x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Competiţia pentru bunăstare

1
Autor: Adrian Vasilescu 27 Apr 2014 - 15:11
E în firea lucrurilor ca populaţia să-şi dorească o nouă stare, cu bani mai mulţi, cu o putere de cumpărare mai mare, cu locuri de muncă sigure etc., etc. Din nefericire, prea puţini se întreabă ce au de făcut (ei şi întreaga societate) pentru a câştiga cursa bunăstării. Pentru că de această râvnită bunăstare – ce ni se conturează confuz în faţă – ne despart ziduri înalte. Fără să fie cucerite principalele redute (eficienţa, productivitatea, munca bine făcută) orice aspiraţie către un alt standard de viaţă nu poate fi decât iluzorie.

Să ne amintim că, în România, criza a început cu restrângerea împrumuturilor date de bănci, şomaj, căderi de salarii, îngheţarea pensiilor şi deci, inevitabil, cu ajustarea consumului. Consecinţa imediată: încetinirea creşterii economice şi a bunăstării. Societatea românească s-a văzut astfel nevoită să reînveţe că accesul la o bunăstare pe datorie, care începuse să fie încropită, nu este posibil fără îndeplinirea unor criterii cu desăvârşire raţionale. Şi nicidecum emoţionale. Mai cu seamă că oferta internă de bunuri şi servicii avea să crească nu mai încet, ca în cel de-al patrulea trimestru din 2008, ci înregistrând valori negative ca în 2009 şi 2010. S-a oprit în acelaşi timp şi fluxul de bani trimişi acasă de românii plecaţi în lume. Aşa că reluarea creşterii PIB-ului în 2011, ajunsă în 2013 la 3,5 la sută, nu ne-a adus şi o sporire a bunăstării.

Paradoxul întrupat în această conjunctură cere explicaţii. Căci după căderea economică a venit creşterea. După inflaţie a venit dezinflaţia. După deprecierea leului a urmat aprecierea lui. Iar puterea de cumpărare a banilor nu a mai scăzut. Şi totuşi, standardul de viaţă al populaţiei s-a înrăutăţit. De ce? Mai întâi, fiindcă am trecut printr-o criză gravă, de care încă nu am scăpat, ce a făcut ca economia noastră să-şi fi pierdut cea mai mare parte a resurselor sale de bunăstare. Apoi, pentru că reforma structurală, încă departe de a fi un proces desăvârşit, are încă nevoie de acţiuni în forţă prin care să fie blocate motoarele neperformante din economia noastră şi, în acelaşi timp, să fie puse în funcţiune toate motoarele performante.

Lecţia, ce a început deja să fie învăţată în aceşti ani, este aceea că o creştere economică sustenabilă şi, totodată, aducătoare de bunăstare nu vom avea înainte de a fi regenerată munca. Iar regenerarea muncii nu e numai o chestiune morală. Fără organizare inteligentă, făcută de oameni competenţi, munca e “oarbă”; ea nu făureşte valori, ci risipeşte resurse. Iar noi avem parte, acum, de multă dezorganizare. Şi de multă risipă.

Toate experienţele de până acum – când motoarele restructurării au fost turate unul câte unul iar legile economice au fost încălcate sistematic, una câte una, e drept că de multe ori de teamă ca şocul reformelor să nu fie prea dur – au eşuat. Ne rămâne, deci, o sigură şansă pentru a câştiga cursa pentru bunăstare: accelerarea, dintr-o dată, a tuturor motoarelor reformei structurale.  

Serviciul de email marketing furnizat de