x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Chermezele de sambata seara

Chermezele de sambata seara

03 Iun 2005   •   00:00
LAUDA SINCERA, mai mult decat cea ipocrita, trebuie sa te faca prudent. Cu orice fel de lauda, dar si cu oamenii care se grabesc sa-ti clameze desteptaciunea. Ai dovada ca, de fapt, nu te-au socotit dintr-un inceput capabil de lucrarea pe care ti-o elogiaza. Ca nu dadeau multi bani pe tine.

ORASUL DE PROVINCIE in care gara seamana a spital iar spitalul seamana a gara. Asta e provincia, locul unde totul se mai inventeaza o data.

OMUL DE ONOARE, care si-a jucat nevasta la pocher si a pierdut-o. N-a stiut niciodata ca femeia lui pusese la cale toata tarasenia. Nu viciul sotului a decis tradarea, ci destinul de vesnic perdant al acestuia.

SAMBATA SEARA, intr-o asezare rurala din cea mai civilizata enclava a Vestului european. O firma specializata monteaza in cateva ceasuri un cort imens sub care se aduna toata suflarea comunei la traditionalul dezmat de la sfarsitul saptamanii. Localnicii au cumparat de la primar fisele pentru portia de carnati, varza calita, pui fripti si stacanele cu bere de un litru, ca nu cumva sa rateze locul cel mai bun la bairam. De la 19:00 la 24:00, vreme de cinci ore pe ceas, lumea petrece porceste. Toti, dar absolut toti, chiar si invatatorii si popii, sunt excesivi.
Urla, fac glume de o vulgaritate de tot reprobabila, borasc in hazul gloatei, canta licentios. Veselirea aminteste de destrabalarile taranesti din chermezele pictorilor de gen flamanzi. Cinci ore in fiecare saptamana, natiunea cea mai ordonata si respectuoasa cu legile unei convietuiri decente le calca pe toate, cu voie de la autoritati. E o baie de primitivism, unde harnicul si cumintele satean din buricul Europei isi razbuna toate frustrarile venind cu civilizatia. E alt om. Mai bine zis, nu mai e om.

IATA UN CHIP AL APOCALIPSEI, de care ne temem ca vine, desi ea a venit de mult: Idiotii, care seara de seara, la TV, ne chinuie familiile cu voiosia lor mecanica si cu ingustimile institutionalizate ale mintii lor ne sunt dati definitiv. Uneori simt ca as rezolva totul cu o mitraliera, dar daca ma calmez si ma gandesc la consecinte, imi dau seama ca impuscandu-i ii fac eroi ai neamului. Nu-i vom mai avea in direct, dar ii vom avea mereu la "Daca doriti sa revedeti". Imbecilitatea sacralizata prin show-rile cu aplaudatori platiti ai televiziunilor e ca sifilisul: stii ca ai scapat cu adevarat de un sifilis vechi, numai cand contractezi altul nou.

VAGABONZII care vara, pe arsita, umbla cu paltoanele pe ei, fiindca paltonul e adapostul in care se cuibaresc apoi noaptea. Duhoarea care razbeste de sub postavul incins te face sa te gandesti la sconcsi. Amaratul, cu gioarsa lui de manta slinoasa, urca in tramvai si stie ca va avea intotdeauna un scaun liber si un gol protector in jur. Damful ii da un soi de imunitate. Te iei de el, te-ai contaminat. Oricat te-ai spala mai apoi, nu poti scapa de senzatia ca e un miros clinic, nevindecabil.

×
Subiecte în articol: editorial