Cioburi de înţelepciune (I)

● In Oman, un nonagenar arab, "cu fata de pamant crapat si ochi de apa linistita" (vorba scriitorului Arturo Uslar-Pietri), si-a sa­pat in urma cu aproape 20 de ani mor­man­tul. De fapt, o groa­pa in de­ser­tul nesfarsit, o groapa ca oricare alta. Din cand in cand, batranul coboara in ea si doarme in cul­cusul de tarana. Pasamite ca somnul acela il li­nis­teste, il impaca in­tru­catva cu con­ditia de muritor. Adica un exercitiu de murire, nu? Inveti sa mori, asa cum inveti sa si tra­iesti. Te duci o tara la groapa, te intinzi un ceas, doua, si privesti cerul de deasupra. Iti imaginezi intr-o doara ca te-ai stins si apre­ciezi altcumva viata. Intors la cele lumesti, banuiesc ca esti vindecat de trufie si pizma, ca bunatatea ti-a inmuiat inima. Chiar, ce-ar fi ca fiecare dintre noi sa-l imitam pe ciudatul oma­nez si sa petrecem tombal nis­cai­va clipe pe an? Si din fundul pamantului sa soptim, asemenea minunatului rapsod Grigore Lese, ca o rugaciune finala: "Sa ma puna-n coparseu/ La un loc cu Dumnezeu,/ Coparseu cu scanduri ude,/ Unde moartea nu patrunde,/ Nici dragostea nu ras­punde". Caci, "Nu-i lumina nicari,/ Or murit tati oamenii"… Ei bine, d-aia imi iubesc obarsia romaneasca, d-aia sunt nationa­list pana la capat, versuri ca as­tea ma fac sa-mi iubesc neconditionat neamul!

● "Sa fii singur inseamna sa te bucuri de absenta lumii", mai zice sud-americanul, si cata dreptate are! Invers ar suna astfel: Sa fii inconjurat de ceilalti inseamna sa te bucuri de ab­sen­ta singuratatii. Cu alte cuvinte, numai absenta ne bucura. Oare nu putem trai bucuria decat prin absenta? Ori ab­sen­ta ne obliga sa pretuim ceea ce avem? Un alt vestmant filozofic al re­sem­na­rii? Resemnarea de a ne margini la ceea ce ni s-a dat? Teama de a cauta dincolo de propriile limi­te? Eu am obosit deja, cautati voi raspunsul la aceste intrebari!

● Si tot el este de parere ca "A ale­ge inseamna a renunta!" Si nu se insala defel, deoarece ori­ce alegere presupune renuntarea la ceea ce ar fi putut fi. Alegerea aduce cu sine regretele dupa ce­ea ce nu ai ales. Cu timpul, re­gre­tele sporesc, se amplifica, anu­leaza alegerea dintr-un in­ce­put. Iti construiesti in cele din ur­ma o realitate paralela din toa­te renuntarile de odinioara si sfarsesti prin a nu mai intelege nimic. Nu mai stii ce e realitate si ce plasmuire, intr-atat esti de derutat. Din pacate, viata te obliga sa renunti la ceva pentru a alege altceva, si cine e infailibil? Intotdeauna, viata ce se putea infiripa din renuntari e de preferat celeilalte, celei reale…

● Dar de asta ce ziceti? Cica "Din razboi ies adevaratii sta­pani". In de­finitiv, de ce e nevoie de sta­pani? Lumea nu e in stare sa-si su­porte prezentul si fara con­du­catori? Iar daca e asa, pa­cea nu poate naste lideri – Prefer, zau!, stapani iesiti din tihna omenirii, si nu din indigestia ei. Razboaiele plamadesc tirani, tradatori, lichele, monstri, ce mai tura-vura. Raz­bo­iul cultiva uratul din om si ce este mai de­tes­tabil decat un stapan al uratului? Rugati-va, deci, pentru pacea pamantului, nu pentru adevaratii stapani ai lumii!