliţie, dau citire unui text fără cap şi coadă. Sunt însă şi dintre cei care se lasă intervievaţi. Autoarea întrebărilor e, de obicei, o jună ispititoare, într-o fustă scandalos de scurtă, purtătoare a unor cizme de paraşută de pe malurile Senei. Are, în contrast cu trupul, o voce adâncă, de înrăit consumator de tutun. Candidaţii sunt mulţi şi necunoscuţi. Bătrânii Ilie şi Vasilica Barbu, pensionari, stau de dimineaţă până seara la televizor, întrebându-se cu seriozitate pe cine să voteze. Din când în când, câte un candidat le reţine atenţia.

– Vasilico!, strigă bătrânul din sufragerie, fugi iute şi adă-mi creionul, să-l scriu ca să nu-l uit!

*

CHITARA GREŞITĂ
Ghiţă Cocovean a cumpărat de la Bucureşti o chitară bas ce merge la priză. Dar, cum avea să scrie el în reclamaţia trimisă Fabricii din Reghin, fără să fie lovită, fără să sufere vreun alt şoc fizic, chitara s-a crăpat singură. De cântat se putea cânta, numai că acum, stricată, chitara sună cu câteva note mai sus. Totul iese piţigăiat. Imnul de stat, de exemplu, căruia lui îi ieşea excelent la chitară, pare acum interpretat de un papagal ce a suferit o contuzie.

*

CU TACÂM DE ACASĂ
Autoservire cândva, azi Fast-Food. Aproape pustiu acum, pe la 4 după-amiaza. Dincolo de vitrina în care se sleiesc preparatele, o singură lucrătoare, într-un halat rupt pe la subţiori. Celelalte sunt pe undeva, prin bucătărie. Că sunt, ne-o dovedesc nişte chicoteli despre care nu ştii dacă sunt stârnite de un bărbat sau de un şoarece. Un tânăr la ţinută de funcţionar în City (costum negru, cămaşă albă, cravată, servietă şi pantofi proaspăt lustruiţi) caută cu privirile o masă debarasată. O găseşte cu greu. Până atunci ţine tava în mâini ca şi cum ar vrea s-o ofere.

După ce-şi pune tacticos tava pe faţa de masă murdară, tânărul îşi scoate din servieta diplomat o pungă de plastic. Îşi trage în faţă castronul de aluminiu, în care ciorba îşi sticleşte steluţele serbede. La fel de tacticos scoate apoi din pungă o lingură nou-nouţă, purtată cu el prin toate autoservirile, pentru că n-are încredere în lingurile de aluminiu ale unităţii. La felul doi, ghiveci cu pui afumat, în care puiul e ceva de proporţiile unei vrăbii înfometate de iarna grea, îşi şterge lingura, o vâră la loc în pungă şi scoate de acolo furculiţa.

*

PROCES
La Tribunal se văzură obligaţi să aştepte o groază de timp. Înaintea lor fusese programat procesul a doi inşi care suciseră gâtul la patru lebede. Procurorul ceruse o pedeapsă exemplară, invocând uciderea barbară a bietelor păsări. Din partea Acuzării fusese adus în instanţă un ornitolog, care ţinuse o strălucită disertaţie despre gâtul lebedelor, considerat, fără excepţie, drept podoaba acestei categorii de păsări.

Ornitologul era familiarizat şi cu marea literatură, drept pentru care spuse strofe întregi din lirica dedicată lebedelor.

În replică, Apărarea adusese un doctor docent în Oamenii simpli care demonstră, tot în chip strălucit, că învinuiţii nu ştiau să deosebească lebedele de gâşte.

*

CEA CARE TRIMITE SCRISORI PE HÂRTIE PARFUMATĂ
Catinca Bratu, bibliotecară în Vintileasa Centru. N-a reuşit la facultate şi s-a angajat temporar pe acest post. E îndrăgostită până peste cap de Nelu Creiţain, proiecţionistul Căminului cultural. În timpul stagiului militar, ea îi trimite scrisori pe hârtie parfumată. Hârtia o obţine potrivit celor citite într-o revistă dedicată femeii. În articolul respectiv, cititoarele îndrăgostite erau sfătuite să procedeze astfel. Se îmbibă sugativa cu parfumul dumneavoastră. Puneţi sugativa între două coli de hârtie şi ţineţi apăsat o noapte întreagă. Catinca aşeza deasupra celor două foi fierul de călcat.

Dimineaţa vâra scrisoarea în plic şi o dădea lui Tache Cojocaru, poştaşul, direct în mână, pentru că n-avea încredere în cutia din faţa oficiului. Într-o vreme avusese şi unele dificultăţi cu aceste scrisori. Nea Tache Cojocaru îi spusese clar că Direcţia Judeţeană a Poştei l-a avertizat să refuze astfel de plicuri, întrucât ele pot tulbura pe lucrătoarele care le manevrează, tinere şi ele, ba chiar îndrăgostite.

* Din volumul cu acelaşi nume în curs de apariţie.