Circul tăietorului de bani

Prin voinţa conducătorilor săi, ahtiaţi după cultură şi artă, din capitalistă cum era, din socialistă cum fusese, România s-a declarat republică tragic-umoristică.

Începuturile acestor acţiuni se pierd în negura vremurilor. Încă de pe vremea când treceau pe aici triburile barbare, în drum spre Consiliul European, unde căutau o iesle să-l nască pe mântuitorul Tökes, dârzul dac şi nobila romană luptau unul pe frontul celuilalt, ca să dea un caracter cât mai umanist noţiunii pe care o ctitoreau, aceea de român. Istoria acestei adevărate minuni e lungă, dar din ea nu face parte tragica situaţie a cedării Ardealului, în faţa presiunii curvelor de la Budapesta, prezente în inimile lui Ribbentrop şi Ciano, la momentul potrivit, în Palatul Belvedere din Viena, dar face parte ministrul român, care, cuprins de laşitatea artistică a dansului de hotare, a şi leşinat atunci. Pretenţiile teritoriale ale vecinilor escaladau, după pofta inimilor lor, pentru ca România să nu rămână mai mare decât un cămin cultural cu acces la cartea de bucate a fiecăruia dintre vecini.

Au fost multe încercări de radicalizare a situaţiei, transformări ce se bizuiau pe bogatul scenariu tragic-umoristic pe care îl oferea clasa politică. Iată, de exemplu, problema autostrăzilor din România. De 40 de ani România stagnează la acest capitol şi oferă în schimb jocuri folclorice: bătuta pe loc, scobâlţata în şosea, de-a puţa în gaură, Audi în şanţ, la o parte că trec, sparta târgului, asfalt adânc, răzătoarea din şosea, geamparale pe parale, hora în groapă, clubul ţânţarilor din băltiri, pecinginea de bitum.

Republica a fost organizată, conform liderilor ei actuali, ca un circ şi ca un teatru de operă şi balet. Dar n-a fost uşor. A trebuit să se nască un actor de circ pe apă, numit Traian Băsescu, ca să se poată pune bazele primei şarje de artişti şi creatori îndreptăţiţi să se considere republică satirică-artistică. Organizatorul a pregătit locul concursului pe o navă, într-un port european. Acestui om i se zicea balaurul. Unii şi-au dat seama că merită şi un diminutiv: balerinul. Astfel, balaurul-balerin s-a împărţit în două părţi distincte şi a lucrat pentru curăţarea teritoriilor la care râvnea. De exemplu, pe acolo primprejur, erau nişte nave ale unora. Balaurul a aruncat flăcări pe nări şi le-a aprins. Amatorii de senzaţii tari se băteau cu mâinile pe burţi şi râdeau de le plesneau jugularele. Balerinul luase în stăpânire flota română şi, cum întindea piciorul şi atingea puntea, cum acea navă dispărea. Prestidigitatorii profesionişti din porturile maritime au fost aşa de impresionaţi de rapiditatea dispariţiei acelei flote, încât s-au dus buluc la Casa de Pensii şi şi-au cerut ieşirea din câmpul muncii. La asemenea performanţe ale lui Traian Băsescu, ce speranţe mai puteau avea prestidigitatorii?

Dar, poate, episodul cel mai ciudat al fondării acestui teatru-circ este cel care-l priveşte pe un anume Emil Boc, sfert de om călare pe sfert de iepure şchiop. Egal cu sine, pe înalt, pe lat şi din faţă în spate, claunul cu capul mare (şi nu tăt bun) a venit rostogolindu-se la Traian Băsescu, ca o bilă de biliard. Balerinul-balaur a sărit într-o parte, ţipând isterizat către bila respectivă: "Ptiu, drace! Dau ăştia cu bile în mine, mă cred popicărie. Şi văd şi un iepure în bila respectivă, zise balaurul. Luaţi arătarea de aici!". Când s-au repezit bodyguarzii să-l ridice de subţiori, ăla micul şi rotundul le-a zis pe nerăsuflate: "Eu vreau să lucrez pentru Băsescu!". Marinarului i-a plăcut scâncetul bilei cu ataş de iepure.

De-atunci, bobocul nu i-a mai ieşit din vorbă crescătorului de boboci. Băsescu mai îmbătrânise şi el, aşa că prefera uneori să cânte şi să-l vadă pe Boc jucând. Îi stătea bine clonei de dovleac dansând de se rupea iepurele, dedesubt. Mangafaua se distra. Cariera micii unelte îşi căuta apogeul. Aşa l-a poreclit Băsescu pe Boc, prim-ministru al circului lor preferat. Marinarul mlaştinii s-a certat între timp cu toată lumea. Balaurul din balerin n-a încetat să scoată flăcări pe nări. Tot ce a făcut el într-un anumit fel în viaţă, contrabandă, şmecherii, trădări, corupţie, în mod şpăgalnic - matelotul de câr mâz s-a strofocat să arunce pe alţii şi să le ceară imperios să nu cumva să facă şi ei ca el. Într-adevăr, se ieftineşte şi contrabanda, se mai sting şi abuzurile, devine inoperantă corupţia unuia dacă piaţa neagră e plină de fărădelegişti ca şi el. Conform logicii de fier forjat a acestui artist al minciunii şi lepădării de sine, o rudă apropiată, tânără, care cumpărase un apartament cu 1.000.000 (un milion) de euro, avea banii de la altă locuinţă pe care o vânduse. Ce n-a spus niciodată anticoruptul cel mai corupt e: de unde avea tânăra respectivă casa cealaltă?

Dar faptele de arme ale marelui circar cuprind şi punerea în scenă a tragediei naţionale, în care el a distribuit în roluri fruntaşe diverşi indivizi cu un fel de oligofrenezie în comportament. A pus un miliardar în euro, bani din jupuirea statului român, să conducă finanţele. Acela avea şi glume cu intelectualii, pe care-i ameninţa că sunt evazionişti şi că îi va da el în gât. Ca un tablou neterminat al lui Yeronimus Bosch, miliardarul demagog a traversat ani în şir micile ecrane cu ţlempăţeala sa, cu cinismul său, convins că dacă i-a luat nevasta unuia mai tânăr şi mai neghiob decât el, e tare, poate îndoi nicovala cu sexul. Ăsta urma să fie prim balerin şi înghiţitor de săbii şi de impozite. Canibal financiar.

Mai e într-o sobă necurăţată de funingine un personaj parcă luat din căluş, cu buzele vinete şi cea de jos căzută, cenuşiu la cap şi la faţă, nu la creier, loc privilegiat pentru a găzdui roza vânturilor. Ăsta era un şeilatan de toată ruşinea. Cu ei şi cu alţii ca ei, despre care vom tot vorbi, a golit Băsescu România de români, a transformat economia naţională într-o epigramă stupidă, muncitorimea - într-o amintire, ţărănimea - într-o stafie, intelectualitatea - într-o coadă la impozite. Ieşit de curând în public în mod straniu, cu o figură răvăşită şi autistă, purtând pe frunte suspecte semne de bătaie sau de boală, dracul gol nu s-a lăsat până n-a anunţat că va cere guvernului reduceri şi mai drastice ale fondurilor sociale şi noi tăieri din banii populaţiei. Mai pe scurt: austeritate în continuare, până la ruperea şasiului. Nu sunt destui copaci în livada din vecinătatea acestui circ, să fie remaniaţi acolo şi să nu mai coboare niciodată macacii, gorilele, cimpanzeii, urangutanii care au transformat o ţară într-un circ şi pe oamenii liberi în nişte sclavi ai tuturor conjuncturilor!