x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Chavez, ultimul socialist utopic

Chavez, ultimul socialist utopic

de Marian Nazat    |    11 Apr 2013   •   13:09

Hugo Chavez s-a stins într-o discreţie revoltătoare. Numai apoi s-au aprins reflectoarele să-i lumineze petrecerea. Venezuelenii l-au bocit şapte zile  la  rând, lacrimi neprefăcute, ca la coreenii  din Nord. I-au  mulţumit astfel pentru lecţia  de demnitate naţională predată ani în şir, spre stupoarea unei societăţi din ce în ce mai globalizată. Detractorii, recrutaţi din pleava  susţinătorilor imperialismului de orice  fel, l-au numit  “dictator”. Nu le conveneau apucăturile de haiduc regional ale  răposatului, îl voiau  slugă obedientă a americanilor. Încolonat  docil în cohorta politicienilor nevertebraţi înşiraţi în  faţa Casei Albe, doar, doar o primi şi el o binecuvântare acolo, ceva. Un hamburger măcar, un mizilic. A crezut în visul lui Simon Bolivar până ce un cancer suspect l-a răpus. Să crezi în vise de  unificare  zonală, în aceste vremuri de deznaţionalizare, e o nebunie. Utopie desăvârşită. Anacronică. Şi de aceea destui s-au căznit să-l livreze opiniei publice ca pe un dezaxat. Culmea, de parcă nu era suficient, prietenul fidel al cubanezului Castro s-a apucat să  militeze pentru restaurarea  echilibrului dintre ţările bogate şi restul lumii. Ce “trufie”, ce “inadecvare” !  Păi “restul” acela e de câteva ori mai mare decât  insula aia de bogăţie ! Unde s-a pomenit vreodată o aşa  aberaţie, îmi răspunde careva ? Noua  ordine mondială a făcut posibilă o asemenea grozăvie, cu un cinism grotesc dezgustător. Un “demagog” exaltat, au grijă să ne prostească analiştii de la Washington, un “manager dezastruos”. Tocmai ei, groparii de azi ai lumii, tocmai  ei, managerii perfecţi ai actualei crize economice  şi financiare… Câtă ipocrizie  diversionistă îţi trebuie să-i arăţi cu degetul pe alţii, în contra  evidenţelor ? Cică “A lăsat Venezuela în ruină, iar moartea sa îi aruncă pe cei aproximativ  30 de milioane de locuitori ai ţării într-o nesiguranţă profundă”, strigă flaşnetarii Biroului Oval. I-a stârnit, se pare, mirosul ademenitor al petrolului venezuelean, la care “dictatorul” nu le dădea liber. Ehe, abia de acum înainte nesiguranţa va fi înfricoşătoare, populaţia de acolo va gusta din plin haosul social şi politic. Noi suntem  sătui de binefacerile “corectitudinii politice” euroatlantice, le putem împărtăşi destule învăţăminte şi dezamăgiri. Suntem de două decenii cobaii perfecţi ai experimentului  pritocit în cancelariile străine şi ar fi cazul să ia seamă la umilinţa trăită de români. Guvernanţii de la Bucureşti tremură de spaimă  la gândul că  s-ar putea aşeza de-a curmezişul istoriei. Nu-i slăbeşte neam obiceiul  pământului, perpetua tradiţie a vasalităţii unsuroase. Liderul de la Caracas a demonstrat comunităţii internaţionale că este  posibil să te pui împotriva istoriei, scriu ziarele  din New York. Titlul cu pricina îmi batjocoreşte inteligenţa, istoria nu înseamnă numai SUA şi interesele lor discutabile. Există istorie  – altcumva, desigur ! – şi-n afara intereselor  yankeilor, dincolo de sfera lor de influenţă, dar cine se mai sinchiseşte de nuanţe ? O voce singulară  sună altfel,  şi ea aparţine  ex-preşedintelui Jimmy Carter, pe care vârsta, iată, l-a înţelepţit. Căci să notezi pe blogul personal că Chavez a fost ”un om care a avut o viziune de  schimbări profunde pentru ţara sa, de care să beneficieze în  special cei neglijaţi şi marginalizaţi”  e un act de disidenţă ! Başca gândul din urmă, recunoscător - “nu vom uita niciodată angajamentul lui Chavez de a îmbunătăţi vieţile a milioane de oameni”- , în contrast gros cu linia oficială a Administraţiei Obama. Aici stă secretul lacrimilor  vărsate de venezueleni în săptămâna de doliu naţional, în încrâncenarea  defunctului de a micşora nevolnicia concetăţenilor săi. Oamenii, oricât de ignoranţi ar fi, au simţit că  guralivul lor conducător, histrion  chiar, s-a zbătut să le îmbunătăţească niţel condiţiile de viaţă. În statele cu populaţii  sărmane, politicile sociale de stânga vor fi  întotdeauna câştigătoare şi apreciate ca atare. Uneori, ele sunt şi postamentul viitoarelor tiranii, dar tirania dreptei lacome şi abuziv-discreţionare  mi se înfăţişează mult mai nocivă. Spre deosebire de prima, care asigură majorităţii o siguranţă economică şi socială rezonabilă, cea de-a doua e preocupată să-i înavuţească obscen  numai  pe câţiva şi să-i jerpelească pe ceilalţi. Aşadar, o clică de indivizi veroşi şi lipsiţi de scrupule ajunge să concentreze întreaga putere, impunând după bunul plac politicile ţării. De aceea, proaspătul  răposat îl şi cita pe J.J. Rousseau, care era de părere că “Democraţia este imposibilă în  sistemul capitalist. Capitalismul este o mostră de injustiţie (nedreptate) şi tiranie a bogaţilor împotriva săracilor”. Gata, ultima revoluţie socialistă e pe cale să devină o simplă amintire prin pieirea carismaticului şef al Republicii Bolivariene Venezuela.


×