Cerul s-a jucat cu carioci pe harta Ţării

Prea mult portocaliu, exces de galben, chiar şi roşu pe hartă! Fulgera şi tuna aşa de zdravăn de se porneau alarmele la maşini. Se prăbuşea câte un zid de apă încât pluteau televizoarele şi prosoapele prin apa din odăile bieţilor oameni, le mureau purceii, găinile şi căţelul, se năruiau pereţii bucătăriei, toată agoniseala lor de-o viaţă era de negăsit, lacrimi, lacrimi şi vaiet de bătrâni. Canalizări neputincioase prin oraşele năpădite de ploi nebune, diguri crăpate şi Daciile se mişcau fără ca motorul să fie pornit, împinse de ape ce nu ţineau seama de frâna de mână şi de motor. Când cerul se distrează cu robinetele lui un firicel de pârâu, care umple  deobicei o găleată în  jumătate de oră, se năpusteşte ca o turmă de bivoli. În nişte comune sătenii se tânguiau că pâlcuri de mistreţi înfomertaţi dau iama prin culturi şi distrug legumele, porumbul, căpşunile, fac ţăranii de gardă noaptea să-i gonească cu trompetele. În sate din Vâlcea, Galaţi, Suceava deslănţuirea apelor n-a putut fi stăvilită cu zgomot făcut de ţărani, a măturat tot. Eu am văzut cândva cu ochii umezi de lacrimă ce prăpăd poate face viitura. Comuna Bereşti Tazlău îşi ducea soarta pe colinele blânde ale Moldovei dintre Bacău şi Oneşti, la puţini kilometri de Teşcani, unde a compus George Enescu. Pârâul Tazlău nu curgea mai convingător decât apa de la chiuvetă. Dar când  s-au burzuluit norii, pârâiaşul s-a crezut ditamai Siretul şi a şters de pe faţa pământului gospodăriile din Bereşti Tazlău, mai mult de jumătate. Noaptea un vuiet  înfricoşător a trezit oamenii, s-au uitat pe fereastră şi au văzut cum veneau pe torentele de apă acoperişuri de case. Unii săteni apucaseră să se urce pe acoperişuri ca pe corăbii, luaseră la subsoară purcelul, sub celălalt braţ câinele şi de gât atârnaseră doi săculeţi cu grâu. Oamenii nu-şi reveniseră a doua zi după potop, un bărbat căra pe uliţă o uşă de frigider Fram, doar uşa o găsise prin nişte ruine, unde o ducea că el nu mai avea casă? Când s-a auzit tunetul prăvălirii apei preotul i-a strigat nevestei, “ţine-te de fereastră!”. Au găsit-o pe preoteasă peste trei zile hăt departe, în lacul de acumulare din vale, prinsă în crengi rupte şi nămol. În mâna chircită ţinea o lumânare.