Comandourile îi pun candidatului mustăţi

Autorităţile au luat măsuri ca domnii de pe toţi stâlpii, indiferent de culoarea lor politică, să fie păziţi de Brigăzile antitero.

Vasile Gomolea, tehnician la Fabrica de cabluri şi izolatori electrici Bucureşti, a făcut prostia s-o ia de nevastă pe Florentina Valer, critic de teatru şi film. Florentina e o femeie superbă. Oriunde apare atrage imediat privirile. Cu părul arzând în vâlvătăi roşcate, cu încheieturile subţiri prinse în brăţări zornăitoare, cu gleznele ieşind de sub poalele fustei largi, tip gitane, devine imediat centrul de interes al tuturor bărbaţilor. Frumuseţii şi eleganţei i se adaugă o inteligenţă feminină perfectă. Toată lumea e de acord că Florentinei nu i se poate rezista.
Vasile Gomolea e un ins pirpiriu, cu ochelari în ramă subţire. Nu e nici frumos, nici urât. E mai degrabă neinteresant. Când oaspeţii – actori, regizori, cri­tici teatrali – bârfesc la un pahar de votcă lumea teatrului şi a filmului, când dis­cu­ţiile se aprind în jurul unor chestiuni ca raportul viaţă-realitate, trecerea rampei, nuanţe în interpretarea rolului secundar, el intervine nitam-nisam pentru a po­vesti cu lux de amănunte ce i s-a în­tâm­plat lui azi-dimineaţă, la uzină, când s-a apucat de lucru. Musafirii îl ascultă. O fac din politeţe, deşi e cumplit, infernal chiar, să te prefaci interesat de cum n-a vrut să pornească strungul Carusel, deşi tocmai fusese reparat. Câte unul îi aruncă Florentinei priviri compătimitoare.
Pe deasupra, Vasile Gomolea e gelos. De o gelozie absurdă, în stare să chinuiască şi pe o bucătăreasă de 100 de kile, d-apoi pe o femeie de frumuseţea Florentinei. O însoţeşte la toate spectacolele şi întâlniri­le artistice. Când pleacă singură, o verifi­că telefonic din cinci în cinci minute. Şi de fiecare dată cu pretexte dintre cele mai tâmpite. Că nu ştie unde a pus şu­ru­bel­­ni­ţa? El vrea să plece, unde să lase cheia?
Dar arma cea mai tare a lui Vasile Go­mo­lea e copilul lor de un an. Când îi e Florentinei lumea mai dragă, când bărbaţii, aprinşi, se întrec în complimente, hop şi Vasile Gomolea cu căruciorul, în care se smiorcăie, copilaşul plin de muci.

*
DE PARCĂ AR FI DRACULA!
Panourile electorale aţin calea trecătorilor cu poze de bărbaţi graşi,
sugrumaţi cu cravate şi privind lumea cu ochi goi, de marmură.
Noaptea, adversarii candidatului sosesc cu maşini fără număr, să nu poată fi identificate ulterior, scot din portbagaje afişe, dau cu bidineaua peste obrazul proaspăt ras al domnului de pe stâlp şi-l acoperă, precis şi iremediabil, cu un afiş înfăţişând un bărbat asemănător.
În alte cazuri, comandourile din toiul nopţii îi pun mustăţi compromiţătoare domnului, făcându-l să pară neserios, sau, mai rău, îi scot ochii.
– De parcă ar fi Homer! remarcă
intelectualii pensionari în drum spre piaţă, târând după ei căruciorul pe roţi de cauciuc.
– De parcă ar fi Dracula! zic babele inculte, dar care au auzit, totuşi, de cel care bea sângele fecioarelor nevinovate.
Autorităţile au luat măsuri ca domnii de pe toţi stâlpii, indiferent de culoarea lor politică, să fie păziţi de Brigăzile antitero.
E vorba doar de un atentat la democraţie!

*

TÂNĂRUL DE PE SCARĂ
Tramvaiul care vine de la Cişmigiu scârţâie din toate încheieturile. Ai impresia că dintr-o clipă într-alta se va rupe în bucăţi cu călători cu tot. Capacele neoanelor, desprinse din tavan, clămpănesc ritmic. Pe la curbe, burdufurile se strâng spasmodic. Uşile se deschid şi se închid cu un şuier înfricoşător.
E zece noaptea.
Risipită pe scaune, o lume cenuşie, să­ra­că, moţăie sau priveşte în gol. Pe prima treaptă a scării din mijloc stă ghemuit un tânăr într-o cămaşă cadrilată, cu blugi noi, prinşi într-o curea lată, de cowboy. E beat mort. Stă acolo, pe prima treaptă a scării, de vreo două ore. Între timp, tramvaiul a făcut vreo zece ture pe traseul Cişmigiu-IMGB. Vatmanul, ajutat de câţi­va călători, a încercat să-l dea jos, la ca­păt de linie, fără să reuşească. De fiecare da­tă, tânărul şi-a încleştat braţele de bara scării şi, clătinând capul într-o parte şi-n alta, şi-a exprimat clar convingerea că el nu va putea fi clintit de acolo. Din când în când, la câte-o smucitură mai puternică, tânărul se răstoarnă pe spate, izbindu-se puternic de podele. Câte un cetăţean mai milos vrea să-l târască până la unul din scaunele goale. Dar tânărul nostru se încăpăţânează să rămână pe scară.
Cum nu dă gestului său nici o ex­pli­ca­ţie, călătorii s-au prins într-un talk-show ad-hoc, având drept temă dezlegarea enigmei.
După unii stă acolo deoarece are ne­voie de aerul rece, care-l loveşte în faţă ori de câte ori se deschide uşa.
După alţii, protestează astfel fată de politica salarială a guvernului.
Controversa e atât de aprinsă, încât
ni­meni nu observă că tânărul nu mai e pe scări. A căzut la o cotitură bruscă a
tramvaiului.

• Din volumul Veselia generală, în curs de apariţie.