Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am invatat cu totii la istorie cum se bateau marile imperii pe micile tari romane fiindca acestea erau manoase - adica aveau de toate - holde, aur, sare, soare, munte si mare.
Bogatiile s-au vazut si mai bine cand tarisoarele s-au unit intr-o singura Romanie, despre care enciclopediile consemneaza date impresionante: 240.000 de kilometri patrati (locul 12 in Europa), aproape 22 de milioane de locuitori (locul 9), potential agricol si forestier insemnat, resursele minerale cele mai felurite, iesire la cai de navigatie, grad de alfabetizare peste 90%.Bun, si fac toate acestea din Romania o tara manoasa? Adica profitabila, rentabila, banoasa? Raspunsul e Produsul Intern Brut - 50 de miliarde de euro - dincolo de locul 20 pe continent. Ungaria, cu mai putin de jumatate din populatia, suprafata si resursele naturale ale Romaniei, scoate anual cu o treime mai mult. Lucrurile stau chiar mai rau daca observam ca PIB-ul nu ne ajunge pentru nevoile curente si ca tara noastra aparent bogata traieste de fapt de azi pe maine, din datorii. Dar, pe cat de putini bani se aduna din potential, pe cat de putin se colecteaza la bugete, pe atat de miraculos plateste statul pensii, ajutoare si salarii. Diferenta dintre cat de bogati am putea fi si cat de saraci suntem in realitate este data de (dez)interesul national. Politicienii par sa nu-si dea seama ca prosperitatea unei tari este data de bunastarea fiecaruia dintre locuitori.
Interesul national este inlocuit deci de o multime de interese marunte, care nu se inscriu pe un sens comun, ci trag in directii haotice, ca o miscare browniana, chiar daca vectorii marunti se aranjeaza temporar dupa orientari similare, in asa-numitele interese de grup. Performanta asocierii intereselor le reuseste mai ales celor de la conducere. Cei de jos, in loc sa-si dea seama ca politicienii nu vad de tara, de interesul national, incearca sa-i imite. Intr-un exercitiu colectiv sinucigas, romanii aplica la locul de munca principiul âlucreaza tu in locul meu, ca eu vreau sa ma imbogatesc".
De aceea, de la uriasul patrimoniu, Romania produce anual doar 50 de miliarde de euro, in loc sa scoata dublu sau triplu, cum ar trebui.
Nu e greu de vazut de ce e PIB-ul atat de mic din moment ce la el lucreaza, de-adevaratelea, cel mult o treime din populatie. Dar, mai dificil pare raspunsul la intrebarea cum de reuseste statul, miraculos, sa dea la restul pensii si ajutoare. Totusi, poate. Iata cum: desi statul nu stie sa administreze economia, e numarul unu in inginerii. Pune accize in euro, isi manevreaza bugetul dupa cursul de schimb, plafoneaza pensiile si ajutoarele sociale, intarzie bursele ca sa dea alocatii si invers. Statul ia de la toti, mai putin de cei legati de cauza relelor - devalizatorii de banci, magnatii economiei subterane, privatii care amplifica arieratele de stat. In loc sa reduca posibilitatile de a face afaceri fara capital, legislatia si fiscalitatea sunt aplicatii la nivel de teorema ale axiomelor intereselor de grup despre care vorbeam. Iar cand e gata-gata sa scape din mana morisca de bani, statul schimba regulile jocului.
Sportul national este furatul caciulii, iar performerii sunt la varf. La baza, talentele se calesc in competitiile de masa, sub motto-ul âcine poate, oase roade". Campioni la smecherie, n-avem cum sa urcam in clasamentele avutiei nationale pe locul 9-12, unde ar trebui sa fim dupa categoria de greutate. Ba in loc sa urcam, mai alunecam an de an - scoala dupa scoala, spital dupa spital, sosea dupa sosea - spre lumea a treia. Nici macar strainii - UE si SUA - n-au insa nevoie de o tara subdezvoltata. NATO vrea progrese economice care sa sustina pasii inainte ai Armatei romane, ca sa nu se nasca tensiuni sociale si instabilitate politica din cheltuieli militare. Europa unita nu se poate intinde peste o zona gri, de jeg moral in materie de afaceri, unde firmele falimentare le molipsesc pe cele sanatoase cu virusul ineficientei dobandite de la stat.
