Cel ce-şi ”recunoaşte aripile”

Una dintre cele mai mari, mai grele şi mai constrângătoare temeri umane nu-i teama de tigri, de lei, de păianjeni, de extratereştri sau de spirite, ci chiar teama de ceilalţi oameni. Un soi de mutilare psihologică ne facem nouă înşine, ne prindem în lanţuri nevăzute, care ne zornăie deschis şi cu nepăsare în jurul sufletului, a minţii şi a faptei tocmai pentru că simţim în judecăţile altora ”un călău nemilos”. Frica de ghilotina verbală a celorlalţi ne inhibă expresia şi exprimarea de sine, creativitatea, ajungem să nu ne mai cunoaştem şi să ne mai recunoaştem calităţile, capacităţile şi forţele interioare, ce ne ghidează spre împlinire în această viaţă. Mereu întâlnesc oameni ”mutilaţi în interior”, mutilaţi psihologic, incapabili să iasă din tiparele obişnuite, tocmai de frica judecăţii celorlalţi. Neîncredera în sine, neîncrederea în lume, în existenţă, în Dumnezeu, în puterile superioare ale fiinţei umane, în capacitatea de a reuşi să mergem în viaţă într-un mod care să fie doar al nostru pot avea rădăcini în frica de ”gura lumii”!

Să visezi că zbori, că poţi şi ştii să fii tu însuţi, să te exprimi cinsitit şi deschis aşa cum eşti, să inventezi, să creezi, să aduci ceva nou, ceva bun, chiar dacă lumea întreagă stă împotriva ta, asta-i puterea şi curajul de a fi tu însuţi. Să pleci la drum către profesia pe care o iubeşti, fără să gândeşti: ”Ah, aici nu pot reuşi, aici reuşesc doar cei care au cunoştinţe şi relaţii sau bani”  înseamnă să nu recunoşti existenţa ghilotinei verbale a celorlalţi şi să ştii că, ceea ce pune în mişcare existenţa în adevăr e însăşi credinţa că el se poate ridica şi învinge. Omul trebuie să înveţe că-i mai preţios curajul şi îndrăzneala de a fi tu însuţi, fie şi împotriva tuturor, că există o forţă a binelui şi a iubirii, care sprijină neaşteptat fiinţa autentică şi o ajută atunci când ea face ceea ce iubeşte să facă. Izbânda, reuşita, succesul, frumuseţea, tot ce-i mai bun pe lume, nu-s consecinţe ale relaţiilor sau ale banilor, cât mai degrabă relaţiile şi banii pot fi consecinţe ale deciziei categorice de a fi şi a face ceea ce doreşti cu adevărat să faci. Lanţurile noastre nu încep în lume, ci în minte, iar dacă vrem să fim liberi, atunci trebuie să ne eliberăm de tot ce ne încorsetează în propria minte. Un om, oricât de mic ar părea, o fiinţă, oricât de sărmană ar fi starea familei sale, se poate ridica peste toate lanţurile acestea cu încredere şi curaj, dar niciodată fără a face ceea ce face cu dragoste.

Să nu te împiedici în ce pare că nu poţi, să nu plângi în faţa porţilor închise de societate, de familie sau de alţi oameni care-ţi apar în cale, căci porţile se deschid întotdeauna, dacă ai curajul să mergi pe calea ta şi să te exprimi pe tine însuţi. Iubirea din interiorul nostru este puterea pe care n-o poate stăvili lumea, nici judecăţile ei aprige, nici crizele economice; doar noi singuri ne punem beţe-n roate, hrănindu-ne frica şi afirmând că înving mijloacele de a ajunge la dorinţă şi nu dorinţa însăşi. Poate că tinerii au mai mare nevoie să se perceapă pe ei înşişi ca pe nişte păsări, al căror zbor cinsit, frumos, pornit din inimă nu poate fi oprit de stăvilarele corupţiei şi ale lăcomiei umane. Poate că tinerii trebuie să-şi cunoască aripile şi, atunci când cad, să vadă în cădere doar un loc bun din care să te ridici mai spre înalt. Frica de lume şi de judecăţile ei e o plagă, care trebuie vindecată, pentru ca lumina încrederii şi a speranţei să strălucească în fiecare copil care face ceea ce iubeşte, căci numai ceea ce iubeşti te duce în locul cel mai înalt în care poţi ajunge într-o viaţă.