Dincolo de carisma lui Vladimir Putin, şi-a spus cuvîntul şi impresia
pe care o face totdeauna asupra intelectualului Liderul autoritar şi
misterios, deţinătorul de puteri colosale. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Un bluzon tip Mao ● Adrian Năstase: Cazinou Bucureşti ● Răzvan Belciuganu: Primul pas al Rusiei în NATO ● Daniel Dăianu: O întrebare pentru prietenii americani
Putin l-a învins pe George Bush, Victoria lui Putin la Bucureşti, Bush îngenuncheat la Summit. Ai putea jura, aruncîndu-ţi o privire peste astfel de titluri, că ele au apărut, cu literele de o şchioapă, cerute de senzaţionalism, în tabloidele băştinaşe, ţinînd locul pentru o zi măcar celor despre constipaţia unei starlete de aşternut din Bucureştii tuturor prostituţiilor.
Nu, aceste titluri au văzut lumina zilei în cotidiene occidentale de prestigiu, citate pe ambele maluri ale Dîmboviţei mai ceva decît Apostolii.
Toată îndreptăţirea de a stoarce din acest fapt cîteva concluzii ad-hoc:
1) Presa occidentală, deseori folosită de cyborgii jurnalismului autohton ca un far călăuzitor de ţinută intelectuală, nu diferă totuşi de presa noastră, înfăţişată drept una coborîtoare a gustului public la nivel de telenovelă. Lesne astfel de sesizat că, pentru scorţoasa presă de tradiţie şi calitate din Occident, Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a redus la o păruială de flăcăi tomnatici într-o suburbie cu imigranţi. Vladimir Vladimirovici Putin şi George W. Bush, alintaţi de pompierii condeiului din România drept "greii planetei", s-ar fi luat la trîntă la Bucureşti.
Dacă ar fi fost o presă pe gustul intelectualilor cu damf, în genul planturosului etern ministru Andrei Pleşu, vîndut de filiala Adevărul a companiei lui Dinu Patriciu, presa occidentală ar fi trebuit să dea titluri gen: Summit-ul de la Bucureşti – un util schimb de idei;
2) George W. Bush şi Vladimir Putin sînt lideri ai două regimuri politice diferite. În timp ce Vladimir Putin e un conducător autoritar, de care depinde, aproape exclusiv, tot ce mişcă în Rusia, de la oligarhii din Moscova pînă la mujicul din Siberia, George Bush e un conducător democrat, ale cărui decizii sînt rezultatul confruntării cu instituţiile americane.
Şi cu toate acestea, atît George Bush, cît şi Vladimir Putin au fost fixaţi drept lideri care au venit la summit să-şi impună propriile hotărîri, şi nu hotărîrile ieşite dintr-un mecanism democratic. Se regăseşte în acest fel de a trata un eveniment la care s-au confruntat totuşi interese naţionale, şi nu individuale, eterna personalizare a Puterii;
3) În presa occidentală au fost tipărite multe radiografii critice ale situaţiei din Rusia, avîndu-şi în Vladimir Putin principalul responsabil. În multe comentarii din presa occidentală, liderul rus trece drept un autocrat, un conducător care deţine în chip nedemocratic toate frîiele puterii. Şi cu toate acestea, ziariştii occidentali prezenţi la summit l-au primit pe liderul rus cu un plus de fior evident faţă de George W. Bush.
Explicaţia?
Dincolo de carisma lui Vladimir Putin şi-a spus cuvîntul şi impresia pe care o face totdeauna asupra intelectualului Liderul autoritar şi misterios, deţinătorul de puteri colosale. Bietul George W. Bush nu s-a bucurat de aceeaşi emoţie respectuoasă. Nu numai pentru că în acest ultim an de mandat aminteşte tot mai mult de un actor ieşit la pensie, plecat în turneu prin orăşele de provincie pentru a interpreta scheciuri răsuflate, dar şi pentru că toată lumea îl ştie pe preşedintele american ca lipsit de puteri nelimitate.
