x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Closca Aliantei si puii de cuc ai PSD

Closca Aliantei si puii de cuc ai PSD

de Marius Tucă    |    22 Iun 2004   •   00:00

Dupa cum anticipam, prezenta la vot in turul al doilea al alegerilor locale, in special la Bucuresti, a fost mai scazuta decat la primul tur. Astfel, in Capitala, primarii celor cinci sectoare au fost alesi de aproximativ 30% din populatia cu drept de vot.

Este putin, este foarte putin, iar cei care n-au fost la urne au votat impotriva clasei politice. Cert este ca Alianta PD-PNL a castigat batalia in Bucuresti fara drept de apel. Este rezultatul unui vot politic transant, un vot impotriva PSD sau, poate fi interpretat si asa, un vot pentru Alianta PD-PNL. Ca si-n 2000, cand au fost alesi primarii PSD, si acum, in 2004, a fost un "vot de lista", pentru ca nu prea au contat candidatii. Ba chiar as spune ca aceia dintre candidatii PD-PNL care s-au facut remarcati, vezi cazul Ancai Boagiu, au pierdut. Daca Anca Boagiu n-ar fi participat la nici o dezbatere, la nici o confruntare si ar fi stat acasa, mai mult ca sigur ca ar fi castigat fara nici o problema. De asemenea, putem spune ca pe jumatate, cel putin, Capitala a fost castigata de Traian Basescu. Alianta a vrut prin Traian Basescu Primaria generala, consiliu general, primari de sectoare si consilii locale si a primit votul bucurestenilor, pentru ca a stiut sa spuna toate aceste lucruri de la bun inceput. Liderul PD s-a purtat ca o closca cu pui cu candidatii Aliantei si a facut asta inainte de primul tur.

In timp ce candidatii PSD au fost ca niste pui de cuc si fara closca. In timp ce victoria de la Bucuresti a PD-PNL va consolida Alianta, este posibil ca PSD sa treaca aceasta infrangere usturatoare pe seama votului politic si cu asta basta. Ceea ce ar fi o mare greseala.

In plus de asta, PSD, chiar daca a castigat la Craiova, Ploiesti, Galati sau Iasi, a pierdut la Cluj, locul unde a avut loc meciul meciurilor dintre Putere si Opozitie. Este un rezultat care spune si el multe.

×
Subiecte în articol: editorial psd