Clarvăzători?

Una dintre nenumăratele reviste de ştiinţă accesibile pe autostrada informaţiei, Space News, publica acum câteva zile un articol dedicat industriei de pe planeta Marte. Marte? Industrie? Suna cel puţin ciudat. Cei care au observat de la bun început că articolul cu pricina este semnat de Benjamin Ratford, binecunoscut specialist în domeniul "ştiinţelor discutabile", termen politicos pentru nerozii pseudointelectuale, au bănuit că este vorba despre o demistificare. Aşa şi era.

Un personaj cu numele de Courtney Brown se încăpăţânează de o bună bucată de vreme să publice fantasmagorice "analize" ale unor fotografii realizate de navele spaţiale care s-au apropiat de Planeta Marte. Folosind două echipe de clarvăzători, a doua având dificila misiune de a confirma sau infirma rezultatele celei dintâi, Brown face afirmaţii uluitoare.

În cadrul proiectului "Mistere", cercetătorii săi au descoperit două cupole strălucitoare, fabricate din răşini sintetice, legate între ele prin câteva tuneluri. La capătul unei ţevi s-a observat un jet orizontal care ar semăna cu gheizerele de pe Terra, verticale de felul lor. Brown şi colaboratorii au ajuns la concluzia că toate aceste presupuse instalaţii industriale aparţin forţelor militare ale Statelor Unite. Reporterii care au adresat întrebări indiscrete autorităţilor au fost trataţi cu falsă amabilitate rezervată pentru excentricii inofensivi.

Singura soluţie ar fi să trimitem în regiunea respectivă o navă care să realizeze fotografii. Să nu uităm că ar fi nevoie de imagini cu o rezoluţie remarcabilă, care să ne dea posibilitatea de a infirma, odată pentru totdeauna, noua şi deloc serioasa poveste a "industriei marţiene". Nu ar strica să ne amintim că nu este pentru prima oară când sunt găsite aşa-zise artefacte pe suprafaţa marţiană.

De câteva decenii se tot vorbeşte despre "descoperirea" lui Richard Hoagland, celebra "faţă" de pe Marte. Era vorba despre o fotografie cu rezoluţie modestă care prezenta doar efectele eroziunii naturale. Aceeaşi soartă pare să le aştepte şi pe "cupolele strălucitoare" văzute sau poate doar imaginate de Courtney Brown.

Nu ar fi prima dezamagire suferită de amatorii de mistere. În rândurile lor se bucura încă de mare respect unul dintre cei mai originali literaţi de la cumpăna secolelor XIX şi XX, Charles Fort (1874-1932), de al cărui nume sunt legate preocupări dintre cele mai diverse în domeniul a ceea ce numim ocult, supranatural sau paranormal. După perioada obligatorie de copil-minune, preocupat de ştiinţă şi tehnologie, Fort devine un prozator foarte gustat de publicul larg, şi la vremea sa şi în ziua de azi.

Ceva mai puţin succes are ca romancier, a scris zece romane, dar nu a reuşit să publice decât unul. Fort produce nenumărate povestiri scurte, relativ bine apreciate, şi îşi continuă activitatea ziaristică, dedicându-se subiectelor ştiinţifice considerate la limita acceptabilului. Printre preocupările sale ocupă un loc important fenomenul de teleportaţie (termenul a fost inventat chiar de el), dar şi combustia spontană, obiectele zburătoare neidentificate, extratereştrii şi criptozoologia, care se ocupă de Yeti, Bigfoot şi alte fiinţe nu prea des întâlnite. Ne mai întâlnim cu ploile de broaşte sau peşti, farsele unor spiriduşi răuvoitori, poltergeist, şi cu extratereştrii.

Una dintre cărţile lui Charles Fort, "New Lands", adică "Tărâmuri noi", are un loc cu totul special în creaţia lui şi în opiniile admiratorilor, care o adoră, dar şi a detractorilor, care o desconsideră total. Publicată în 1925 şi retipărită de nenumărate ori până în ziua de azi, cartea vorbeşte despre o "Super Mare a Sargaselor", inaccesibilă muritorilor de rând, aflată la originea multor fenomene încă neexplicate. Aflăm, printre altele, că deasupra noastră, dincolo de cer şi de nori, există alte continente, uneori vizibile prin intermediul mirajelor.
Fort ne sfătuieşte să nu fim nici drept-credincioşi, nici sceptici, ci undeva pe la jumătatea drumului, nu de alta, dar limitele dintre ştiinţă şi ficţiune sunt cât se poate de incerte. A avut şi mai are mulţi adepţi şi continuatori.

Printre ei, Louis Pauwels şi Jacques Bergier, autorii "Dimineţii magicienilor" şi intemeietorii unei reviste celebre la vremea ei, Planete, toate pline de proze fantastice, preziceri şi profeţii. Se considerau clarvăzători.
Dar aveau şi umor. Lansaseră zvonul că picnicul meteorologilor s-a amânat din cauza timpului nefavorabil, iar întrunirea clarvăzătorilor s-a anulat din cauza unor evenimente neprevăzute.