De unde tragem concluzia că pînă şi cei mai înrăiţi susţinători ai democraţiei, dacă sînt intelectuali, păstrează undeva, în adîncurile fiinţei, admiraţia faţă de pumnul dictatorilor.
Să ne mai mire atunci odele închinate lui Carol al II-lea, Ion Antonescu, Iosif Vissarionovici Stalin şi Nicolae Ceauşescu?
Nu, aceste titluri au văzut lumina zilei în cotidiene occidentale de prestigiu, citate pe ambele maluri ale Dîmboviţei mai ceva decît Apostolii.
Toată îndreptăţirea de a stoarce din acest fapt cîteva concluzii ad-hoc:
1) Presa occidentală, deseori folosită de cyborgii jurnalismului autohton ca un far călăuzitor de ţinută intelectuală, nu diferă totuşi de presa noastră, înfăţişată drept una coborîtoare a gustului public la nivel de telenovelă. Lesne astfel de sesizat că, pentru scorţoasa presă de tradiţie şi calitate din Occident, Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a redus la o păruială de flăcăi tomnatici într-o suburbie cu imigranţi. Vladimir Vladimirovici Putin şi George W. Bush, alintaţi de pompierii condeiului din România drept "greii planetei", s-ar fi luat la trîntă la Bucureşti.
Dacă ar fi fost o presă pe gustul intelectualilor cu damf, în genul planturosului etern ministru Andrei Pleşu, vîndut de filiala Adevărul a companiei lui Dinu Patriciu, presa occidentală ar fi trebuit să dea titluri gen: Summit-ul de la Bucureşti – un util schimb de idei;
2) George W. Bush şi Vladimir Putin sînt lideri ai două regimuri politice diferite. În timp ce Vladimir Putin e un conducător autoritar, de care depinde, aproape exclusiv, tot ce mişcă în Rusia, de la oligarhii din Moscova pînă la mujicul din Siberia, George Bush e un conducător democrat, ale cărui decizii sînt rezultatul confruntării cu instituţiile americane.
Şi cu toate acestea, atît George Bush, cît şi Vladimir Putin au fost fixaţi drept lideri care au venit la summit să-şi impună propriile hotărîri, şi nu hotărîrile ieşite dintr-un mecanism democratic. Se regăseşte în acest fel de a trata un eveniment la care s-au confruntat totuşi interese naţionale, şi nu individuale, eterna personalizare a Puterii;
3) În presa occidentală au fost tipărite multe radiografii critice ale situaţiei din Rusia, avîndu-şi în Vladimir Putin principalul responsabil. În multe comentarii din presa occidentală, liderul rus trece drept un autocrat, un conducător care deţine în chip nedemocratic toate frîiele puterii. Şi cu toate acestea, ziariştii occidentali prezenţi la summit l-au primit pe liderul rus cu un plus de fior evident faţă de George W. Bush.
Explicaţia?
Dincolo de carisma lui Vladimir Putin şi-a spus cuvîntul şi impresia pe care o face totdeauna asupra intelectualului Liderul autoritar şi misterios, deţinătorul de puteri colosale. Bietul George W. Bush nu s-a bucurat de aceeaşi emoţie respectuoasă. Nu numai pentru că în acest ultim an de mandat aminteşte tot mai mult de un actor ieşit la pensie, plecat în turneu prin orăşele de provincie pentru a interpreta scheciuri răsuflate, dar şi pentru că toată lumea îl ştie pe preşedintele american ca lipsit de puteri nelimitate.
De unde tragem concluzia că pînă şi cei mai înrăiţi susţinători ai democraţiei, dacă sînt intelectuali, păstrează undeva, în adîncurile fiinţei, admiraţia faţă de pumnul dictatorilor.
Să ne mai mire atunci odele închinate lui Carol al II-lea, Ion Antonescu, Iosif Vissarionovici Stalin şi Nicolae Ceauşescu?
Citește pe Antena3.ro