Condamnati la fericire

Fanatic si intolerant, comunismul romanesc a reprezentat o agresiune sistematica impotriva libertatii umane.O carte aparuta in 2004 la Polirom ofera o excelenta radiografie a ultimilor ani ai perioadei ceausiste din istoria comunismului romanesc.

Fanatic si intolerant, comunismul romanesc a reprezentat o agresiune sistematica impotriva libertatii umane.

O carte aparuta in 2004 la Polirom ofera o excelenta radiografie a ultimilor ani ai perioadei ceausiste din istoria comunismului romanesc. Este vorba de volumul "O lume disparuta - Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici". Autorii celor patru incursiuni autobiografice sunt Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelor Mitchievici si Ioan Stanomir, intelectuali remarcabili care reusesc sa racordeze registrul propriei memorii la o perspectiva profunda asupra totalitarismului maniacal al "epocii de aur". Ma bucur sa semnalez acest volum si sa-l recomand calduros tuturor celor care vor sa priceapa dimensiunea halucinanta a Raului in acei ani, dar si mecanismele supravietuirii morale si psihologice.

In aceste randuri voi relua cateva idei din scenariul filmului "Condamnati la fericire - Experimentul comunist in Romania". Filmul, scris si prezentat de mine, a fost regizat de Dinu Tanase si difuzat in 1992. Scenariul a aparut in 1991 la Brasov sub egida revistei "Astra", cu o prefata intitulata "Despartirea de comunism", semnata de cunoscutul scriitor si disident brasovean Vasile Gogea. Aparitia acestui volum a fost posibila gratie eforturilor lui Leonard Oprea, el insusi scriitor brasovean, implicat in actiunile disidente ale anilor ’80.

Reiau asadar ideile din ultima parte a volumului "Condamnati la fericire". Mi se pare important sa amintesc faptul ca in urma cu doua luni s-a stins din viata Aurel-Dragos Munteanu, intelectual critic si disident in ultimii ani ai regimului comunist. De asemenea, in luna iulie anul acesta s-au implinit zece ani de la disparitia lui Mihai Botez, figura importanta a gandirii antitotalitare din Romania. Lucrarile analitice ale lui M. Botez, inclusiv cele scrise dupa 1990, merita discutate in ansamblul eforturilor de a intelege natura politica si sociala a regimurilor comuniste si postcomuniste. Am fost prieten cu amandoi, as avea multe de scris si sper sa am ocazia sa o fac intr-un viitor nu prea indepartat.

Fie-mi permis aici sa le omagiez memoria.

Analizam in textul meu constructia scenariului socialismului dinastic, mai cu seama dupa 1977. Cutremurul a fost o sansa pentru Ceausescu sa-si fortifice dictatura personala si sa porneasca actiunile distructive impotriva centrului istoric al Capitalei. Scenariul dinastic era legat nu numai de pozitia Elenei ca real numar doi in partid si stat, dar si prin propulsarea lui Nicu intai in fruntea UTC-ului, apoi ca prim-secretar la judetul Sibiu si membru supleant al Comitetului Executiv. Romanii erau sistematic infometati in numele teoriilor lui Ceausescu despre alimentatia rationala a populatiei. Ceremoniile cultului personalitatii deveneau tot mai mult ceremonii funebre. Pe masura ce regimul isi marturisea caracterul aberant, totalmente irational, se intensificau actiunile de opozitie. Trebuie mentionate cazurile unor intelectuali protestatari precum Paul Goma, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Dan Petrescu, Mihai Botez, Mircea Dinescu, Gabriel Andreescu, Radu Filipescu. Sa nu-l uitam pe Vasile Paraschiv, cel care a infruntat sistemul in numele dreptului la sindicate libere. Tin sa-i amintesc si pe intelectualii din Iasi apropiati de Dan Petrescu: Liviu Cangeopol, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, Luca Pitu, Sorin Antohi. Directia reformista este insa absenta in partid. Abia cu "Scrisoarea celor sase" se va intampla ceva important in nomenclatura, insa este simptomatic ca nici un aparatcik din mai tanara generatie nu a semnat-o. In acelasi timp, chiar la nivel de mase, se trece pragul rabdarii si se produc revolte spontane impotriva terorii economice si politice.

De la miscarea Goma si greva minerilor din Valea Jiului din 1977 pana la revolta anticomunista a muncitorilor din Brasov de la 15 noiembrie 1987 au fost traversati zece ani de cosmar, dar si de desteptare. Partidul fusese anihilat ca organism viu (atata cat putea fi el) si devenise cutia de rezonanta a exclamatiilor isterice ale unui despot mereu mai panicat. Venirea la putere in 1985 a lui Mihail Gorbaciov, strategiile cunoscute sub numele de Glasnost si Perestroika, deci masurile de liberalizare si noua ofensiva antistalinista, l-au exasperat pe Ceausescu. Propaganda oficiala abunda in atacuri impotriva "deviatiei de dreapta" din miscarea comunista internationala. Acelasi Ceausescu care condamnase invazia Cehoslovaciei in 1968 propunea in 1989 actiuni militare imptriva relegalizarii sindicatului liber Solidaritatea in Polonia. "Scrisoarea celor sase" era de fapt ecoul in Romania al schimbarilor petrecute in URSS si in alte state ale Tratatului de la Varsovia. Ce conta, cum nota Dorin Tudoran intr-un editorial din "Agora", era faptul ca acei sase vorbeau din interiorul sistemului leninist. Cei sase, ca si amicii lor mai putin vizibili precum Ion Iliescu si Martian Dan, nu urmareau schimbarea sistemului, ci doar liberalizarea sa. Dupa caderea zidului Berlinului, eliberarea Pragai si debarcarea lui Jivkov, Ceausescu devenise in chip clar un anacronism istoric. In cartea mea "Stalinism pentru eternitate" mi-am propus sa fac autopsia cadavrului acelui partid care l-a facut posibil pe Ceausescu.