Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cånd un om cu bani i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu.
Cånd un om cu bani i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
CÅND UN OM CU BANI i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu. Am văzut un astfel de reportaj, în care nu ştiai de ce să te minunezi mai întâi, de infinita compasiune a jurnalistului sau de indignarea mangafalei, şi am realizat încă o dată în ce confuzie trăiesc cei care câştigă banul uşor. N-ar cumpăra fără certificat de garanţie nici măcar un telefon mobil, dar când vine cazul să-şi comande o casă de câteva sute de mii de euro, într-una din zonele "pentru elite", se reped la contract ca la pomul lăudat, în transă, convinşi că averea lor şi faima negustorului de parcele sunt garanţia lucrului de calitate. Ce să se trezească mai apoi la instalarea în apartamentul "de lux", că n-au canalizare, n-au drumuri, n-au subsol salubru şi că primăvara, în anii cu inundaţii, islazul pe care s-a ridicat cartierul de VIP-uri le bălteşte la uşă.
ÎNCÅ UN CAZ DE PARTIZANAT GREŞIT, motivat de un entuziasm fără bază culturală. Un confrate gazetar îl căinează pe caricaturistul Ştefan Popa-Popa’s pentru că nu e primit în Uniunea Artiştilor Plastici. Pe vremea când Ştefan Popa ţinea la calitatea desenului, nu la iuţeala de mână, am scris că o să fie artist. Acum desenatorul de feţe caricaturizate deţine recordul mondial la numărul de planşe semnate într-o oră. Cu asta a intrat în Cartea Recordurilor, dar Cartea Recordurilor nu dă şi garanţii de măiestrie. Altfel, ar fi să-l facem poet naţional pe autorul celor mai late poezii, chirurg mondial pe doctorul cu cele mai largi sau adânci intervenţii şi compozitor de geniu pe autorul celor mai scurte simfonii. De ce nu l-am băga în Who’s Who-ul recordurilor şi în breasla pictorilor şi pe geniul, care – la celălalt pol – n-a reuşit să termine nici măcar un desen?
ÎNTR-O DIMINEAŢÅ l-am întrebat din politeţe pe un domn ce mai face, iar el, în loc să-mi răspundă că face bine, mi-a spus că se duce la Amsterdam pentru trei zile. Când cineva îţi dă un răspuns atât de precis la o întrebare atât de convenţională, buna creştere te obligă să mai zici ceva şi tu. De pildă: Dar ce treabă aveţi la Amsterdam? Nu că ai fi curios, însă Amsterdamul nu-i Slobozia. Nimic, mi-a răspuns vecinul, chiar nimic. Pur şi simplu n-am ce face în duminica asta şi mă duc să mă plimb prin Amsterdam. Normal ar fi fost să mai pun o întrebare: De ce musai prin Amsterdam? Dar, după cum mă privea domnul care nu găsea nici un motiv să iasă la plimbare în Bucureşti, mi-am dat seama ce mi-ar fi răspuns şi n-am mai insistat. Mi-ar fi răspuns: De ce nu şi prin Amsterdam?!
CÅND UN OM CU BANI i se plânge unui reporter de televiziune c-a fost ţepuit de un constructor, avem de-a face cu doi tâmpiţi. Unul e omul cu bani, care ar trebui să nu umble după compătimire, fiindcă poporul se bucură atunci când vede un bogat păcălit, al doilea e reporterul, care-l căinează pe fraier, fără să-şi dea seama că-i face un deserviciu. Am văzut un astfel de reportaj, în care nu ştiai de ce să te minunezi mai întâi, de infinita compasiune a jurnalistului sau de indignarea mangafalei, şi am realizat încă o dată în ce confuzie trăiesc cei care câştigă banul uşor. N-ar cumpăra fără certificat de garanţie nici măcar un telefon mobil, dar când vine cazul să-şi comande o casă de câteva sute de mii de euro, într-una din zonele "pentru elite", se reped la contract ca la pomul lăudat, în transă, convinşi că averea lor şi faima negustorului de parcele sunt garanţia lucrului de calitate. Ce să se trezească mai apoi la instalarea în apartamentul "de lux", că n-au canalizare, n-au drumuri, n-au subsol salubru şi că primăvara, în anii cu inundaţii, islazul pe care s-a ridicat cartierul de VIP-uri le bălteşte la uşă.
ÎNCÅ UN CAZ DE PARTIZANAT GREŞIT, motivat de un entuziasm fără bază culturală. Un confrate gazetar îl căinează pe caricaturistul Ştefan Popa-Popa’s pentru că nu e primit în Uniunea Artiştilor Plastici. Pe vremea când Ştefan Popa ţinea la calitatea desenului, nu la iuţeala de mână, am scris că o să fie artist. Acum desenatorul de feţe caricaturizate deţine recordul mondial la numărul de planşe semnate într-o oră. Cu asta a intrat în Cartea Recordurilor, dar Cartea Recordurilor nu dă şi garanţii de măiestrie. Altfel, ar fi să-l facem poet naţional pe autorul celor mai late poezii, chirurg mondial pe doctorul cu cele mai largi sau adânci intervenţii şi compozitor de geniu pe autorul celor mai scurte simfonii. De ce nu l-am băga în Who’s Who-ul recordurilor şi în breasla pictorilor şi pe geniul, care – la celălalt pol – n-a reuşit să termine nici măcar un desen?
ÎNTR-O DIMINEAŢÅ l-am întrebat din politeţe pe un domn ce mai face, iar el, în loc să-mi răspundă că face bine, mi-a spus că se duce la Amsterdam pentru trei zile. Când cineva îţi dă un răspuns atât de precis la o întrebare atât de convenţională, buna creştere te obligă să mai zici ceva şi tu. De pildă: Dar ce treabă aveţi la Amsterdam? Nu că ai fi curios, însă Amsterdamul nu-i Slobozia. Nimic, mi-a răspuns vecinul, chiar nimic. Pur şi simplu n-am ce face în duminica asta şi mă duc să mă plimb prin Amsterdam. Normal ar fi fost să mai pun o întrebare: De ce musai prin Amsterdam? Dar, după cum mă privea domnul care nu găsea nici un motiv să iasă la plimbare în Bucureşti, mi-am dat seama ce mi-ar fi răspuns şi n-am mai insistat. Mi-ar fi răspuns: De ce nu şi prin Amsterdam?!
Citește pe Antena3.ro
