Cetăţeanul Turmentat, la prezidenţialele din toamnă

Nici măcar foştii mei colegi de ziar n-au scris sau n-au vorbit de poziţia Evenimentului zilei din 1992 faţă de concertul lui Michael Jackson. Concertul a avut loc la 1 octombrie 1992. Ne aflam între cele două tururi de scrutin.

Principalul contracandidat al lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu, obţinuse la primul tur 31,24% din voturi. Ion Iliescu avea 47,34%. Având în vedere că al treilea clasat, Gheorghe Funar (10,88%), aparţinea aceleiaşi familii politice ca şi Ion Iliescu, victoria lui Ion Iliescu era ca şi dată. De altfel, în al doilea tur (11 octombrie 1992), Ion Iliescu a obţinut 61,43% din voturi, în timp ce Emil Constantinescu, doar 38,57%.

La vremea respectivă, Evenimentul zilei era o publicaţie crâncen anti-Iliescu. Explicabil în acest context de ce noi am denunţat rapid concertul drept o manevră electorală în favoarea lui Ion Iliescu. Dar nu numai atât. Gică Voicu, directorul de azi al cotidianului 7 plus, era la vremea respectivă redactor-şef al Evenimentului zilei, practic al doilea om în ziar după mine. Mai zilele trecute, rememorând la telefon zilele acelea, Gică Voicu mi-a amintit că, a doua zi după concert, Evenimentul zilei a apărut pe prima pagină cu titlul întreg "stadionul a strigat: Emil preşedinte!" De ce am ţinut să evidenţiez cum a tratat Evenimentul zilei, cel mai puternic ziar la ora respectivă, concertul lui Michael Jackson? Nu pentru că am dat şi eu în boala unora de a-şi aminti ce făceau ei pe vremuri, ci pentru a evidenţia un adevăr ţinând de zilele noastre.

În 1992, pentru noi, jurnaliştii independenţi (cei de la Evenimentul zilei, de la România liberă), Emil Constantinescu era unul pe care pariam. Ca şi mai târziu, în 1996, noi nu ne mulţumeam să-l criticăm pe Ion Iliescu, să spunem că nu mai trebuie să fie la Cotroceni, ci îl şi sprijineam pe Emil Constantinescu, spuneam că el trebuie să fie preşedinte. Desigur, Emil Constantinescu nu era perfecţiunea întruchipată. Cu toate acestea, nici Evenimentul zilei, nici România liberă nu l-au criticat o clipă timp de patru ani pe Emil Constantinescu. Pentru că noi ştiam un lucru: zadarnic în criticam pe Ion Iliescu, dacă nu ofeream electoratului şi alternativa. Opţiunea noastră nu era şi a întregului electorat. Da, dar întregul electorat îl percepea pe Emil Constantinescu, în 1992 şi 1996, drept principalul contracandidat al lui Ion Iliescu. Identificarea unei personalităţi alternativă la preşedintele în exerciţiu sau, mai precis, a unei personalităţi conturate drept un posibil preşedinte a avut loc şi în 2000, şi în 2004. în 2000, Ion Iliescu era văzut drept candidatul forţelor care voiau să răstoarne regimul Constantinescu. În 2004, Theodor Stolojan mai întâi, şi Traian Băsescu mai apoi au fost identificaţi ca reprezentând forţa politică în stare să răstoarne pe Adrian Năstase. În toţi aceşti ani electorali au fost şi alţi contracandidaţi ai preşedintelui în exerciţiu sau ai candidatului Puterii.

Electoratul, atât cel pro, cât şi cel contra candidatului Puterii, vedea doar într-unul dintre ei pe cel în stare să câştige. Ce se întâmplă acum? Trusturi de presă, cercuri de afaceri, forţe politice şi-au făcut un ţel din a-l dărâma pe Traian Băsescu. În acest sens, Traian Băsescu e ţinta unei campanii feroce. Foarte bine. Numai că, înţelese asupra faptului că Traian Băsescu trebuie învins la prezidenţiale, forţele anti-Băsescu nu s-au înţeles asupra alternativei. În 1992, în 1996, în 2004, deşi erau mai mulţi candidaţi, ştiam deja cine va fi în turul al doilea. Confruntarea se redusese, în mod normal, la doi politicieni. Suntem deja în iulie. Deşi au mai rămas doar câteva luni până la scrutin, nu cunoaştem principalul adversar al lui Traian Băsescu.

Forţele anti-Băsescu sunt împărţite. Unele merg pe mâna lui Mircea Geoană, altele pe mâna lui Crin Antonescu sau a Prinţului Duda. Toate îl atacă pe Traian Băsescu. în acelaşi timp, fiecare îl atacă pe candidatul celeilalte. Toţi cei care s-au concentrat pe tocarea zilnică a lui Traian Băsescu (inclusiv adversarii din presă) uită un lucru.  Alegătorul, asemenea Cetăţeanului Turmentat, va întreba: Eu cu cine votez? Nu i se poate răspunde: împotriva lui Traian Băsescu. Nu există încă o formulă de a pune ştampila pe pereţi. Ea trebuie pusă pe un alt nume decât cel al lui Traian Băsescu. Numai că acest nume nu există pentru adversarii actualului preşedinte. Cu atât mai mult se impune concentrarea forţelor anti-Băsescu pe un singur candidat (dintre cei care s-au anunţat deja sau dintre cei care vor anunţa) cu cât anul acesta nu va fi un vot negativ, ca în ceilalţi ani electorali. Concentrarea exclusivă a adversarilor lui Traian Băsescu pe tocarea zilnică a preşedintelui în exerciţiu, sub semnul creării şi întăririi votului negativ, e o prostie. Câtă vreme nu li se va spune şi demonstra că un anume candidat e mai bun decât Traian Băsescu, românii vor vota răul cel mai mic: Traian Băsescu.