Nu mai e mult și se face anul de când trăim sub un permanent asalt al virusului SARS-CoV-2. Mai întâi Asia îndepărtată, mai apoi toată Europa și cele două Americi au fost măturate de un val nesfârșit de necaz. Pandemia COVID-19 devastează omenirea, care nu contenește să se întrebe cum va arăta lumea peste câțiva ani, după ce vom fi scăpat de această criză acută, atât în plan sanitar, cât și în cel economic.
Cu vie speranță în suflet, mulți presupun că pandemia se va sfârși “cândva în 2021”, asta în condițiile în care guvernele se vor dovedi eficiente în lupta cu noul coronavirus și în combaterea efectelor negative din economie. Dar astfel de speranțe pot fi deșarte acolo unde statul nu a reușit până în prezent să asigure servicii medicale eficace și să le garanteze cetățenilor săi starea de securitate sanitară. Cheltuielile cu asistența medicală au devenit brusc prioritatea zero a tuturor guvernelor odată ce pandemia COVID-19 a făcut ravagii în rândul populației lumii și a aruncat economia globală în cea mai neagră perioadă a ei din ultima sută de ani.
În plină recrudescență a noului coronavirus, dar și cu reaprinsă speranță cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, este interesant să știm drept reper - cât obișnuiau guvernele noastre să cheltuiască pentru asistență medicală în absența pandemiei. Statisticile europene privind cheltuielile curente cu asistența medicală (publice și private) arată modul în care acestea variază în funcție de statele membre ale UE. În medie, în UE, cheltuielile cu asistența medicală s-au ridicat la 9,9% din PIB la nivelul anului 2018 (date complete centralizate la Comisia Europeană). Dintre statele membre ale UE, cele mai mari ponderi s-au înregistrat în Germania (11,5% din PIB) și Franța (11,3%), urmată de Suedia (10,9%). În schimb, cele mai mici ponderi din cheltuielile cu asistența medicală au fost înregistrate în Luxemburg (5,3% din PIB) și România (5,6%). În raport cu dimensiunea populației, cheltuielile cu asistența medicală în rândul statelor membre ale UE au fost cele mai mari în Danemarca (5 260 euro pe locuitor), Luxemburg (5 220 euro) și Suedia (5.040 euro) în 2018, în timp ce recordul negativ a fost înregistrat în România (580 euro) și Bulgaria (590 euro). Potrivit experților Comisiei Europene și criteriilor de analiză ale acestora, cheltuielile curente de asistență medicală cuantifică resursele economice dedicate funcțiilor de sănătate, cu excepția investițiilor de capital.
Revenind la modul în care s-a propagat pandemia declanșată în Asia, este de remarcat experiența statelor asiatice din ultimele două decade (crizele SIDA, SARS, H1N1, gripa aviară), care a demonstrat că măsurile riguroase de sănătate publică (aplicate de o guvernare puternică ce alocă fonduri suficiente sectorului medical, dar și care dă dovadă de administrare corectă și solidaritate socială) pot controla pandemia și pot limita numărul victimelor.
De o astfel de guvernare are nevoie întreaga Europă și implicit și România. O guvernare în care cifrele din spatele serviciilor medicale să ne poată demonstra o poveste de succes și nicidecum una a recordurilor negative.