Ieri, Simona Halep a obținut, la Montreal, o strălucită victorie învingând-o în trei seturi pe Sloane Stephenson. „O victorie electrizantă’’ după spun comentatorii, după care „L*Equipe” conchide: „Halep rămâne regina!” Victorie pe care noi toți îi dorim minunatei noastre sportive să o repete de fiecare dată când reprezintă România pe arenele europene și internaționale.
Cea de a doua victorie a Simonei Halep este una de ordin moral și civic , câștigată într-o confruntare, ce-i drept indirectă, de care sunt convins că fiecare român adevărat îi dorește să nu mai aibă parte de acum încolo. Mă refer la faptul că meciul de ieri a fost întrerupt în urma unei ieșiri de-a dreptul grobiene a unui așa-zis suporter, născut în România dar trăitor de mai bine de douăzeci de ani în Canada. Un oarecare Silviu C. și care nu a pierdut ocazia să se dea în stambă, răcnind cât l-au ținut bojogii faimoasa lozincă în șapte litere pe care Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor, a calificat-o ca fiind „îndrăzneala de și spune părerea publică despre PSD”. Asta după ce filosoful epistolar, Gabriel Liiceanu, a proclamat „dreptul de a huidui ca fiind un suprem drept democratic”! L-au mai urmat, se pare, câțiva de aceeași teapă, dar majoritatea covârșitoare a românilor prezenți în tribune au ales să ignore momentul, eventual să facă haz de necaz pe seama lui.
Numai că, ghinion, vorba unui domn profesor care, și astăzi, vrea să ne mai ofere subiecte de meditație colectivă! Nu de același simț al umorului și, cu atât mai puțin, de solidarizare cu „îndrăzneala” lui Sorin C. a dat dovadă și una dintre arbitre care, pe loc, a întrerupt partida cerând să se păstreze liniște. Ceea ce s-a și întâmplat mai până spre final când individul și câțiva de aceiași teapă cu el a au recidivat. Motiv pentru care, după încheierea partidei, Simona Halep a rostit un scurt discurs –în limba română- în care, după ce le-a mulțumit suporterilor, a cerut celor care vor mai veni ca spectatori la o partidă de tenis, să respecte „această încăpere care este mult prea frumoasă pentru astfel de lucruri”.
Absolut admirabil gest din foarte multe privințe! Mai întâi și mai întâi pentru că omul și campioana Simona Halep nu s-a delimitat în mod expres doar de sordida scandare care avea o atât de umorală adresare, ci de însăși speța în sine. De vulgaritatea crasă a unui asemenea mod de a gândi și de a te exprima. Indiferent dacă scabroasa zicere avea în cătare PSD sau oricare alt partid aflat exact pe partea opusă a eșichierului politic.
Demn de admirat și de respectat este gestul ca atare al Simonei Halep pentru că, poate, altcineva, aflat într-o situație similară, deranjat sau nu de scandările vulgare, putea pur și simplu să ignore situația și să plece liniștit la treburile lui. Spre cinstea sa, Simona Halep, a considerat că poate și trebuie să facă o asemenea declarație de credință. Iar faptul că a transmis mesajul în limba română este dovada că ea a știut foarte bine cui anume se adresează. Așa încât aș traduce declarația marii noastre sportive ca pe o subtilă dar categorică invitație de a nu mai confunda zgura sau podeaua sălii unde se dispută și se vor mai disputa competiții de tenis cu mocirla morală și intelectuală în care se bălăcesc alde Silviu C. și ai săi.
În acest fel, Simona Halep a obținut, ieri, la Montreal, o a doua „victorie electrizantă” a sa. De data aceasta împotriva spiritului vulgar, agresiv, grobian și intolerant, pe care l-au etalat acel Silviu C. Personaj pe care nici că este de mirare să îl aflăm gratulat de către anumiți răspândaci ca „fiind un aprig contestatar al regimului politic din România”. Bineînțeles, fără a ni se mai spune și anume pentru ce motive și cu ce argumente face el treaba asta și, cu atât mai puțin ce soluții are pentru a remedia situația. În afară , evident, de cele șapte litere din care trei sunt PSD.
Mulțumesc și mulțumim, frumoasă și demnă româncă, Simona Halep!