"CHESTIUNEA AGRARA"

Este notorie situatia precara a agriculturii romanesti; productivitate foarte scazuta, competitivitatea joasa a produselor, venituri foarte mici. Mult din agricultura de la noi este de subzistenta, asa cum se observa in tarile subdezvoltate.

Intre cauzele acestei stari sunt faramitarea excesiva a terenurilor, dotarea tehnica primitiva a fermelor, lipsa creditului agricol, insuficientul sprijin din partea statului, concurenta producatorilor straini care beneficiaza de subventii masive etc. Dosarul agricol al Romaniei, ca aspirant la intrarea in Uniune, este facut mai complicat de ponderea neobisnuit de ridicata a celor care lucreaza in agricultura in total populatie activa (circa 40%). "Chestiunea agrara" revine puternic in actualitate. Spun revine intrucat marile probleme ale agriculturii autohtone, soarta taranilor nevoiasi (care formeaza grosul populatiei rurale) au stat in atentia publica intre cele doua razboaie mondiale din secolul trecut; politica fata de tarani poate fi pusa in relatie si cu industrializarea fortata intreprinsa de statul comunist. Fapt este ca productivitatea scazuta si suprapopulatia rurala - despre care a scris si marele economist de origine romana Nicolas Georgescu Roegen - au ramas probleme fundamentale ale dezvoltarii si modernizarii societatii romanesti. Revelator este ca, in ultimii ani, am asistat, in Romania, la un episod unic pentru continentul european: un flux de populatie din me diul urban catre cel rural.

Agricultura noastra va cunoaste, probabil, o situatia paradoxala: fie ca va stagna, fie ca va progresa, fenomenul numit "suprapopulatie rurala" se va accentua. Din acest punct de vedere, politica publica are de rezolvat o situatie foarte dificila, pe care anglo-saxonii ar numi-o catch-22 - aparent fara iesire. Daca agricultura, la noi, va stagna/regresa, pe fondul liberalizarii pietelor, un numar tot mai mare de tarani (dintre cei care acum produc pentru piata) vor iesi din circuitul economic. Daca agricultura autohtona va progresa, consolidarea terenurilor si cresterea productivitatii vor reclama, de asemenea, eliberarea de forta de munca. In ambele cazuri si chiar daca tinem cont de imbatranirea mai accentuata a populatiei in mediul rural, cresterea numarului celor care vor fi nevoiti sa caute locuri de munca in alte parti nu poate fi stopata. Fara masuri adecvate, Romania ar fi confruntata cu o intensa migratie interna (spre zonele urbane) si intensificarea celei spre exteriorul tarii.

Suprapopulatia rurala esentializeaza varianta contemporana a "chestiunii agrare". Ce se poate face pentru a evita o evolutie dramatica? Politica publica poate actiona pe mai multe cai. Astfel, este mai bine ca eliberarea fortei de munca sa aiba loc pe fondul progresului agriculturii - deci este nevoie de o alta politica agricola. Aceasta din urma ar include crearea de entitati financiare specializate pentru creditul rural si o politica comerciala mai viguroasa, promovarea agriculturii ecologice (care aduce venituri superioare). Incurajarea asocierii taranilor, inclusiv prin cooperative de productie/comercializare are sens. Statul trebuie sa foloseasca fondurile SAPARD (si altele) pentru dezvoltarea exploatatiilor agricole, pentru dezvoltarea rurala, in general. Dezvoltarea rurala nu presupune neaparat agricultura; industrii mici si mijlocii, servicii, turismul se pot extinde in zone rurale. In acest scop este necesara dezvoltarea puternica a infrastructurii in mediul rural. Politica publica trebuie sa asigure o crestere durabila a economiei; cresterea sustinuta ar ajuta formarea de noi locuri de munca permitand absorbtia de forta de munca eliberata de agricultura. In sfarsit, negocierile cu UE nu trebuie sa ignore conditiile particulare ale agriculturii romanesti. Avem nevoie de protectie in fata concurentei neloiale, dar si de sprijin important (inclusiv financiar); avem nevoie de obtinerea unor conditii de aderare care sa nu ignore potentialul nostru agricol. Ajutorul financiar, subvent iile pentru fermierii romani ar reprezenta, in plus, un important instrument de sprijinire a indreptarii fortei de munca spre alte sectoare.