Cladire noua, exploatare veche

In oricare alta epoca, situatia unui om care merge acasa sa doarma doar ar fi numita sclavie. Noi insa ii spunem frumos middle management.

De cateva luni, in drumul meu spre casa a aparut un obstacol: un minizgarie-nori. La inceput schele, apoi ditamai cladirea cu geamuri argintii, acum oficial centru de afaceri. Si, de cateva zile, centru de afaceri cu oameni in el. Afaceristi, cum ar veni. Si angajati de-ai lor.

I-am vazut in prima seara, pe la zece. Cladirea moderna nu ascundea nimic din matele capitalismului: nici birouri, nici oameni, nici oameni cu capul in maini. La zece seara, in fata calculatorului, bravii romani de la multinationala munceau. Sau se gandeau. Oricum, erau la serviciu. Afara, trei masini noi si scumpe ii asteptau sa-i incinte cu dinamismul motorului si reactiile sasiului, asa cum spune si reclama importatorului. Degeaba. Dimineata pe la zece mi-am incercat norocul si-am mai aruncat o privire: la acelasi birou era acelasi om, insa un pic diferit imbracat. Aha, deci asta e programul: de dimineata pana noaptea. Desigur, cu mari avantaje: masina de serviciu (sa nu pierzi vremea in autobuz!) si telefon mobil (sa nu uiti nici o clipa ca esti, de fapt, al firmei Gigant Inc., cu filiale in 47 de tari, dintre care doua in proprietatea companiei). Am uitat laptopul, cu care obligatoriu mergi acasa, sa nu cumva sa aiba familia chef sa te-ntrebe ceva. In fond, pentru angajatul de la multinationala, doar duminica e zi de intrebari. Si asta doar daca nu e vreun plan de marketing de trimis luni de dimineata. In oricare alta epoca, situatia unui om care merge acasa sa doarma doar ar fi numita sclavie. Noi insa ii spunem frumos middle management si-i dam poleiala cu multe cuvinte corporate: goal, motivation, cariera, dezvoltare personala. Peste toate astea se asaza ca cireasa pe tort salariul si pachetul salarial, care se asigura ca ai destui bani incat sa arati bine (costum, pantofi, ceas, frizura), insa niciodata indeajuns incat sa te si simti bine. Destul sa vii la slujba. Dar nu sa si poti pleca, fluierand, cu mainile in buzunare, daca maine iti vine cheful asta.

Zece ani am visat la viata asta noi, ca popor de oraseni. Ne-au ajutat si filmele cu zgarie-nori adevarati, in care Ally McBeal se lupta cu dosarele si facea cariera. Numai ca nu ne-am prins de un lucru: cariera era acolo, la ei. Aici se numeste pe bune exploatare, iar succesul ei se masoara intr-un singur lucru: cifre de vanzari. In lumea asta a filialelor indepartate, cultura de intreprindere e mai degraba un manual de dresura. Ea il invata pe angajatul mondial cum sa traga mai tare la carul alegoric pe care altii fac cu mana, de la New York. Enjoy! O sa ziceti ca sunt stangist (in versiunea moderna, de Rive Gauche, dupa ce-am baut si jumatate de Bordeaux). Nu-mi sade in caracter, asa ca pot sa va marturisesc: naduful e al unui amic, suparat pe seful care i-a mai dat ceva de facut pana maine (adica duminica) la pranz. Insa cand l-am intrebat daca se pregateste de greva, omul mi-a raspuns, ca un adevarat carierist de Hudson, nu de Dambovita:
"Ei, na! Cum crezi ca ar da asta in CV?".